Sfaturi de la un psihoterapeut
Uncategorized

Sfaturi de la un psihoterapeut pentru a menține optimismul în echipă

Tonul face muzica!

Răspândirea coronavirusului în Europa s-a transformat într-o situație nouă și greu de anticipat pentru liderii de pretutindeni. Multe echipe lucrează remote, iar cei care încă vin la birou au început să funcționeze după un program diferit sau urmând niște proceduri complet noi. Iar noul după cum bine știi este de multe ori un motiv de stres pentru un număr considerabil de oameni.

Dacă despre simptomele coronavirus și despre felul în care el se transmite există o mulțime de materiale în online, ce provin din surse avizate, noi ne-am gândit să te sprijinim și cu niște sfaturi care te vor ajuta să îmbunătățești starea de spirit a celor din echipa ta. Mihaela Dănăilă, psihoterapeut în cadrul clinicii Oana Nicolau, ne-a răspuns în exclusivitate la câteva întrebări care te vor ajuta, sperăm noi, să menții calmul în rândul celor cu care lucrezi și să-i sprijini în păstrarea unui nivel optim al productivității.

Mihaela Dănăilă, psihoterapeut în cadrul Clinicii Oana Nicolau

Mihaela Dănăilă, psihoterapeut în cadrul Clinicii Oana Nicolau

Citim peste tot despre felul în care se transmite coronavirus, dar cum se transmite frica generată de această pandemie?

Mihaela Dănăilă, psihoterapeut: Frica este o emoție utilă în evoluția omului. Pe baza acesteia reușim să facem față pericolelor reale cu care ne putem confrunta pe parcursul vieții. Uneori frica ne poate ajuta să conștientizăm, să înțelegem și să acționăm într-o direcție care este importantă pentru fiecare dintre noi. Îngrijorarea care are la baza frica este absolut normală într-un astfel de moment. Totodată, aplicarea recomandărilor făcute de autorități si unitățile sanitare sunt necesare și ajută la diminuarea panicii.

Ce gen de comunicare ar trebui folosită cu angajații pentru a nu amplifica panica în rândul acestora?

Mihaela Dănăilă: O abordare de la egal la egal, cu empatie și compasiune pentru momentele dificile cărora suntem nevoiți să le facem față cu toți. Asertivitatea este cea mai eficientă abordare în comunicare indiferent de situație. Furnizarea de informații clare, din surse credibile, comunicate ferm ar putea fi, de asemenea, de folos.

Multe companii au decis să le ofere pentru prima dată șansa tuturor angajaților de a lucra remote. Ce probleme poate genera această izolare la domiciliu în special pentru persoanele care nu au mai testat niciodată acest mod de lucru?

Mihaela Dănăilă: Experiențele prin care trecem sunt trăite individual. Modul în care răspundem la o situație este o reacție individuală calibrată în funcție de istoricul de viață al fiecăruia, cultura, nivelul de educație, experiențele prin care a trecut etc. Într-un scenariu ipotetic, fiind o situație nouă cu care persoana nu a mai avut de a face, ea poate sa fie temătoare sau neliniștită, fapt ce implică răbdare și un timp de acomodare la noua situație, până aceasta își restabilește repere noi după care să se poată orienta.

Există și o parte plină a paharului când vine vorba de munca la domiciliu?

Mihaela Dănăilă: Repet, depinde de fiecare cum percepe această realitate. Evident că a lucra de acasă reprezintă o alternativa sănătoasă în acest moment, dacă o privim ca pe o modalitate de protejare și auto-protejare, de grijă și respect față de noi înșine, cei apropiați nouă și semenilor noștri.

Cum se pot bucura de munca remote cei care o fac în acest moment forțați de împrejurări?

Mihaela Dănăilă, psihoterapeut: E foarte important să devii conștient, să înțelegi și să accepți ceea ce se întâmplă acum. Perspectiva din care privești lucrurile te poate ajuta în situații de viață dificile și poate să facă lucrurile neplăcute mai ușor de tolerat. De exemplu: dacă pentru mine e important să fiu un părinte/coleg/partener etc. căruia îi pasă, e iubitor, care sprijină și ajută atunci îmi voi ghida comportamentul către acele acțiuni care fac sens pentru mine. Pe de altă parte, privesc și către mine și e posibil să-mi dau seama ca a lucra într-o ținută confortabilă (de casă), într-o poziție relaxată o perioadă de timp poate să reducă stresul pe care l-aș resimți în mod normal mergând zi de zi la muncă. Câți dintre noi nu am motivat ca suntem răciți/bolnavi și ca nu putem merge la muncă și sa nu fi fost așa? 😜

Până la urmă izolarea la domiciliu nu este penitență ci doar o măsură de precauție față de noi înșine și de ceilalți. Așadar, putem sa ne organizăm un loc în casă, special pentru a lucra, un spațiu în care posibilitatea de a fi distrași de diverși stimuli să fie cât mai redusă. Să creăm un mediu cât mai plăcut de lucru. Și să ținem minte că putem lua pauza ori de câte ori dorim fără sa mai ținem cont că altcineva ar putea fi deranjat de acest fapt.

Ne poți oferi câteva trucuri pentru păstrarea calmului ce pot fi oferite angajaților?

• Asigurarea măsurilor de protecție necesare la locul de munca (igienizare, reducerea numărului de personal în spații închise, etc);

• Prezentarea și explicarea pașilor ce urmează a fi implementați în următoarea perioadă (predictibilitate);

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

• Comunicare informațiilor pe un ton liniștit;

• Umorul în anumite momente poate destinde atmosfera;

• Pauze scurte și dese;

• Oferirea posibilității angajaților de a alege modul de lucru cu care să se simtă în siguranță;

• Momente în care să se practice exerciții de respirație;

• Utilizarea de fraze precum: „Și asta o să treacă”, „Nu e sfârșitul lumii”… sau orice altă frază care poate calma;

• Distragerea atenției către alte lucruri mai puțin stresante.

Ți-a plăcut acest articol cu sfaturi oferite de un psihoterapeutul Mihaela Dănăilă de la Clinica Oana Nicolau? Citește și:

Romania Coronavirus: cum va schimba mediul profesional și echipele

Munca de acasă: cum facem ca echipele să funcționeze

Categorii:
Uncategorized

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*