wizrom
HR Challenge

Cum este călătoria de la idee la implementare

Interviu cu Anca Cîrstoiu, Implementation Manager la Wizrom HR

Îți place poate să spui „Mai importantă decât destinația este călătoria” Și în tot ceea ce faci, experiența e tot mai importantă. Dar cum e traseul de la idee la implementare? Ce provocări întâmpini și ce lecții importante ar trebui să iei? Află toate detaliile din interviul cu Anca Cîrstoiu, Implementation Manager la WizOne HR, soluția de resurse umane de la Wizrom. 

 

 

 

Sunt 3 ani de când ocupi acest rol în cadrul Wizrom. Cum a fost începutul? Cu ce gânduri ai pornit la drum și care au fost surprizele plăcute în această călătorie? 

Am plecat la drum cu o dorință foarte mare de a face proiectele să funcționeze. Recunosc că am avut parte și de o echipă foarte bună. Sunt genul de persoană care se străduiește să facă oamenii din cadrul echipei să se identifice cu jobul lor. Atunci când ai sprijinul echipei, când ai feedback pozitiv din partea clienților nu ai temeri. Ai doar lucruri bune pe care le faci.

O temere ar fi totuși partea de gestionare a proiecctelor complexe sau de gestionare a bugetelor foarte mari, pentru că gestionăm proiecte de toate dimensiunile. La început am avut această teamă, dar a fost risipită datorită echipei, clienților și felului meu de a fi. 

 

Ești în Wizrom din 2008, ceea ce înseamnă că ai și o imagine destul de bună despre procese înainte să ocupi tu rolul de Implementation Manager. Cum s-au schimbat proiectele și implementarea lor?

De 16 ani lucrez la Wizrom, tot timpul pe zona de resurse umane, pe proiecte diferite și având joburi diferite în cadrul companiei. În 2008, clienții își doreau foarte mult o soluție de salarizare care să fie la zi conform modificărilor legislative, care nici atunci nu erau puține, astfel încât utilizând soluția noastră sau o soluție de salarizare foarte bună să poată să-și facă un stat de plătă, un fluturaș de salariu, toate raportările către instituțiile statului. În 2008 asta se căuta, pe când acum, partea de salarizare este într-un plan secund. Toată lumea se așteaptă să fie, să fim la zi cu orice modificare legislativă. Acum clienții caută automatizare. Doresc să-și automatizeze foarte mult procesele de HR astfel încât să nu facă lucruri repetitive. 

Dacă ne gândim la Wizrom 2008 versus 2024, ne-am îmbunătățit foarte mult soluția. Inițial aveam doar zona de salarizare, acum avem o soluție de resurse umane completă ca să putem face față cerințelor clienților. 

 

Ce oferă WizOne HR și care sunt cele mai mari provocări pe care le aveți pe partea de implementare?

WizOne HR este o soluție web care eficientizează și automatizează procesele de HR din cadrul companiilor. Ne adresăm tuturor companiilor, din toate domeniile de activitate, fie că este o companie mică, mijlocie, mare sau foarte mare. WizOne HR are mai multe module, peste 12, de la modulul de recrutare, cu fluxuri de aprobare a procesului de recrutare până la modulul de salarizare și raportare, unde, pe baza rapoartelor pe care le emite aplicația, poți să faci analize de business sau să iei decizii informate utilizând aplicația noastră. 

WizOne HR se integrează cu foarte multe sisteme. Noi îl numim ERP în HR pentru că modulele sunt atât pentru angajați, cât și pentru manageri și specialiști HR. Aplicația se integrează cu soluții internaționale de HR, cu soluții pe partea de contabilitate (cu Oracle, SAP), cu bănci (pentru exporturile bancare), astfel încât salariile angajaților să fie plătite pe card. Se interfațează cu instituțiile statului, cu ANAF (pentru declararea sumelor angajaților), cu ITM-ul (pentru declararea fiecărui angajat care face parte din companie), cu Institutul de Statistică, cu AJOFM (pentru ocuparea pozițiilor vacante). 

Soluția noastră e completă atât din punctul de vedere al automatizării proceselor de HR, cât și din punctul de vedere al interfațării cu alte sisteme, astfel încât să nu mai fie nevoie de lucru manual sau lucrurile repetitive să nu fie făcute de un utilizator. Acesta se poate concentra pe alte activități în cadrul companiei. 

