Robots killed the HR star
Într-un scenariu apocaliptic, paranoic și destul de improbabil, cam așa ar suna prohodul departamentului de HR. Realitatea resurselor umane din România de la final de 2019 ne spune însă că, departe de a fi o distopie, e unul dintre gândurile care frământă cel mai mult departamentul de HR: faptul că „vor veni roboții și ne vor lua joburile”.
Râdem, glumim, dar frica e și unul dintre motivele pentru care departamentul de HR a rămas în urmă când vine vorba de adaptare la tehnologie. Dar, îmi permit să mă întreb, nu o fi și unul dintre motivele pentru care HR-ul încă nu are o importanță la fel de mare în business, comparativ cu alte departamente sau raportat la propriile așteptări?
Poate digitalizarea e piesa din puzzle care ne lipsește pentru a fi la nivelul la care am vrea să fim, pentru a ne putea compara, în sfârșit, cu ce se întâmplă în afară, fără ca paralela să fie una total nepotrivită.
Știm foarte bine că istoria e ciclică, așa că, înainte de a ne lăsa mintea să fabrice scenarii pre și postapocaliptice, să ne amintim că „Video killed the radio star” a rămas doar un cântec al celor de la Buggles. Ambele, și televizorul, și radioul, trăiesc bine-mersi, la 40 de ani distanță de momentul în care li se cânta (la propriu, iată!) obștescul sfârșit.
Nici internetul nu a omorât printul, așa cum s-au avântat să prevestească nostradamușii deceniilor anterioare, pentru că, pur și simplu, lucrurile nu funcționează așa. Până ca o versiune (de soft, de produs, de orice) să dispară complet, are nevoie să funcționeze concomitent cu cele ulterioare ei, iar uneori, până la dispariția completă a primei variante, pot trece decenii sau chiar sute de ani.
OK, e adevărat că și radioul, și presa scrisă și-au pierdut din popularitate, dar acest lucru a fost influențat de mulți alți factori, de la cei socio-economici, la cei culturali, astfel că nu putem arăta cu degetul spre un singur vinovat.
Tehnologie: de ce să ne adaptăm?
Și, în timp ce e prea devreme să ne apucăm să cântăm prohodul omului de HR sau să ne facem scenarii cu roboți care ne iau joburile, trebuie totuși să fim conștienți de un lucru. Ceea ce ne poate anula, cu adevărat, ca profesioniști, și singura amenințare cât se poate de reală, din punctul meu de vedere, e refuzul de a ne adapta. Cu cât suntem mai reticenți, cu atât ne apropiem mai tare de cele mai apocaliptice scenarii fabricate de mintea noastră. Adaptabilitatea sau, în acest caz, lipsa ei e singura care ne poate face să devenim depășiți, învechiți, redundanți. Și nu doar ca profesioniști, ci și ca oameni.
Nu suntem noi cei care cerem flexibilitate în toate anunțurile de recrutare? Poate e cazul, mai târziu, dar nu niciodată, să începem să arătăm și noi această flexibilitate. Altfel, într-adevăr, riscăm să ajungem pe raftul cu dischete prăfuite, în loc să luăm liftul spre cloud-ul contemporaneității.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Cum să încurajezi toleranța la birou?
