Robot, recrutez om full-time
Dar dacă ar fi adevărat? Să nu uităm că ceea ce acum câțiva ani era doar scenariu SF azi pare să fie realitate de care nu mai putem fugi. Cum ținem pasul cu progresele galopante ale tehnologiei și cum le integrăm în viața noastră de zi cu zi cu optimism, nu cu scepticism? Și, mai ales, vom trăi vremurile în care, OK, un robot nu ne va fi șef sau, mai rău, stăpân, așa cum prevăd mai toate SF-urile, dar vom lucra cot la cot cu el?
În 1968, regizorul Stanley Kubrick scotea la lumină ceea ce avea să devină una dintre capodoperele sale: lungmetrajul „2001: A Space Odyssey”. Cu un scenariu avangardist pentru vremea respectivă, scris în colaborare cu scriitorul SF și inventatorul Arthur C. Clarke, regizorul newyorkez ne înfățișa, deopotrivă retrospectiv și futurist, istoria evoluției. Evident, pentru o intrigă ca la carte, inteligenta artificiala, creată de om, ajunge, la un moment dat, să preia controlul. Fără vreo dorință de a face spoilere pentru cei care nu au văzut filmul, sub bagheta vizionară a lui Kubrick ajungem să ne întrebăm „Ce-a fost mai întâi: tehnologia sau omul?”. Ce e fascinant e că lumea pe care regizorul și-a imaginat-o acum jumătate de secol nu e departe de cum arată lucrurile în 2019 (desigur, păstrând proporțiile). Ce e și mai fascinant însă e că astăzi scenariile SF ajung din urmă realitatea imediată în materie de tehnologie, astfel că ceea ce își imaginează azi scriitorii și scenariștii în câțiva ani ajunge să se și întâmple, fără să mai fie nevoie să treacă decade, cum s-a întâmplat în cazul Odiseei spațiale a lui Kubrick.
Inteligenta artificială: robot artificial, dar creativ
Lăsând deoparte scenariile și coborând în teluricul de zi cu zi, până nu demult trăiam cu impresia că inteligenta artificiala e ceva ce poate da randament doar în cazul task-urilor repetitive, mecanice sau pur obiective și cuantificabile. OK, era clar că odată cu evoluția tehnologiei anumite joburi vor dispărea, cum e și firesc și cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, mai ales după industrializare, dar trăgeam speranțe că anumite domenii, mai creative prin natura lor, nu vor fi niciodată amenințate de digitalizare. 2019 vine însă să contrazică tot ce credeam până nu demult. Un exemplu în această direcție până recent utopică e banca Chase din SUA, care a început să prefere să folosească AI în detrimentul copywriterilor după ce a observat că mesajele create de inteligenta artificiala au performat și convertit (în unele cazuri de două ori) mai bine decât cele scrise de oameni în campanii de marketing digital. Altfel spus, nu doar oamenii sunt cei care au cuvintele la ei.
Și lucrurile nu se opresc aici. Inteligenta artificiala își face simțită prezența chiar și în jurnalism. Patch, un publisher american de site-uri de știri, folosește deja AI în locul redactorilor pentru a scrie știri și articole bazate în mare parte pe date. Ceea ce la o primă privire poate fi înfricoșător e gândit, de fapt, la o a doua contemplare a subiectului, să ușureze munca jurnaliștilor, scutindu-i de articole repetitive, care nu le ridică nicio provocare profesională și care nu le aduc o satisfacție comparabilă cu un interviu sau o investigație. Astfel, 3.000 de articole sunt scrise cu ajutorul AI săptămânal de mecanisme inteligente care pot face acest lucru. Uimitor, nu?
În cele două cazuri, dar mai ales în cel din urmă, tehnologia face ceea ce a fost gândită să facă în realitate: ajută omul, nu îl înlocuiește, cum se întâmplă în SF-uri. Cel puțin nu deocamdată, cel puțin nu până la proba contrarie. Și, dacă oamenilor putem să le oferim prezumția de nevinovăție, de ce să nu o acordăm și unui robot?
De la resurse umane la resurse artificiale
Vom vedea curând și departamentul de HR atins de roboți? Da, mai curând decât credem. Se va transforma numele acestuia din „resurse umane” în „resurse artificiale”? Cu siguranță nu, pentru că, și în acest caz, artificialul vine să ajute umanul, nu să-l înlocuiască.