 

Care ar fi principalele beneficii pe care le aduce această soluție de HR?

Eficientizarea și timpul câștigat sunt principalele avantaje, dar mai sunt și acuratețea datelor, pentru că e foarte important să te bazezi pe un sistem. Să știi că din informațiile pe care le introduci rezultă rapoarte, care îți sunt utile ca să poți să faci analize și să iei decizii corecte. De asemenea, ai flexibilitate, ții pasul cu modificările legislative. Aplicația noastră are în spate specialiști care asta fac, citesc legislația, o interpretează și o transpun în soluția noastră de HR, astfel încât să nu ai griji cu privire la calculul salariilor. 

Ne adresăm și angajaților și există o transparență mare. Fiecare angajat poate să vadă într-un timp foarte scurt fluturașul de salariu, informații despre el, își poate face o cerere de concediu de odihnă sau poate vedea când un coleg este în concediu și este desemnat un înlocuitor. De asemenea, își poate face evaluarea sau să participe la un curs. Sunt multe beneficii pe care le aduce WizOne HR. 

 

Ce se întâmplă concret atunci când apar greșeli pe parcursul implementării? Cum te raportezi la ele și cum le corectezi? 

Eu mizez mult pe comunicare. Dacă comunici corect, deschis, atunci lucrurile se rezolvă. Bineînțeles că există greșeli. Nu suntem perfecți, nu facem implementări perfecte, de aceea încurajez oamenii să comunice între ei și să comunicăm ca o echipă. Atunci când comunici, afli imediat despre o eroare care apare sau despre o greșeală. În momentul în care apare o greșeală ne mobilizăm să o soluționăm, cu toate că înseamnă mai multe ore de lucru sau mai multe discuții cu clienții. În principiu, greșelile pe care le facem sunt în implementare și au legătură cu clienții noștri. E important să le identificăm și să le rezolvăm. Nu să le ascundem, pentru că ne pot urmări. Dacă am identificat și soluționat greșelile este totul în regulă, mergem mai departe. Important e că nu judecăm pe nimeni, ci învățăm din ceea ce greșim ca să nu repetăm. 

 

Din rolul pe care îl ai, probabil mergi și cu vești mai puțin plăcute către echipă. Cum abordezi astfel de momente?

Comunicarea este importantă și în acest caz. Nu există altă cale. Se întâmplă să dau membrilor echipei vești neplăcute și de fiecare dată le explic. Spun mereu ce stă în spatele deciziei respective, astfel încât împreună să învățăm din ce n-a mers sau din situația mai puțin plăcută.

Atunci când comunic ceva plăcut sau neplăcut, acel ceva are și argumente în spate și este bine documentat. Nu este niciodată pentru că așa spun eu sau pentru că așa trebuie. 

 

Ți se întâmplă să fie contestate astfel de decizii nu foarte populare? 

Câteodată da și tocmai de aceea ne așezăm la masă și le discutăm. Nu mi se întâmplă ca oamenii să nu mă asculte și asta pentru că sunt deschisă cu ei, dar mi se întâmplă ca omenii să spună: „Eu cred că există și altă cale, nu sunt de acord cu ceea ce ai propus”. Atunci avem o discuție astfel încât să găsim calea cea mai bună. 



Ce lecții importante ai învățat din rolul pe care îl ai dacă ne referim la implementarea soluției de HR și cum te-au ajutat să evoluezi această lecție?

Dacă este să mă uit înapoi, contează experiența, cum te poziționezi, cât ești de serios, cât de bine poți să gestionezi un proiect, care are partea de implementare și partea de buget. Trebuie să te încadrezi în timp, în cost și să implementezi ceea ce clientul are nevoie. 

Lecția învățată? Trebuie să fii serios, să te adaptezi, să fii flexibil. Nu poți funcționa dacă ești doar tu cu ideile tale. 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Vedem că gradul de implicare a oamenilor la locul de muncă e tot mai scăzut, la fel și motivația lor e în scădere. Cum te asiguri că oamenii alături de care lucrezi rămân motivați?

Am o echipă mare, dar mă conectez cu fiecare membru al echipei. Și nu mereu toți membrii echipei sunt extrem de motivați. Am în echipă tipologii diferite, fete, băieți, tineri, seniori. 

