Luxul de a avea biroul oriunde vrei tu
Foto: Alex Gâlmeanu
În teorie cu toții ne-am dori să avem un „birou” ca al Cristinei Bazavan: să lucrăm din cafenea, din parc, de pe terasa casei, de absolut oriunde vrem noi. În realitate însă munca de freelancer nu e așa roz cum pare până să apuci s-o trăiești. În spatele paravanului pe care scrie mare „libertate”, se ascunde, de fapt, multă rigurozitate și un program de multe ori mai fix decât cel dintr-un birou clasic.
Cristina Bazavan, jurnalist freelancer
Ziua Cristinei începe la 5 dimineața, când se trezește. În fiecare zi, inclusiv în weekend. La ora 7 deja a început ziua de lucru. În ficare zi are obiective, știe clar ce are de făcut, totul e trecut pe o tăbliță împărțită pe zilele săptămânii. Uneori lucrează de acasă, de multe ori din cafenea, alteori din parc sau de la o piscină. Nici măcar atunci când „biroul” ei e o cafenea hiperaglomerată nimic nu o deconcentrează. Mai tare o deranjează când trebuie să meargă să lucreze dintr-un open space, cum se întâmplă când face consultanță. Cristina are și un birou tradițional. Încearcă însă să nu stea mai mult de o oră acolo, iar când ajunge e pe eficiență – rezolvă lucrurile adminstrative și se întoarce la birourile ei neconvenționale.
Pentru că e propriul șef de șase ani, Cristina are și libertatea de a-și face programul cum vrea. Astfel că o zi de lucru normală poate să includă o vizită la coafor strecurată printre texte, o mașină de rufe spălată într-o pauză sau, din contră, poate să stea în fața laptopului până seara târziu, când îl închide pentru șase ore de somn. O zi în care să nu vorbească cu nimeni până la ora 17 e raiul pe pământ, îmi zice, dar nu se întâmplă foarte des, mai ales că sunt extrem de puține zile în care stă 100% acasă.
„Știu că cineva care n-a lucrat niciodată de acasă crede că stai în pijama tot timpul și faci ce vrei. Eu nu trăiesc în pijama fie și pentru faptul că sună niște curieri și să răspund în pijama la ora 13 e puțin urât. Vara muncesc și de la piscină. Oamenii vin în costume de baie, dar eu am locul meu «în fundul curții». Poate să fie muzică, copiii să sară, eu n-aud nimic. Sunt atât de absorbită de ceea ce fac, că nu simt cum trece timpul. Când lucrez de acasă nu dau drumul la TV decât dacă e o știre pe care vreau s-o urmăresc pe 3-4 canale și am închis. Ăla mi se pare zgomot cu care nu pot să scriu, TV-ul. Radioul, în schimb, nu. Lucrez cu «Deșteptarea» de la Europa FM.”
