Ce ascundem sub preșul succesului?
Am întâlnit cu toții tipul de organizații construite pe performanță, poate că am și fost parte din ele. Acele structuri în care, cu orice preț, cu orice scop, trebuie să reușești. Asta nu ar fi un lucru rău dacă, de cele mai multe ori, nu ar aduce cu sine însuși opusul ideii de echipă și de coeziune pe care tocmai aceste companii le propagă ca pe religie.
Cel mai frecvent tocmai acestea sunt locurile în care, îmbrăcate în paietele succesului, primează, de fapt, agendele personale, în care nimeni, dar absolut nimeni nu se gândește la echipă, ci doar la a da bine „în ochii șefului”, chiar dacă asta presupune să calce peste cadavre. Pentru că, ce să vezi, e și metoda cea mai frecventă de a avansa în astfel de organizații.
Și atunci, care e cheia succesului în a atinge și a-ți menține succesul (sic!) în business? Și, cel mai important, cum facem pentru a evita ca succesul să devină singura obsesie a unei companii și, implicit, a angajaților acesteia?
Cum să atingem succesul în business și să-l menținem?
Un sfat pentru noi, manageri sau oameni de HR, ar fi să nu uităm că motorul succesului e fix acolo, în echipă. Poate părea clișeu, dar nu în ele, în clișee, stau cele mai multe adevăruri? Pentru că nu cred că poate nimeni să conteste că, oricât de bine pregătit ar fi un lider, dacă nu are echipa potrivită, succesul îi va da cu virgulă sau va fi la fel de trecător ca un fulger pe un cer supărat.
Desigur, aici discuția se ramifică și apar multe alte asteriscuri la orizontul succesului: un lider adevărat își va construi echipa după chipul și asemănarea sa, un lider va reuși să-i facă pe oamenii din jurul său să viseze și să țintească la fel de sus ca el și se mai pot găsi multe alte contraargumente. Dar, în loc să punem atâta povară pe umerii unui singur om, cei ai liderului, nu mai bine dăm succesului ce-i al succesului și recunoaștem rolul esențial pe care-l are echipa în atingerea acestuia? Fiindcă nimeni, dar absolut nimeni nu poate reuși singur și doar pe meritele sale.
Apoi, mai e un aspect important când vine vorba de cum ne direcționăm echipele spre succes. Poate părea paradoxal sau contraintuitiv, dar eu cred că ar trebui să ne învățăm în primul rând colegii că e ok să greșească. Dacă am fi cu toții mai toleranți cu eșecurile, dacă le-am accepta ca pe o parte firească din viața de business (dar nu numai), și drumul spre succes ar fi mai lin sau, măcar, cu mai puțină presiune.
Ar trebui să ne încurajăm colegii să mai și greșească, s-o mai și dea în bară. Desigur, presupunând că au maturitatea de a-și asuma eșecurile și că și noi înșine suntem confortabili cu inconfortabilitatea greșelilor echipei într-un mediu hipercompetitiv și obsedat de locul întâi, cum e cel de business.
Nu e plăcut să înveți să accepți naturalețea eșecului, dar e așa de eliberator. Iar în momentul în care nu îi mai acorzi succesului o importanță atât de mare, ci îl iei ca pe un lucru firesc, cum e și reversul lui, eșecul, fix în acel moment devine mai natural și mai ușor să-l atingi. Pentru că se mai întâmplă un lucru când domolim obsesia succesului: când nu-l mai vânăm obsesiv, devine mai ușor de atins.
Ți-a plăcut articolul despre cum arată succesul în business? Citește și:
