Revoluția AI. Ne vor fura roboții joburile?
Răspunsul scurt e „Da”. Răspunsul lung începe cu „Da, dar…” și continuă cu o înțelegere mai bună a contextului socio-economic-cultural, a potențialului AI și a fricii unor specialiști de a deveni redundanți. Despre cum gestionăm noi acest val de schimbări în companiile noastre și cum ne ajutăm colegii să își depășească temerile îți povestesc în continuare.
Cred cu tărie că în câțiva ani un robot îmi va fura jobul. Dar „furt” e un cuvânt nepotrivit, pentru că robotul respectiv îmi va face munca mai bine, mai repede și mai ieftin, și se va integra rapid în echipă, fără să aibă nevoie de măriri, beneficii, onboarding-uri sau felicitări. Din multe puncte de vedere, robotul va fi colegul și angajatul perfect. Deci nu-mi va fura jobul atât de mult, cât îl va primi pe merit.
Probabil ar trebui să mă sperie treaba asta, dar nu poate decât să mă bucure, sincer. Cum am învățat să fac ceea ce fac astăzi, așa voi învăța să fac și altceva. În plus, fiind fan SF-uri, anticipez de mult acest moment, ba chiar îl aștept cu drag. Dar majoritatea specialiștilor care riscă, la fel ca mine, să devină redundanți sunt speriați, iar asta ne pune în pericol dinamica echipelor, productivitatea de moment și wellbeing-ul colegilor în general. Așa că, pentru a ne pregăti oamenii pentru acest imens val de schimbări, trebuie să îl înțelegem, la toate nivelurile.
Cât de inteligent e AI-ul de fapt?
Primul meu job în copywriting, domeniul în care activez și astăzi, zece ani mai încolo, a fost unul neoficial. În liceu, timp de câteva luni, am compus descrieri pentru sute de parfumuri, pentru afacerea online a unor prieteni de familie. Scriam undeva pe la 10-15 descrieri pe zi. Nu era o muncă grea, dar era extrem de repetitivă. Căutam notele fiecărui parfum, istoria brand-ului, descrierile de pe alte site-uri și puneam toată informația cap la cap, într-un mic text original menit să atragă utilizatorii site-ului către un parfum sau altul.
Fiind o muncă „robotică”, mi-am pierdut destul de repede eficiența, iar după câteva luni chiar am renunțat la job pentru că mă plictisea teribil. Astăzi, munca respectivă poate fi făcută mult mai repede și mult mai ieftin cu ajutorul ChatGPT, un chatbot inteligent creat de OpenAI și lansat în noiembrie 2022.
În caz că ești late adopter și nu te-ai jucat încă cu noul chatbot, uite cam cum funcționează. Cu ChatGPT poți să porți un dialog, poți să-l provoci să-ți răspundă la întrebări complexe, să-ți dea idei, să își schimbe tonul și să își corecteze răspunsurile. Îl putem ruga, inclusiv, să îmi facă munca de acum câțiva ani, iar răspunsul mi-l va da în timp real, în câteva secunde.
După 10 ani de copywriting, am multe de zis despre acest text, desigur. E sec, deși încearcă să evoce niște sentimente, e sacadat și promite prea multe. Totuși, lăsând deoparte impresiile mele personale, descrierea e corectă, ca formă, ca elemente și ca informație. Și e absolut remarcabil că a fost scris de un chatbot, care, în comparație cu mine, nu se va plictisi făcând această muncă în mod repetat și nu-și va pierde eficiența. Dacă ChatGPT poate face lejer task-urile mele de acum 10 ani, în 1% din timpul care-mi era mie necesar, sunt ferm convinsă că în mai puțin de 5 ani îmi va putea face lejer munca de acum.
