HR PITCH: Cum atragem candidații?
Cum atragem candidații în companie? Am provocat specialiștii în Resurse Umane să ne răspundă la 10 întrebări cu 10 răspunsuri scurte și de impact. Hai să vedem ce ne-au răspuns Smaranda Huluță și Georgiana Ignat de la Synevo România.
Georgiana Ignat și Smaranda Huluță, Recruiteri @ Synevo România
Cum atrageți talentele în contextul pieței suprasaturate?
Synevo e un brand recunoscut în domeniul serviciilor medicale de laborator, renume câștigat în cei 21 de ani de la deschiderea operațiunilor în România, iar candidații apreciază acest lucru, aplicând la o companie care e lider de piață, în care au toate resursele necesare pentru a se perfecționa.
Ce tehnici folosiți pentru a reține angajații?
Ne mândrim cu faptul că mulți angajați Synevo au o vechime mare în companie, ceea ce a dus la crearea de legături strânse în cadrul echipelor, și considerăm că atuurile principale ale brandului nostru de angajator sunt reprezentate de respect și seriozitate, valori prezente în interacțiunea cu angajații.
Cum încurajați dezvoltarea angajaților?
Susținem și promovăm ideea de perfecționare profesională continuă prin mijloace potrivite cu aspirațiile colegilor noștri, dar și cu obiectivele de business, precum oportunitatea de participare la evenimente de top, vizite în laboratoare de
prestigiu de afară, programe de mentorship și activități dedicate dezvoltării tinerilor manageri.
Cum s-a schimbat echipa de HR în ultimii ani?
Odată cu dezvoltarea companiei, s-au extins și echipele, iar numărul de colegi noi a crescut, situație remarcată și în departamentul de HR, format acum din nouă persoane, colegi cu vechime de peste 10 ani și colegi care s-au alăturat recent echipei, aducând un suflu de veselie și noutate.
Și cum s-au adaptat strategiile voastre schimbărilor din piață?
Sectorul de sănătate este unul dintre cele mai dinamice în momentul de față, atât din punctul de vedere al schimbărilor legislative, cât și din cel al descoperirilor medicale, ceea ce înseamnă că trebuie să fim flexibili, agili și din ce în ce mai prezenți în orice mediu, în special în cel online frecventat de talentele tinere, care ne interesează în mod direct.
Cum definiți și măsurați rezultatele echipei de HR?
Dacă business-ul își atinge obiectivele în timp ce cultura și atmosfera organizațională sunt unde ne dorim, considerăm că ne-am făcut bine treaba, iar faptul că managementul companiei ne consultă în proiectele mari și mici, când vine vorba de oameni, e iar un indicator al rezultatului muncii noastre.
Cum răspundeți așteptărilor tot mai mari ale angajaților?
La Synevo angajații au parte de siguranță, dezvoltare profesională, condiții de lucru optime, dar și de beneficii financiare și non-financiare, iar ușa departamentului de HR e mereu deschisă colegilor oricând au nevoie de sprijin sau de un sfat.
Cum contribuie angajații la cultura organizațională?
Synevo și-a creat o cultură organizațională bazată pe transparență, deschidere, încredere reciprocă și un loc de muncă într-un laborator pentru care calitatea este primordială, iar toate aceste valori se resimt inclusiv în felul în care selectăm candidații, oameni care împărtășesc aceeași viziune și pentru care munca în echipă este piatră de temelie.
Cum evaluați performanța angajaților și cum o premiați?
La nivelul companiei sunt implementate sisteme de evaluare și bonusare a activității în funcție de performanță, unul dintre ele fiind „Recepția Lunii”, prin care angajații sunt bonusați în funcție de performanța și calitatea serviciilor oferite.
Ce faceți ca echipa să se simtă happy la job?
Evenimente ca „Ziua Laboratorului”, petrecerile de final de an, Secret Santa, petrecerile pentru copiii angajaților și „Tombola mărțișorului” facilitează legăturile strânse între colegi și pun creativitatea departamentelor de comunicare internă și HR la treabă, scoțându-ne din monotonia zilelor obișnuite de lucru.
Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:
HR Pitch: La ce metode de retenție apelezi când fluctuația e mare