Peste 2 milioane de aplicări la joburi in strainatate vin din România
Tot mai mulți români își doresc să lucreze în afară, iar drept dovadă pentru această afirmație stau cele aproape 2 milioane de aplicări pentru joburi in strainatate. Germania, Marea Britanie și Olanda sunt în topul țărilor care au atras cei mai mulți doritori.
Diversele joburi in străinatate existente pe platforma de recrutare online eJobs.ro au adunat, de la începutul anului și până acum, aproape 2 milioane de aplicări, cele mai multe aparținând candidaților din categoria de vârstă 25-35 de ani (aproximativ 855.000 de aplicări). Următorii cei mai interesați de perspectiva de joburi in strainatate sunt candidații foarte tineri, aflați la începutul vieții profesionale, fără experiență sau cu experiență minimă pe piața muncii. Este vorba despre cei care au între 18 și 24 de ani și care au avut, în perioada ianuarie-octombrie 2019, aproape 450.000 de aplicări.
În mod surprinzător, candidații cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani se află la o distanță sensibilă față de cei din categoriile anterioare de vârstă. Aceștia au însumat, de la începutul anului, circa 385.000 de aplicări pentru joburi in străinatate. Cei mai stabili candidați de pe piața muncii, respectiv cei care au depășit vârsta de 45 de ani, sunt și cei care iau ceva mai greu decizia de a pleca din țară – doar 227.000 de aplicări au avut anul acesta.
Vânzările sunt pe primul loc în topul domeniilor căutate pentru joburi in strainatate
Majoritatea celor care își doresc o carieră în afara țării vor să rămână, totuși, în Europa. Germania este țara care atrage cel mai mult candidații, joburile disponibile pentru această țară înregistrând puțin peste 100.000 de aplicări. Este urmată, la scurtă distanță, de Marea Britanie și de Olanda. Franța, Polonia, Belgia și Spania sunt următoarele cele mai căutate destinații pentru relocare în afara țării. Italia iese din top 10, ceea ce reprezintă o schimbare majoră față de acum 10 ani și chiar mai puțin de atât, când era în topul preferințelor candidaților. Arabia Saudită, Canada, Qatar, Cipru, Cehia și Statele Unite ale Americii sunt țările care se află în coada clasamentului.
”Ce ne spune acest top, nu doar dacă luăm în calcul țările în care aplică, ci și categoriile de vârstă cele mai interesate de emigrare, este că încep să-și dorească să plece din țară din ce mai mulți specialiști sau corporatiști. Din păcate, planurile lor nu sunt doar temporare, ci majoritatea își doresc o schimbare completă de viață și de carieră și pleacă în perspectiva unei emigrări definitive”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
De altfel, profilul candidaților care caută joburi in strainatate este confirmat și de domeniile care atrag cele mai multe CV-uri. Pe primul loc se află vânzările, urmate de bănci, financiar-contabilitate, alimentație / HoReCa și management. Din top 10 ies domenii precum transport, turism / hotel staff, au pair / babysitter / curățenie sau construcții / instalații.
Platforma de recrutare online eJobs.ro a înregistrat în primele 9 luni ale anului peste 6,5 milioane de aplicări, cele mai multe dintre acestea aparținând candidaților din categoria de vârstă 25-35 de ani.
V-a plăcut acest articol? Citiți și:
Cum aduci cu 40% mai mulți candidați la interviu cu un anunt de angajare