Jobul meu, așa cum arată astăzi, va avea nevoie, probabil, de 10% participare umană, doar pentru a verifica produsul final și pentru a regla tonul. Ce înseamnă asta pentru mine și pentru toți ceilalți specialiști care vor fi înlocuiți în următorii ani de soluții AI? Ce înseamnă asta pentru industrie și societate? Și ce înseamnă asta pentru tine, expertul în HR și/sau managerul care trebuie să gestioneze teama colegilor de a deveni redundanți? Hai să vedem.
Cum va schimba Revoluția AI piața muncii?
Dezvoltarea robotiicii și a tehnologiilor AI va face 85 milioane de joburi redundante până în anula 2025, dar va crea 97 milioane de joburi noi, conform estimărilor The World Economic Forum.
Orice tehnologie majoră va avea un impact drastic asupra pieței muncii și va redesena complet societatea în care trăim. Deja am văzut asta întâmplându-se de nenumărate ori. Aplicațiile practice ale energiei electrice și invenția motorului cu abur, spre exemplu, au deschis calea către fabricarea în masă acum câteva sute de ani. Pe de o parte, mulți meșteri care lucrau manual obiecte, precum tâmplari, fierari și țesători, și-au pierdut joburile, pentru că nu puteau produce la fel de repede, la fel de ieftin și la fel de mult precum o fabrică. Pe de altă parte, fabricarea în masă a deschis drumul către noi roluri: tehnicieni și operatori, ingineri, designeri de produse, oameni de vânzări și administratori. La nivel macro, prima revoluție industrială a produs mult mai multe joburi decât a distrus și a ridicat nivelul economic al multor societăți.
De atunci și până acum am trăit numeroase revoluții tehnologice: în aviație, medicină, energie, telecomunicații și multe alte industrii. Jobul meu, așa cum arată el astăzi, nu ar fi existat dacă nu s-ar fi inventat și popularizat internetul. Mai mult, compania la care lucrez nu ar fi existat. Colegii mei din Social Media, Front-End, Digital Advertising și UX ar fi făcut probabil complet altceva cu viețile lor. Și, cu toate astea, lumea ar fi continuat, iar noi am fi găsit alte moduri de a ne descurca. Să ne surprindă atunci că joburi care au apărut, într-o oarecare măsură, peste noapte au șanse mari să dispară în câțiva ani? Aș zice că nu. Redundanța asta care plutește în aer nu afectează doar oamenii însă.
Conform unei analize a grupului Mckinsey, în anul 1935, durata de viață a unei companii din Top 500 era de 900 de ani. În 2010, această durată scăzuse la 14 ani, iar tendințele arată că ea coboară în continuare.
Pentru a ține pasul cu schimbările, multe companii au implementat strategii agile, căutând să-și mențină avantajul competitiv în mod constant, fără să recurgă la restructurări majore. Asta înseamnă să ai obiective și valori clare, echipe care colaborează excelent interdepartamental, abilitatea de a lucra iterativ, o ierarhie simplificată, precum și acces la, plus dorința de a lucra cu tehnologiile noi. Iar agili trebuie să devină și toți specialiștii care riscă să-și „piardă” joburile în viitorul apropiat pe fondul dezvoltării AI.
Cum îți pregătești colegii pentru Revoluția AI?
Față de revoluțiile tehnologice anterioare, acum ne pasă mai mult de oameni. Știm că angajații valoroși nu sunt neapărat cei care lucrează cu cea mai mare eficiență, ci sunt cei care îi ajută și pe alții, care se adaptează rapid la schimbări și care ies în mod natural din fișa postului, anticipând nevoia unor sarcini noi. Nu ne vom dori să-i pierdem pe acei oameni, pentru că știm cât de greu e să atragi colegi loiali și muncitori în echipă. Dar e clar că vom fi nevoiți să îi ajutăm să iasă din task-urile lor actuale, să contribuie la introducerea noilor tehnologii în workflow-ul lor și să le găsim, în timp, locuri noi în companie. Uite ce poți face pentru a te pregăti pentru această schimbare și cum îi poți ajuta pe oameni să-și depășească fricile:
