succesul
Focus

Succesului nu-i place niciodată să fie singur

Cum îl gestionăm?

Goana după succes și eforturile pe care le facem pentru a-l atinge sunt cel mai adesea istovitoare. Succesul nu apare din prima, nu apare repede, nu apare pentru toată lumea și nici măcar pentru aceeași persoană sau aceeași companie în mod repetat.

Se construiește greu și, odată atins, simți nevoia de a lua o pauză și de a-l admira. E și firesc, și necesar. Dar, dacă nu-l întreții, dispare. Suntem învățați cum să facem să avem succes, în viață sau în business, câți pași sunt necesari să-l obținem sau cum să gestionăm eșecul, atunci când nu reușim. Dar cum să gestionăm succesul nu ne spune nimeni, pentru că se presupune că se va întreține singur, în mod natural. Dar asta nu se întâmplă aproape niciodată. Și așa ajungem să vedem atât de des eșecuri sau plafonări după orice reușită.

 

Cum să gestionăm succesul?

Știu că poate suna arogant și că e genul de problemă pe care oricine și-ar dori să o aibă, dar să ai succes nu e ușor. Nu treceți încă la pagina următoare, aveți puțină răbdare să vă explic de ce. Despre succes toată lumea vorbește idilic, povestim cât de greu ne-a fost să-l obținem, de câte ori ne-am împiedicat pe drum sau câte cărți am citit ca să învățăm să reușim.

Suntem martiri pe altarul reușitelor, ne construim singuri statui și statuete pe care ne place să le contemplăm. Ce nu prea se spune este cât de mult mai e de muncă după ce îți bifezi obiectivele. Cât de ușor vine plafonarea sau cât de repede pot să-ți fure ceilalți terenul de sub picioare dacă încetezi să mai transpiri și crezi că rolul tău a devenit doar să inspiri.

Problema, din păcate, este una de mentalitate și este generalizată. România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește „lifelong learning”. Așa spune Eurostat. Mai exact, odată ce am bifat trecerea unei punți, ne oprim. Terminăm studiile – încetăm să mai învățăm. Ne angajăm – ne oprim din formare profesională. Ajungem manageri – ne afundăm comod în scaunul ergonomic de birou. Ducem un business în prima linie, a liderilor de piață – rămânem acolo și nu mai schimbăm nimic.

Dar timpul trece și toate acele criterii sau standarde în funcție de care ne-a fost evaluat succesul la un anumit moment, se schimbă, se rafinează, evoluează și vine altcineva din spate care răspunde mai bine noilor criterii. Ne ia locul și nu știm ce ne-a lovit, nu înțelegem cum de am pierdut un tren în care ne-am chinuit atât de mult să ne urcăm și dacă se mai poate face ceva. Dacă se poate recupera ce n-am știut să întreținem sau dacă mai putem să o luăm de la 0. Și cu ce preț.

Cumva, simt că asta e ceva ce le lipsește și celor care au rol de mentori. De la profesorii din școli, licee, universități, până la mentorii din business, care își limitează rolul și cred că treaba lor s-a încheiat dacă te ajută să ajungi într-un anumit punct. Ce se întâmplă dincolo de asta nu îți mai spun și mai ales nu te pregătesc pentru adevărata probă de foc pe care trebuie să o dai. Nu e aceea de a atinge succesul, ci de a-l păstra, de a-l crește, de a-l multiplica, de a-l adapta. Sigur că și noi trebuie să pornim la drum cu conștiința faptului că nu e un efort care se termină la un moment dat, ci o sumă de eforturi continue pe care trebuie să fim dispuși să le facem.

Dacă nu mă credeți sau nu aveți exemple imediate în jurul vostru, uitați-vă în sport, în muzică, în literatură, în business la atât de multe „vârfuri” care s-au stins la fel de repede cum s-au aprins. S-au consumat dintr-un foc, iar astăzi nu-și mai aduce decât Google aminte de ei. Acum se descurcă probabil mai bine să-și gestioneze eșecul decât s-au descurcat în trecut să-și gestioneze succesul. Nu ar fi rău să ne uităm mai atent la ce fac cei din afară și să nu mai punem toate reușitele lor pe seama unei infrastructuri mai bune, a unor bugete mai mari sau a unor porți care se deschid mai ușor.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Secretul nu stă mereu dincolo de noi (de fapt, aproape niciodată), nu depinde doar de factori externi la care putem spera sau pe care putem da vina atunci când ne convine. Mai ține și de noi și poate că ne-ar ajuta dacă atunci când pornim pe un drum mergem înainte pregătiți și pentru reușită, nu doar pentru eșec. Pentru că s-ar putea să avem noroc și apoi să nu știm ce să facem cu el.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre cum să gestionezi succesul? Citește și:

Asteptari vs. rezultate. Cum ne împingem echipa către succes?

HR Pitch. Fan Courier: succesul vine din planificarea angajărilor

Dincolo de limite

Categorii:
Focus

CEO // Specializat în managementul vânzărilor și business development, are peste 12 ani de experiență în managementul echipelor și leadership-ul orientat către rezultate. La eJobs e responsabil de dezvoltarea strategiilor de business și de alinierea acestora cu obiectivele pe termen lung și scurt ale companiei, dar și de motivarea, dezvoltarea și creșterea echipei.

Leave a Reply

*

*