La fel de sceptică am fost și eu când am auzit prima oară de AI în recrutare. Până când am testat. La începutul anului, deschideam două poziții, de al căror proces de recrutare aveam să mă ocup cap-coadă. Nu mai e nevoie să spun că n-au fost cele mai rapide procese din lume și că aș fi putut să folosesc timpul petrecut scanând CV-uri într-un mod mai productiv. Am analizat sute de CV-uri, având grijă să trec prin absolut toate, ca nu cumva, din neatenție, să ratez vreun candidat de aur. Am făcut shortlist-uri, am ținut interviuri, am dat teme și, într-un final, am recrutat.
Când cele două procese erau deja finalizate, era gata și o primă variantă a ceea ce avea să devină Candidate Fitness. Adică algoritmul inteligent care, pe baza AI și machine learning, ordonează candidații care aplică la un job pe eJobs.ro în ordinea relevanței, scutindu-te de timpul pe care îl pierdeai înainte scanând toate CV-urile pentru a le găsi pe cele mai potrivite. Având deci o experiență recentă cu recrutarea, am fost de acord să fiu „cobaiul” colegilor mei pentru validarea mecanismului din spatele Candidate Fitness. Obiectivul era simplu: să vedem dacă inteligenta artificiala îmi validează alegerile făcute, adică noii colegi proaspăt recrutați să apară în prima pagină de rezultate cu candidați relevanți.
După o primă tentativă și ceva mai multe scroll-uri, am constatat dezamăgită, dar nu surprinsă, că acest lucru nu se întâmpla. Prima pagină îmi livra rezultate cu candidați care, deși aveau un CV OK, nu reușiseră să mă impresioneze la interviu – îi știam pe toți, căci la toți mă uitasem cu lupa. La o privire mai atentă, am reperat și bug-ul: inteligența artificială căuta cuvintele-cheie doar în anumite locuri din CV, pe când colega proaspăt recrutată pe al cărei profil făceam testul le avea în alte locuri și, drept urmare, nu reușea să ajungă în prima pagină pentru că avea CV-ul altfel completat decât se aștepta AI-ul.
După ce am semnalat acest lucru, colegii au mai lucrat puțin pentru ca, într-un final, colega să ajungă să obțină un scor mare și din partea AI, nu doar din partea mea, și să ajungă în capul listei. Iar astăzi, pentru că, nu-i așa, totul e bine când se termină cu bine chiar și în machine learning, Candidate Fitness livrează cele mai bune rezultate atunci când vorbim de relevanța candidaților. Pentru că timpul chiar costă și nu ne mai permitem să pierdem bani pentru niște task-uri care pot fi realizate de un robot.
Ce-am învățat eu din asta? Că inteligența artificială, la fel ca omul, are nevoie de niște timp să învețe să-și facă treaba, dar că, odată ce o face, reușește să livreze rezultate mai bune, pe anumite zone, e drept, decât orice om de pe planeta asta. Și de ce să nu profităm de asta? Pentru că da, sortarea și scanarea CV-urilor o poate face mai rapid decât tine, dar, cu siguranță, nu va putea să evalueze vreodată atitudinea omului la interviu, ceea ce, așa cum bine știm, uneori e mai importantă decât absolut orice la un candidat. Pentru că „Hire for attitude, train for skill” rămâne o mantra în care vom crede în continuare, indiferent cât de mulți roboți vom avea colegi.
Happy end
Poate că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, vom ajunge să avem fiecare un rating digital care să ne evalueze competențele la o simplă scanare a retinei. Poate că interviurile vor dispărea cu totul sau vor fi susținute, într-adevăr, de roboți. Poate că echipele se vor transforma într-atât încât nu vor mai avea nevoie de manageri și softurile vor fi cele care se vor asigura că lucrurile se îndreaptă în direcția cea bună. Poate că nimic din toate astea nu se va întâmpla sau poate că, din contră, mintea noastră sau a celui mai creativ scenarist ori scriitor de SF-uri încă nu e capabilă să își imagineze ce se va întâmpla. Cert e însă că, pentru a putea să vedem sezonul următor din „Roboții vs Oameni”, avem nevoie să trecem prin sezonul 1, respectiv să ne digitalizăm.
Iar când mintea ta începe să mai fabrice scenarii apocaliptice apropo de joburi și tehnologie, amintește-ți că nu ești singur: 53% dintre angajați se simt amenințați de automatizare și cred că locurile lor de muncă vor fi schimbate semnificativ sau vor dispărea în următorii zece ani, potrivit unui sondaj PwC, derulat în 11 țări, pe un eșantion de 22.000 de oameni. Râdem, glumim, dar asta nu înseamnă că de mâine un robot îți va lua locul. Să nu uităm de prezumția aia de nevinovăție.
Și să nu uităm că „Black Mirror” e în continuare un serial, chiar dacă seamănă din ce în ce mai tare cu realitatea.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
