Scopul scuză mijloacele
Mai întâi aș vrea să spun din capul locului că titlul este deliberat înșelător. În niciun caz nu putem lua ad litteram semnificația lui „tradițională”, în care dacă scopul e „bun”, atunci nu mai contează la ce mijloace apelăm ca să-l atingem, când e vorba să-l aplicăm la management. Din contră, în management, mijloacele sunt esențiale și o alegere nepotrivită a lor ar putea face ca scopul să nu mai fie atins niciodată! Sau să nu mai merite să fie atins!
Și, într-un fel, acesta e unul din lucrurile care fac diferența dintre un lider respectat, care știe să-și ajusteze mijloacele în funcție de nevoile grupului, și un lider care, neținând cont de grup și de valorile lui, de fapt își pierde calitatea lui esențială: aceea de a inspira pentru a fi urmat.
LIDERUL
Liderul este acela pe care ceilalți decid să îl urmeze. Atât de simplu! Nu e decizia lui, e decizia lor, a celor care formează grupul de urmăritori. Desigur, pentru a fi urmat, liderul trebuie să întrunească o sumă de condiții.
Să fie vizibil. Cel care vrea să fie lider nu se ascunde în mulțime, ci se urcă o treaptă mai sus, ca să fie văzut. Nu vorbește în barbă, ci vorbește peste zgomotul de fond, ca să fie auzit. Pentru că are ceva de spus! Și atunci când vorbește, inspiră și atrage! Pentru că este asumat și autentic! Pentru că el știe. Pentru că el este!
Ok, acum știm cum arată liderul. Să presupunem că ești chiar tu. Cum îți ghidezi echipa? Și către ce?
Acum că am stabilit că tu ești liderul, să zicem că ți-ai propus o călătorie de la A la B. Ca să fie mai la îndemână, tu și grupul tău de prieteni, cărora le propui o destinație de vacanță.
Avem un lider (tu, cel care are viziunea), o „destinație” și dorința împărtășită de membrii grupului, motivația, pentru a depune efortul necesar străbaterii drumului până la „răsplata” de la destinație.
Ei bine, și la birou lucrurile se prezintă similar. Dar mergând pe scenariul ăsta, apar niște întrebări:
Cine ești tu? Cine suntem „noi”? De ce am merge noi acolo unde zici tu că ar trebui să mergem? De ce am merge noi acolo? Ce ne așteaptă acolo? Cât durează? Ce efort trebuie să depunem? Merită efortul? Care e drumul pe care vom merge? Este acesta cel mai bun drum? Ce se poate întâmpla pe drum? Cât de sigur este că vom ajunge acolo? De ce resurse avem nevoie pentru a ajunge în condiții optime? Cât de sigur este că acolo vom primi ceea ce așteptăm să primim? Cine sunt oamenii ăștia împreună cu care parcurgem călătoria? Sunt de încredere? Mă pot ei ajuta să ajung mai repede sau mai în siguranță?
Și multe altele. Întrebările astea sunt în capul tuturor, în fiecare zi.
Așadar, ca lider, trebuie mai întâi să îți limpezești gândurile, să te „centrezi” în rolul tău, emoțional și psihologic, cam așa cum se așază fizic luptătorii de sumo, în poziția cu cel mai stabil echilibru, iar de acolo să găsești răspunsuri potrivite pentru aceste întrebări.
Dar cel mai important lucru înainte de a porni la drum este relația liderului cu echipa! După cum zice reclama, „de neprețuit”!
Hai să facem un exercițiu. Închide ochii! Ok, știu, e mai greu să citești cu ochii închiși, dar după ce înțelegi instrucțiunile, oprește-te o clipă și închide ochii.
Și gândește-te la echipa pe care o conduci. Privește-i, așa, pe toți. Privește-i cu sufletul. Ce simți? Care e emoția sinceră care te cuprinde?
Căldură? Iritare? Apartenență? Stres? Grijă? Prietenie? Distanță? Teamă? Bucurie?
Ceea ce simți, reprezintă fundația relației voastre, azi. Cu ea pleci la drum. Cu picioarele înfipte în aceste emoții iei majoritatea deciziilor în legătură cu echipa ta. Dacă vrei să-i ghidezi către succes, indiferent ce înseamnă succesul pentru voi, ar fi bine să pleci de pe o fundație curată, solidă!
ECHIPA
Câteodată este despre destinație. Alteori e despre drumul în sine. Dar oricum ar fi, „drumul” către scopul dorit constituie cea mai mare parte a experienței. Iar experiența e foarte importantă.
Împreună cu cine parcurg drumul către scopul mult dorit? Împreună cu cine voi înfrunta fiecare obstacol? Oare voi simți tot drumul că am o pietricică în pantof? Sau, și mai rău, că duc pe cineva în cârcă?