1. Fă o listă cu tehnologiile noi și împărtășește-o cu echipa.
Pe lângă ChatGPT, mai există DALL-E și Midjourney, două sisteme AI la fel de cunoscute în acest moment, care creează imagini conform cerințelor tale și care pot genera chiar și opere de artă. Asemenea chatbot-ului, și aceste programe au multe limitări, dar ele se dezvoltă în fiecare zi și vor înlocui cu siguranță multe roluri de graficieni și ilustratori. Programe similare există în dezvoltare acum și pentru industria video și audio, care să producă filme, animații și muzică, cu maximum 10% input uman, iar progrese similare se întâmplă și în comerț, programare, medicină, construcții, logistică, plus multe alte industrii.
Caută tehnologiile noi, înțelege-le și imaginează-ți ce impact ar putea avea asupra rolurilor din compania ta. Împărtășește noutățile cu membrii echipei, punând accent pe beneficiile lor și provocându-i să le folosească încă de pe acum. Și nu uita să le folosești și tu! În acest moment, tehnologiile AI sunt mai degrabă complementare cu multe joburi decât soluții de sine stătătoare, ceea ce înseamnă că ele te vor ajuta mai mult decât să îți stea în vreun fel în drum.
2. Pregătește-ți colegii pentru joburile viitorului
Toate aceste noi tehnologii au nevoie de oameni care să le folosească și să le înțeleagă. De aceea fiecare companie va avea nevoie de specialiști în Machine Learning, Data Analysis, profesioniști IoT, dar și alți experți specifici. Pentru că tehnologia este încă la început de drum, există puțini astfel de specialiști, iar ei sunt destul de greu de recrutat, așa că nu e o idee rea să vezi ce colegi cu potențial de a îndeplini viitoarele joburi există deja în companie. Oferă-le oportunități de învățare, ajută-i să dezvolte abilități specifice și îndeamnă-i să contribuie încă de pe acum la introducerea noilor tehnologii în workflow-ul companiei.
3. Ține cont și de soft skills
Nu toți colegii tăi vor avea capacitatea de a studia Machine Learning, asta e clar, dar la fel de importante vor fi și abilitățile soft, precum creativitatea, agilitatea, flexibilitatea, gândirea analitică, colaborarea și munca în echipă. Toate aceste calități vor ajuta echipa ta să schimbe repede macazul atunci când e nevoie, indiferent dacă vor deveni AI whisperers sau nu.
4. Îndeamnă-i să experimenteze cu sarcini noi, mai dificile
Trebuie să ne ajutăm colegii să înțeleagă că soluțiile de automatizare sunt în acest moment la început de drum și vor înlocui cu adevărat doar sarcini cu risc decizional redus. Atunci când trecem mai departe de frica de a fi înlocuiți de roboți, realizăm că această aparentă înlocuire se traduce de fapt printr-o degrevare. Da, o parte din ce ne definea jobul brusc nu mai face parte din noi, dar asta înseamnă că vom avea mai mult timp să experimentăm cu sarcini noi și să ne dezvoltăm mult mai repede într-o altă direcție.
Mai sunt multe de zis, dar e greu de anticipat exact unde se vor suprapune dezvoltările tehnologice peste obiectivele fiecărei companii, așa că sugestia noastră e să-l întrebi chiar pe ChatGPT ce urmează: Cum va afecta revoluția AI industria ta? Ce poți face fix în rolul tău pentru a ușura tranziția? Și orice altă întrebare care îți trece prin minte. Da, roboții ne vor fura joburile, dar noi suntem cei care îi vom invita să o facă, iar asta ne va permite să ne îndreptăm către ceva nou, către 97 de milioane de joburi noi în curs de reconfigurare.
Ți-a plăcut articolul despre Revoluția inteligenței artificiale? Citește și:
Ce să faci/Ce să nu faci pentru a te plia pe așteptările celor din echipa ta
Reactiv sau proactiv: cum alegi să îți îndeplinești misiunea