Curiozitatea a omorât pisica, nu omul
Cum menții curiozitatea colegilor activă, indiferent de etapa prin care trec în carieră, de nivelul de stres pe care îl experimentează sau de task-urile care le invadează nu doar agendele și calendarele, ci și mintea?
Curiozitatea nu ține cont de vârstă
La 50 de ani, tata se înscria la doctorat, urmând ca timp de doi ani să facă săptămânal naveta Pitești-București, pentru a-l duce la bun sfârșit. La 58 de ani, ieșea la pensie, își făcea PFA și, după 34 de ani de muncă, devenea pentru prima oară în viața lui freelancer, deși sunt convinsă că n-a auzit în viața lui cuvântul și deci nici nu știe ce înseamnă. Azi e în continuare freelancer.
La 40 de ani, mama începea să lucreze pe calculator, după ce, aproape două decade, jobul său se desfășurase strict în offline și pe hârtie. La 50 de ani, își făcea cont de Facebook, adopta WhatsApp-ul și cam tot ce înseamnă tehnologie. Azi postează mai des decât mine pe Facebook.
Departe de a se dori o odă adusă familiei Dumitra, exemplele de mai sus îmi vin adesea în minte atunci când mie mi se pare complicat un task cu totul și cu totul nou. Sau când mă lovesc de reticența față de noutate în mediul profesional, de multe ori de la persoane nu doar mai mici decât părinții mei, ci mai mici și decât mine.
Mă leg de vârstă pentru că am crescut zicându-mi-se că e mult mai ușor să înveți la vârste fragede. Că de asta copiii învață mai ușor. Credeam că odată ce înaintezi în vârstă lucrurile se prind mai greu de tine. Și, până la un punct, încă mai cred asta. Dar iată că am exemple mai aproape decât credeam care-mi demonstrează opusul. Că învățarea nu ține cont de vârstă. Ci de o sete de cunoaștere, de o curiozitate cu care unii se nasc, însă pe care alții trebuie s-o descopere și s-o cultive.
Cât de importantă e curiozitatea activă
Nu e nimic care să mă sperie mai tare la oameni decât lipsa curiozității, cu atât mai mult în era în care informația e disponibilă, toată și multă, pe tava de argint a internetului. Mai țineți minte când sursele erau exclusiv la bibliotecă, în cărți și enciclopedii și, uneori, ne lua și luni bune să aflăm un lucru? Acum ce scuză mai avem să nu știm, să nu căutăm, să nu fim curioși sau informați?
Se zice că pisica a murit de curiozitate, dar până acum n-am auzit pe nimeni din specia noastră care să fi pățit așa ceva. Voi?
Cum facem deci să ne menținem curiozitatea activă, indiferent de etapa prin care trecem în carieră, de nivelul de stres pe care îl experimentăm sau de task-urile care ne invadează nu doar agendele și calendarele, ci și mintea? Cum ne ajutăm colegii sau angajații care nu au această curiozitate nativă s-o descopere, s-o cultive și s-o folosească în avantajul lor? Cum le arătăm că nu e nimic mai frumos decât să știi, să înveți, să pui întrebări, să cauți răspunsuri și că n-ai cum să crești altfel? Ne propunem să aflăm mai multe în cele ce urmează.
Dedicăm acest număr învățării și ne dorim să nu ajungem niciodată în punctul în care învățarea să se oprească. Iar asta v-o dorim, cât de sincer știm, și vouă. Pentru că învățarea e un proces continuu și așa ar trebui să fie pentru toată lumea. Pentru că, atunci când nu mai înveți, nu mai exiști.
Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:
Cum încurajezi învățarea în echipa ta
La ce să ne așteptăm când vine vorba de învățare în organizații
De ce trebuie să știi cum arată piața de learning & development
