Puterea puterii e că nu trebuie să fie puternică
Mi-a zis recent un prieten, într-o discuție despre cu totul altceva, că sunt puternică. De parcă era cel mai evident lucru despre mine. Apoi, la câteva zile distanță, am auzit același lucru de la o prietenă. Recunosc că m-a frapat în ambele cazuri, căci nu e deloc un atribut cu care să mă identific. Ba mai mult, cred despre mine că sunt plină de frici, chiar șefa fricoșilor și că, în situații de criză, primul instinct e să mă simt neputincioasă și extrem de slabă. Ca și cum aș fi descalificată din start și nici n-are rost să duc bătălia respectivă. Nici vorbă de fight, nici măcar de flight, intru direct în freeze.
Ce știu însă la fel de bine e că niciodată nu mă opresc în punctul ăla. Că mereu, uneori cu niște lupte interioare care mă epuizează, reușesc să găsesc resursele să port cele mai înfricoșătoare bătălii. Pentru că dacă în modelul de manual fight/flight/freeze, de obicei intrăm doar într-unul dintre moduri, în viața reală, când amenințările sunt imateriale, nu prea rămâi în unul singur. Și asta e frumusețea.
Am trecut prin miliarde de crize în ultimii 5-6 ani. Unele comune, mari – pandemie, război, criză economică, inflație, disponibilizări, reașezarea unor noțiuni până recent fixe (muncă, relații, călătorii, viața în sine). Altele și, probabil, cele mai multe, au fost crize individuale. Fiecare a avut și cutremurele sale unice, la job și acasă. Dar nu cred că vreunul dintre noi a stat atunci blocat pe veci sau că încă e cineva înghețat într-o criză de acum x ani.
Desigur, am și fugit probabil unii dintre noi, nu a fost doar freeze, a fost și cu fugă – alt semn, în teorie, de slăbiciune. Dar asta e frumos când ieșim din cărți și trecem la viața adevărată. Că uneori să pleci, să fugi, poate fi cea mai mare putere. Pentru că vine cu o imensă libertate. Sentimentul de eliberare nu se compară cu nimic atunci când te simți captiv într-un loc, într-un job, într-un punct din cariera ta, într-o echipă, într-o relație profesională sau personală.
Când vulnerabilitatea devine putere
La fel cum să stai, să nu acționezi, să rămâi în freeze un timp, poate fi putere. Uneori e chiar recomandat, de exemplu într-o conversație dificilă, când dovada de maturitate și de putere e să-ți controlezi emoțiile, să nu acționezi pe baza lor. Freeze-ul e bun când vine cu timp pentru a lua decizii înțelepte. Om trăi în epoca lui acum, dar unele lucruri mai trebuie și cântărite, experiența trebuie și folosită la ceva, nu doar adunată.
S-a tot vorbit în ultimii ani despre vulnerabilitate. S-a vorbit atât de mult, că a ajuns și în leadership, și în organizații, lucru până recent aproape de neconceput. Ce e ăla un lider om? Care are și frici. Și slăbiciuni. Și minusuri. Care nu știe tot și n-are toate răspunsurile.
Problema cea mai mare e că e în continuare dificil să fii vulnerabil dintr-o poziție de leadership. Și nu pentru că tu n-ai putea, ci din cauza modelelor de putere cu care am crescut. Nimeni nu vrea un lider care se teme, care greșește, vrem toți pe cineva care știe mai bine. Doar sunt supereroi, nu oameni, zeități, de neatins – nu asta am învățat?
Însă mai e un lucru care cred că ne scapă. Astfel de modele autoritare „puternice” vin și cu atribute care nu ne plac și care nu sunt cele mai sănătoase. Vin cu rigiditate, cu distanță, iar factorul uman se șterge complet.
Așa că nu cred că strică mai multă vulnerabilitate la birou. Evident, cu atenție la doze și la context, doar nu sărim în extrema cealaltă. Era timpul să coborâm puțin liderii din cer și să-l lăsăm pentru zeități, avioane, pescăruși și ce mai crede fiecare că ar trebui să stea acolo.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Leadership autentic și puterea valorilor într-o industrie în schimbare
