munca de acasa We Are HR
Uncategorized

Munca de acasă: cum facem ca echipele să funcționeze

Putem avea încredere în angajații care lucrează remote

Munca la sediu este cu adevărat necesară în cazul în care nu poate fi făcută altundeva. Un exemplu foarte evident este cel al fabricilor, care dețin echipamente ce nu pot fi achiziționate de orice muncitor și nici nu pot fi instalate în orice casă atât de ușor. Oarecum de aici a pornit ideea de muncă la birou, ca o inerție a perioadei industriale și pre-IT, când comunicarea era dificilă în orice alt fel decât în persoană și când munca nu putea fi făcută altfel decât într-un loc prestabilit. Ce se întâmplă însă acum, când avem atâtea joburi cu rol în online și putem apela la munca de acasa?

Pe lângă faptul că ne facilitează comunicarea de la distanță, atât în scris, cât și oral, internetul ne-a și oferit ocazia să creăm o mulțime de joburi noi. Marketing digital, performance marketing, web development, social media specialists – sunt doar câteva dintre zonele și profesiile create prin și pentru acest mediu virtual cu care operăm atât de intens astăzi și care nu necesită un punct fix de lucru. Într-un fel e chiar contraintuitiv să lucrezi într-una dintre aceste profesii într-un sediu precis, iar angajații știu acest lucru.

 

Trecerea de la supraveghere la responsabilizare

Cu toate că angajatorii s-au cam ferit de posibilitatea de a lucra de acasă, probabil dintr-o dorință bine întipărită de secole de a-și observa angajații la lucru cu propriii ochi, astăzi lucrurile stau altfel. Companiile nu mai vor să observe angajații, ci rezultatele acestora, iar această schimbare drastică a paradigmei lasă loc celor care vor și pot să lucreze de acasă (sau în orice caz nu într-un punct fix). Mai mult decât atât, trecerea de la supraveghere la interesul pentru rezultate a dus la o responsabilizare a forței de muncă, indiferent dacă aceasta e la birou sau este vorba despre munca de acasa. Miza nu mai e acum să fii într-un loc și să te vadă cineva că lucrezi. Miza e să aduci niște cifre cel puțin satisfăcătoare, iar asta o poți face doar dacă muncești. Așadar, angajatul de astăzi, indiferent unde s-ar afla, nu mai are luxul de a nu lucra.     

Acum, desigur, apare întrebarea: dacă toți au aceeași miză, de ce angajații care apelează la munca de acasa par a fi mai implicați la job? Un motiv ar fi lipsa zgomotului de la birou care poate afecta productivitatea, dar și teama de a nu părea leneși în comparație cu ceilalți colegi care lucrează la sediu. În ecuație mai intră și aprecierea angajatului pentru încrederea pe care i-o oferi. Nu orice angajator ar accepta această înțelegere, iar asta îl convinge pe angajatul remote să lucreze cu spor și interes ca rezultatele lui să fie pe măsură.

 

Munca de acasa: cum gestionezi angajații

Aici vine partea cu adevărat dificilă în această poveste. Pe de o parte ai un angajat foarte productiv și fericit să lucreze pentru tine, pe de altă parte munca ta este îngreunată pentru că acesta nu e la fel de ușor de observat ca cel care lucrează în biroul alăturat. Sigur, ai rezultatele lui și par să fie bune, dar ce se întâmplă cu angajatul propriu-zis? Pentru că da, și bunăstarea acestuia contează. E mulțumit că îi oferi acest nivel de încredere și știe că nu mulți angajatori ar accepta o astfel de colaborare, dar situația s-ar putea să nu mai fie la fel în câțiva ani, așa că e în interesul tău să îl transformi într-un ambasador de brand la fel de mult ca pe colegul său care lucrează la sediu.

Într-un studiu făcut de OwlLabs toamna aceasta despre Starea Muncii Remote în SUA, specialiștii HR și managerii care lucrează cu angajați care au ales munca de acasa susțin că trei dintre dificultățile pe care le întâlnesc cel mai des în privința acestor angajați sunt: interiorizarea culturii organizaționale, posibilitățile de avansare în carieră și calculul performanței și nivelului de productivitate.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Ultimul punct, legat de performanță și productivitate, e de fapt ușor de măsurat în contextul în care există o mulțime de tool-uri online construite special pentru a face acest lucru. Necesită doar un pic de adaptare și transparență din partea angajatorilor și a angajaților. De aici pot începe și discuțiile despre avansarea în carieră și pot fi stabilite niște rezultate și semne de performanță clare care să fie atât în beneficiul companiei, cât și în beneficiul angajatului.

Cultura organizațională este, în schimb, altă poveste, cu adevărat mai dificilă. Desigur, dacă angajatul care ales munca de acasa lucrează în același oraș în care se află și sediul, e ușor să îl inviți la un teambuilding și la diverse alte activități, dar ce se întâmplă când acesta se află în alt oraș sau în altă țară? Un răspuns ar putea fi beneficiile online sau care pot fi livrate: abonamente la cursuri online și librării digitale și pachete ocazionale cu produse brand-uite. Aici răspunsul trebuie croit de fiecare companie în parte în funcție de nevoi, posibilități și angajați, dar cert e că trebuie formulat un răspuns înainte ca ceilalți competitori să descopere talentele tale.

Așadar, cu piața muncii în continuă schimbare și cu generația Z care ne pune semne de întrebare, soluția ar putea fi munca de acasa această oază de talente pe care multe companii încă o consideră un miraj. Nu va fi ușor pentru angajatori, dar un lucru e cert: e o forță de muncă în care poți avea încredere, cel puțin pentru moment.  

 

Ți-au fost utile informațiile din articol? Citește și:

Coronavirus în România: cum să-ți protejezi angajații

Cine dictează trendurile

Cum îți motivezi angajații prin joc

Categorii:
Uncategorized

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*