De multe ori, echipa ar fi deasupra membrilor care o alcătuiesc. Un individ, chiar dacă e bun performer, dar nu se integrează în echipă, dacă strică dinamica grupului, câteodată e mai bine să îl elimini din grup, să-i dai șansa să își găsescă o echipă unde se poate integra.
Și da, echipa și liderul trebuie să aibă o aliniere a valorilor în care cred. Lider fiind, când nu ai echipa potrivită, trebuie să ți-o construiești! După chipul și asemănarea ta.
Dar dacă ajungi să faci parte din echipa mea, suntem în familie! Și o să am grijă de tine ca de copilul meu! Îți dau tot sprijinul de care ai nevoie, te încurajez, te îndrum, te ajut să înveți să fii robust pe picioarele tale! Scopul meu e să te cresc! Și scopul nostru comun e să ne îndreptăm către țintă!
ȚINTA
Când pleci la drum, îți trebuie CLARITATE. Mai întâi ție, ca lider, iar apoi trebuie s-o transmiți echipei. Claritatea generează încredere. Iar încrederea e bună!
Din claritate ia naștere viziunea: unde vrei să ajungi și de ce! Și când îmi devine clar unde și de ce, trebuie să știu să transfer asta echipei.
Ținta, destinația, trebuie să fie atractivă! Altfel nu mișc un deget! Ah, ok, mă fac că merg, dar în realitate mă târăști după tine. Așa că adu-mă în barcă! Descrie-mi ținta asta în culorile mele preferate!
În business țintele nu sunt ușor de atins! Pentru că e competiție! Câștigă doar cel mai bun. Ca să fii competitiv îți trebuie un pas hotărât și apăsat! Ca să calci hotărât și apăsat, trebuie să știi clar că ești pe drumul bun. Și să „vezi” cu claritate răsplata de la capătul drumului. Uneori, ajută o „hartă”, care în situația de business ar fi strategia pe care o propui pentru atingerea țintei.
E important ca fiecare om să aibă un obiectiv individual, pe lângă cel de echipă, care să-i fie foarte clar. Desigur, e rolul liderului să definească roluri individuale și să le coreleze cu obiective individuale, în linie cu cele de grup.
MOTIVAȚIA pentru a atinge scopul
WII-FM. Cel mai ascultat radio de pe mapamond: „What’s in it for me?!”
Cum se zice în Oltenia, „The reason why”, sau „Ce-i mâna pe ei în luptă, ce voiau acel apus?”, după cum a zis poetul.
Aka vecina de la 2, Motivația.
Încă de mici începem acest dans, pe care îl vom dansa toată viața, între efort și satisfacție. Și pornim de obicei la drum cu ideea năstrușnică de a maximiza satisfacția și de a minimiza efortul.
Învățăm destul de repede că e suficient să plângem pentru a obține lucrurile de care avem nevoie: lapte, atenția mamei sau un scutec uscat. Apoi învățăm să batem din picior, pentru că părinții sunt un mediu receptiv la astfel de semnale. În școală unii învață temeinic, alții fac din copiat o „artă”. Într-un fel sau altul, cu toții ajung apoi pe picioarele lor, la job.
În dansul cu motivația lucrurile sunt relative, subiective, și fiecare are propria lui măsură.
Într-un fel, motivația fiecărui om este raportul pe care individul și-l stabilește singur pentru volumul de efort pe care e dispus să-l plătească pentru a obține un anumit lucru, experiență, emoție, recunoaștere etc.
„Muncitorii”, adevărații performeri, sunt dispuși ca mai întâi să investească efort, răbdare, consecvență, disciplină, până la atingerea unui țel.
„Sclipitorii” se alintă (arogându-și atributul inteligenței), alergând după „scurtături”, oportunități, breșe și orice fel de căi prin care „ar putea fenta sistemul”, astfel încât să investească un efort minim pentru atingerea unui țel.
Nu vreau să țin partea niciuneia dintre tabere. Să zicem că e loc pentru toată lumea, uneori e bine așa, alteori e bine invers. Și m-am spălat pe mâini…
Până la urmă, plecăm în viață cu aceste condiționări, care ne vin încă din copilărie, de la stilul de educație, mai cu asprime sau mai cu răsfăț, pe care l-am primit. Dar un lider de echipă trebuie să gestioneze amestecul de personalități și felul în care fiecare se raportează la motivație. Vestea bună despre motivație e că e doar de două feluri: intrinsecă și extrinsecă. Vestea proastă e că aici se termină tot ce e simplu în legătură cu motivația.
Motivația intrinsecă este acest perpetuum mobile în care recompensa este în însăși activitatea pe care o desfășor. De exemplu, când schiezi și faci asta pur și simplu pentru că-ți place, recompensa vine din interiorul individului. Satisfacția mea este că îmi dovedesc mie că pot depăși o barieră interioară, sau îmi satisface curiozitatea sau dorința de nou sau îmi dă sentimentul de apartenență.