Pe fiecare îl abordez diferit, însă în același timp avem toți obiective clare, transparență. Știu că anumiți colegi livrează mult mai bine dacă au în implementare 1-2 proiecte. Focusul lor e doar în direcția respectivă și atunci rezultatul este foarte bun și oamenii sunt motivat pentru că ajung să livreze și să-și îndeplinească task-urile. Se simt astfel apreciați. 

Am colegi în echipă care funcționează bine pe mai multe proiecte sau când ies din zona de confort, când implementează un modul nou sau când intră într-un proiect complex. 

Încerc cu fiecare, având obiective clare și știind unde trebuie să ajungem, să jonglez astfel încât oamenii să rămână motivați. 

Oamenii rămân motivați și financiar și non-financiar. Plus că la nivel de companie organizăm team buildinguri, ieșiri periodice, training-uri. 

 

Managerii ar trebui să fie ei înșiși motivați ca să poată motiva mai departe. Ce te motivează pe tine și în același timp cum te motivezi tu?

La mine funcționează să-mi setez obiective clare. Și eu am momente de ups and downs. Dar sunt o fire optimistă și în același timp determinată. Îmi place să fac lucrurile bine. Atunci când am obiective clare și o  echipă foarte bună în spate, care mă susține și pe care eu o susțin, rămân motivată. Plus că atunci când lucrez cu clienții, aceștia mă scot din zona de confort. Nu îmi permit să amân lucrurile. Mereu rămân motivată ca lucrurile să se întâmple, ca etapele din proiect să funcționeze. Odată ce am în îndeplinit obiectivul, mă simt bine și trec la următorul. 

 

Ce i-ai spune unui candidat? De ce să lucreze la o companie românească cum e Wizrom?

Wizrom este pe piață de 30 de ani, fiind o companie stabilă, care implementeaă și dezvoltă soluții software. Avem peste 140 de angajați. Ideile lor sunt auzite și pot să influențeze anumite decizii. Ai posibilități de creștere, de dezvoltare și de învățare, pentru că lucrăm cu clienți diferiți din România. Nu ai cum să se plictisești. Dezvoltarea chiar există, nu ești într-un job, unde task-urile tale sunt de la A la B și trebuie doar să implementezi, fără să conteze părerea sau fără să te poți abate de la anumite proceduri.

În Wizrom ai posibilitatea să faci lucrurile să funcționeze și să simți că munca ta contează. 

 

Care sunt avantajele pe care le vezi în a rămâne mai mult la același job? Ce i-ai sfătui pe cei care își schimbă des joburile? 

Nu sunt pe principiul să rămâi la același job, important este să te simți confortabil, că progresezi, că ai lucruri pe care poți să le înveți. Dacă simți că trebuie să schimbi jobul, fă acest lucru! 

Dacă simți că trebuie să rămâi într-un job, învață și dezvoltă-te! 


În rolul pe care îl ai, trebuie să faci un balans constant între ceea ce-și dorește clientul și echipă, iar viziunile poate nu coincid mereu. Cum menții echilibrul între cele două?

În primul rând trebuie să înțeleg proiectul, nevoia clientului, precum și ceea ce-și dorește. Apoi să transpun această nevoie sau dorință în ceea ce poate să facă aplicația WizOne HR. După care  e important să dau încredere echipei că poate să facă respectivul proiect. 

Vorbesc cu echipa și-i transmit informația în așa fel încât să înțeleagă de ce e benefic pentru noi să facem un lucru, care poate ne ia mai mult timp, care poate nu a fost discutat inițial. Acest lucru spus într-o altă formă, cu încredere acordată oamenilor, funcționează. Ne întâlnim la mijloc. Contează cum spui și de o parte și de alta. Inclusiv în partea de implementare contează să spui stop sau să stabilești limite. 

 

Ce i-ai spune unei persoane care își dorește un rol de Project Manager sau de Implementation Manager în software?

Învață, fii deschis și înțelege pe de o parte echipa, pe de cealaltă parte clientul! Fii un bun profesionist! 

 

Ți-a plăcut interviul cu Anca Cîrstoiu, Implementation Manager la Wizrom HR? Citește și:

Cum te împrietenești cu automatizarea în HR

Ce nu ar trebui să-ți lipsească în automatizare

 

Categorii:
HR Challenge

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*