fara experienta
Focus

Tinerii fără experiență iau cu asalt joburile de pe piața muncii

Care sunt domeniile țintite de ei

La aproape două săptămâni de la încheierea examenului de Bacalaureat, tot mai mulți tineri se află în căutarea unui loc de muncă, numărul de aplicări pentru joburile entry level și cele din categoria „fara experienta” crescând cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. De altfel, și angajatorii au scos în piață un număr important de joburi care se adresează celor aflați la început de carieră – peste 25.000 de locuri de muncă pentru cei fara experienta sau cei din segmentul entry-level sunt disponibile în acest moment pe eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Cele mai multe au fost postate de companiile care activează în retail, cele din servicii, industria alimentară, turism, transport și call – center / BPO.

„Tinerii au fost întotdeauna căutați pe piața muncii, însă au fost mulți ani în care angajatorilor le era greu să îi atragă și să îi rețină pe termen lung în interiorul companiilor. Dacă a fost ceva bun în aceaști ani de pandemie, a fost schimbarea felului în care tinerii se raportează la piața muncii. Au înțeles că ideal este să nu amâne prea mult momentul începerii carierei, să trateze cu mai multă responsabilitate rigorile pe care le presupune un job, să meargă la interviuri mai bine pregătiți și, în general, să fie mai serioși când vine vorba de viața lor profesională. De aceea, nu ne surprinde să vedem că, imediat după terminarea examenului de Bacalaureat, absolvenții de liceu își încearcă norocul pe piața muncii, chiar și dacă unii dintre ei vor să se angajeze doar pe perioada verii, până vor începe cursurile de la facultate”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs.

 

Spre ce domenii s-au orientat tinerii fara experienta

Domeniile care au atras cele mai multe aplicări din partea acestor candidați au fost retailul, call-center / BPO, servicii, IT / telecom și turism / horeca. Acestea sunt, în mod tradițional, domeniile către care se îndreaptă cu cea mai mare ușurință tinerii pentru că permit o specializare rapidă la locul de muncă, iar unele sectoare, cum ar fi turismul, horeca sau call-center-ele vin și cu proiecte sezoniere, căutate în special de cei care vor să se angajeze doar pe perioada verii.

„Faptul că vedem, însă, un procent destul de mare, peste media la nivelul întregii piețe de candidați, a celor care aplică pentru joburi remote, ne duce la concluzia că sunt destul de mulți tineri care vor să se angajeze permanent și să poată continua munca și din toamnă, în paralel cu studiile. Dacă, la nivel general, vorbim despre un procent 12% alocat aplicărilor pentru locurile de muncă remote, în cazul celor fără experiență, procentul crește la 20%”, explică Roxana Drăghici.

Potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al unui angajat entry level din România este de 3.000 de lei pe lună. Dintre domeniile preferate de tineri, cele mai mari salarii medii nete le oferă angajatorii din IT (4.000 de lei), telecom (3.500 de lei), call-center / BPO (2.700 de lei), turism / horeca (2.500 de lei) și servicii (2.200 de lei).

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

 

Ți-a plăcut articolul despre tinerii entry level sau cei fara experienta? Citește și:

De ce este obligatorie autenticitatea pentru succesul proceselor de recrutare

Ce impact are sportul asupra rezultatelor de la job #RestartMișcării

Categorii:
Focus

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*