Pentru un lider, a lucra cu motivația intrinsecă a oamenilor lui este un talent special, o abilitate la nivel de artă. Care se obține prin multă practică și dedicare. Trebuie să poți să dezvolți un anumit tip de relații, ca să poți ajunge la resorturile interioare ale fiecăruia. Care-i sunt aspirațiile, ce-l animă, ce-l face să facă click. Ce-l mâna pe el în luptă, și cum poți conecta aceste resurse interioare cu obiectivele de business.
Cu motivația extrinsecă, unde recompensa vine din exteriorul individului, lucrurile stau aparent mai simplu, pentru că sunt la vedere. Dar în fapt se complică și aici situația.
Pe de o parte niciodată nu sunt resurse suficiente pentru toată lumea. Apoi, există o oarecare nivelare a ofertei, astfel încât e greu să oferi ceva în plus sau diferit și atunci când o resursă e peste tot sau e egal distribuită, își pierde atractivitatea.
„Recompensa” trebuie să răspundă și nevoii de diferențiere. Dacă toată lumea primește o mărire de 5%… atunci cum mai sunt eu mai bun decât Gigel? Dacă toate companiile oferă open coffee bar, atunci nu mai constituie o recompensă, ci norma.
Apa, de exemplu. E vitală. Dar pentru că (în cazul nostru), o putem obține cu o extraordinară ușurință, nu îi simțim importanța, n-o mai valorizăm. Deci o fi ea vitală, dar nu-mi da apă! Nu vreau ceva ce are toată lumea! Vreau ceva care să confirme că am făcut ceva special, care să mă facă să mă simt special, să vadă toată lumea că sunt special!
Și apoi trebuie să mi se potrivească. Se dă ca bonus accesul la un program de coaching! Bravo boss! Dar eu am deja Coach-ul meu personal, cu care lucrez în privat. Scuze, dar m-ai pierdut.
Și, nu în ultimul rând, recompensa trebuie să fie palpabilă, tangibilă! Pentru că degeaba se dă un super bonus pentru atingerea obiectivului X, dar scopul X e atât de nerealist încât nici dacă ar lucra Superman, Iron Man și Batman împreună, tot n-ar reuși să-l atingă. Astfel de obiective fac mai mult rău decât bine, devin contramotivante și distrug încrederea angajaților în politicile companiei. Îi fac pe oameni să nu se mai simtă parte a sistemului, ci outsideri nerespectați, buni de exploatat.
Deci și cu motivația extrinsecă e o întreagă poveste. Pe de o parte avem politicile de companie, dar, în același timp, recompensele trebuie ajustate individual, astfel încât să fie efective pentru fiecare individ.
REZULTATELE
Coaching for Results! Așa definesc, în trei vorbe, pe site-ul unde mă prezint (sorelradu.com), ceea ce fac pentru clienții mei. Și probabil că am ajuns să fiu atât de atașat de rezultate în urma îndelungatei mele relații cu acestea. Am mâncat rezultate pe pâine, astfel încât nici nu pot concepe viața fără ele.
În anii din urmă, din postura mea de Coach sunt dator să mă uit mereu cu coadă ochiului dacă ne apropiem de obiectivele clientului sau ne învârtim în jurul cozii.
În anii mai dintâi, în care conduceam departamente de vânzări, eram în fiecare secundă cu ochii la rezultate, pentru că în funcție de ele companiile pe care le gestionăm trăiau sau mureau. Era cu adevărat pe viață și pe moarte.
Rezultatele pot fi această „țintă” în sine! Poți spune: „scopul nostru aici, dragilor, e să facem performanță!”.
Dar de cele mai multe ori în business, „rezultatele” reprezintă de fapt drumul. Bornele pe care liderul le verifică din timp în timp, ca să știe că „se află pe drumul bun”. Rezultatele sunt atenția trează către ținta spre care mă îndrept, în funcție de care îmi ajustez pașii. Sau scobitorile de pleoape care-mi spun că am adormit și am luat-o pe arătură și e urgent să mă redresez. Rezultatele sunt sursa din care îmi iau energia pentru a merge mai departe. Nucleul în jurul căruia construiesc reperele culturale ale grupului.
Rezultatele sunt însăși hrana echipei!
Rezultatele sunt succesele pe care le sărbătoresc împreună cu echipa. Pentru că de câte ori ajungem la „o destinație”, e important să ne bucurăm împreună. Să simțim că am reușit împreună să ne atingem scopul. Și să mai punem o cărămidă la construcția unei culturi bazate pe împreună, încredere, rezultate. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!
Ți-a plăcut articolul despre cum să-ți atingi scopul, dar și să-ți ghidezi echipa spre obiective? Citește și:
