Soluția, când ai ca obiectiv eficientizarea activității în HR
Se poate să faci mai multe la job în același interval de timp, dar totodată și să te dedici aspectelor care pot face diferența în companie. Adrian Dinu, vizionarul fondator al Creasoft, dezvăluie în interviul nostru detalii din culisele soluției care redefinește modul în care gestionezi activitățile din HR. Află cum tehnologia poate fi aliatul pe care-l căutai pentru atingerea obiectivului de eficientizare în jobul tău!
Care a fost obiectivul principal cu care ai pornit în gând atunci când ai fondat Creasoft și ce te-a determinat să te axezi pe soluții precum pontajul electronic și semnătura electronică?
Obiectivul a fost să folosesc experiența mea anterioară de business pentru a dezvolta soluții inovative care să combine zona de hardware cu cea de software. Până în 2018 vindeam o soluție de monitorizare auto prin GPS, dezvoltată și produsă 100% de mine (compusă din dispozitive care trimiteau prin GSM date GPS către un server).
Încă din 2016 mă plictisesem de GPS. Acesta a fost motivul pentru care am început să caut altceva care să mă scoată din rutină, așa că am demarat cercetarea pentru dezvoltarea unei soluții de pontaj. În 2018 am vândut acest business de GPS-uri auto către Arobs și am lansat noul meu proiect: soluția de pontaj Creasoft (numele provenind de la Creative Software, adică exact ce doream să fac). Mi s-a părut un business nou și interesant, care presupunea să inovez și să produc niște dispozitive de pontaj portabile, care să trimită date de la distanță către un server. Am început să vindem soluția, compusă inițial doar din pontatoare care trimit date prin GSM sau Wi-Fi și software de pontaj. Ulterior, funcționalitățile de pontaj s-au tot extins astfel încât acum avem pe piață o soluție matură special gândită pentru departamentele de HR, soluție care răspunde la extrem de multe cerințe.
Ce provocări ai întâmpinat în promovarea și implementarea soluțiilor tale într-un mediu de afaceri în continuă schimbare?
Principalele provocări au fost generate în special de lipsa notorietății și de faptul că soluția noastră era privită inițial drept o soluție „nice-to-have” versus o soluție de payroll, care era considerată un „must-have”. Cu răbdare, am reușit să căpătăm notorietate, iar acum avem deja peste 350 de clienți cu peste 35.000 de angajați care folosesc soluția HR Creasoft. O parte dintre ei folosesc momentan doar partea de pontaj electronic, dar încep să fie utilizate din ce în ce mai mult și restul funcționalităților specifice HR-ului.
Inițial, beneficiarii soluției noastre erau antreprenori sau directori care aveau impresia că angajații nu respectă programul de lucru. Acum însă, avem pe platformă cu precădere angajatori care vor să fie corecți cu oamenii lor, să-i plătească adecvat pe cei care efectuează, de exemplu, ore suplimentare, dar să poată lua măsuri și în cazul celor care lipsesc și întârzie frecvent, prin digitalizarea pontajului, dar și a multor altor funcționalități HR.
„O analiză a noastră arată că un profesionist din departamentul de HR folosește aproximativ 40% din timpul de lucru pentru tipărirea, transmiterea, semnarea, colectarea și arhivarea documentelor de muncă în format fizic necesare fiecărui angajat.”
Poți împărtăși un moment din parcursul Creasoft care a reprezentat un punct de cotitură pentru companie?
Parteneriatul cu Colorful/Romanian Software. Ei aveau nevoie de pontaj electronic și căutau pe cineva care să nu le fie competitor, așa că am decis să nu ne implicăm deloc în partea de salarizare, unde oricum sunt mulți jucători vechi în piață, cu notorietate. În loc de salarizare, ne-am concentrat să perfecționăm pontajul electronic, cu toate funcționalitățile posibile și imposibile, astfel încât orice angajat să poată face asta simplu, indiferent cum și de unde muncește. Am preferat să dezvoltăm o zonă de automatizare pentru integrarea pontajului electronic Creasoft cu alte soluții de salarizare, adică să fim parteneri cu cei care produceau deja soluții de salarizare. Furnizorii de soluții de salarizare nu au soluții proprii de pontaj electronic și toți caută parteneri care să nu le fie și concurenți. Așa că noi ne-am axat pe parteneriate și am devenit complementari cu soluțiile de salarizare.
Cum consideri că soluțiile Creasoft contribuie la eficiența companiilor care le adoptă?
Acestea digitalizează tot: pontajul, semnarea electronică a documentelor de muncă, automatizează sarcinile repetitive din HR: eliberarea de adeverințe, fluturași de salariu, interogarea programului de lucru în schimburi, cereri de concediu etc. Astfel se eficientizează diversele procese de HR, iar specialiștii în resurse umane își recâștigă libertatea de a se concentra pe lucrurile importante. Toate astea în timp ce soluțiile Creasoft rezolvă sarcinile „plictisitoare” și, în același timp, repetitive.
O analiză a noastră arată că un profesionist din departamentul de HR folosește aproximativ 40% din timpul de lucru pentru tipărirea, transmiterea, semnarea, colectarea și arhivarea documentelor de muncă în format fizic necesare fiecărui angajat. Aceste sarcini birocratice devin istorie dacă angajatorii introduc semnătura electronică, iar cei din departamentele de HR au timp să se ocupe, spre exemplu, mai mult de onboardingul noilor angajați, dar și de retenția talentelor din echipă.
Care sunt principalele avantaje pe care le aduce utilizarea pontajului electronic și a semnăturii electronice în contextul legislației și al tendințelor actuale?
Eficiență, timp, costuri – toate se îmbunătățesc formidabil pentru cei care folosesc soluția HR Creasoft.
Care este viziunea ta asupra viitorului soluțiilor digitale pentru managementul resurselor umane și administrarea eficientă a companiilor?
Trendul digitalizării este unul ascendent, iar noi vom fi aici pentru cei care vor să-l îmbrățișeze și vom continua să creăm noi funcționalități pentru eficientizarea activității. Cred că peste 10 ani toată lumea va obține informații de la un robot HR, kiosk de tip self-info pentru angajați sau interfață web, iar, pe de altă parte, procesele în ceea ce privește relațiile de muncă vor fi mult îmbunătățite.
Ți-a plăcut articolul Soluția, pentru atingerea obiectivului de eficientizare în jobul tău? Citește și:
Cele mai creative întrebări pe care să le adresezi candidaților
Mituri despre liderii introvertiți
Topul județelor unde sunt cele mai multe joburi acum