Soluția e la tine. Nu fi tu obstacolul.
„Houston, avem o problemă!…”
Așa e în business: uneori, apar probleme. Dar când avem mintea limpede, soluțiile apar. Se ridică din aburii gândirii precum ghioceii primăvara, când reușesc să străbată zăpada. Oamenii sunt capabili de performanțe spectaculoase atunci când au mintea limpede. Când „impuritățile” nu o inundă din toate părțile, când sunt prezenți în „prezent”, când au liniștea necesară pentru a se conecta la resursele lor lăuntrice de echilibru, calm și creativitate.
Când avem Claritate.
Această liniște interioară, căreia îi spun claritate, e ca un fel de platformă de sărituri, a cărei soliditate ne dă încrederea și susținerea necesare pentru a face salturi spectaculoase, pentru a emite idei curajoase și pentru a construi soluții nemaiauzite. Această liniște interioară se află în noi. Trebuie doar să ajungem la ea. Să oprim zgomotul, ca s-o putem auzi.
Pe de altă parte, „Avem o problemă!” este butonul roșu care pune totul pe hold. Mintea decuplează momentul prezent și comută toate circuitele către departamentul de situații de urgență. Începe zgomotul. De aceea, expresia „avem o problemă” e în sine o problemă!
Care-i problema cu problema? Ar fi, pentru început, că de multe ori nu este ceea ce pare.
Dar ce înseamnă claritate?
Dacă luăm un pahar cu apă și turnăm nisip, după care învârtim rapid cu lingurița, particulele mai mari și mai mici vor începe să zboare care încotro. Agitație, tumult, neclaritate. Atunci când auzim „Avem o problemă!”, mintea noastră seamănă cu acest pahar cu apă și nisip. Dar și în cele mai multe momente ale zilei, între două video call-uri, e-mail-uri sau atunci când urmărim ce se întâmplă pe rețelele de socializare, mintea noastră e mai turbulentă decât dacă am fi învârtit-o cu lingurița. Ideile noastre aleargă exact ca firele de nisip din pahar, împiedicându-ne să gândim limpede.
Dar dacă îmi găsesc liniștea interioară sau dacă am răbdare lângă paharul în care am învârtit cu lingurița, totul se așază, nisipul se va lăsa pe fundul paharului, apa se va curăța și va rămâne limpede, deasupra.
Pe cât de limpede și simplu pare acest concept, pe atât de complicat este în realitate. Pentru că însăși realitatea este un concept complicat. Iar mintea noastră, de fapt, creează realitatea… și-n același timp o percepe. Terenul propice pentru iluzie.
Ce este real și ce este fabricat?
Știu, nu e cel mai bun moment pentru această întrebare, dar am un răspuns la ea.
„Realitatea o percepem ca fiind adevărată. Și ceea ce percepem ca fiind adevărat coincide cu ceea ce credem… Ceea ce credem devine atunci ceea ce considerăm a fi adevărul absolut”, David Bohm, fizician.
Există multe experimente științifice care confirmă că realitatea noastră este un concept, este o construcție, o halucinație controlată pe care ne-o proiectăm. Este percepție interpretată.
Psihologul George Stratton a creat un experiment în care a folosit o pereche de ochelari prin care realitatea se vedea inversată, cu fundul în sus. Stratton a purtat acești ochelari timp de 8 zile. În primele 4 zile ale experimentului, el a văzut în permanență realitatea inversată, cu coroanele verzi ale copacilor atârnând în jos. Însă în a cincea zi, s-a întâmplat ceva interesant: mintea lui a corectat imaginea proiectată prin ochelarii deformanți și a așezat copacii așa cum erau în realitate, cu verdele-n sus. Și așa a rămas și în următoarele 3 zile de purtare a ochelarilor, realitatea lui a continuat să i se arate așa cum o vedeau toți trecătorii. Dar din ziua în care a renunțat la purtarea ochelarilor deformanți totul s-a răsturnat din nou cu susul în jos. După câteva zile mintea a corectat din nou și lucrurile au reintrat iarăși în normal.
Acest experiment ne arată nu doar adaptabilitatea minții noastre, ci și puterea creativă pe care o are asupra felului în care noi percepem realitatea. A găsi soluțiile potrivite înseamnă să ne adaptăm unei realități care s-a schimbat, care modifică planul inițial. Iar calitatea soluțiilor derivă din corectitudinea interpretării noii realități, din claritatea cu care putem înțelege lucrurile.
În oglindă
Când am mers pentru prima oară la nutriționist, în urmă cu vreo 15 ani, curentul ăsta în care toată lumea e specializată în diete și nutrienți era mult mai mic, cam cât un mic pe un platou cât Piața Universității. Mic de tot. Nu prea ținea nimeni diete, nu alerga aproape nimeni, iar maratonul era doar pentru olimpici.
Când am intrat în cabinetul doctorului, căruia îi voi rămâne mereu recunoscător, am fost dezbrăcat, cântărit, măsurat, după care cu o foaie de hârtie și un pix în mână, am fost luat la întrebări: „Spuneți-mi ce și cum mâncați?”.
Întrebarea s-a dus direct în creștetul capului, de unde s-a împrăștiat ca un set de artificii în tot creierul meu. Evident, am răspuns: „De toate!” și am râs.
Nu l-am impresionat. „Ok, de toate, dar ce vă place să mâncați mai des?”, m-a întrebat.
Cred că niciodată nu m-am simțit mai tâmp decât atunci. Mi-am dat seama că trebuie să mint, pentru că m-aș fi simțit și mai groaznic să recunosc că habar n-aveam. Mă simțeam penibil. O întrebare atât de simplă, iar eu nu știam să răspund.
Oricât am căutat în sertarele cu meniuri, n-am găsit nimic. Nu știam ce mâncam și mă simțeam groaznic realizând acest lucru. Pentru că nu mâncam conștient. Mâncatul se întâmplă, așa cum respirăm, de la sine.
Mă îngrășasem, dar nu eram capabil să articulez de ce.
Și pentru Coaching vin mulți clienți care au aproximativ aceeași lipsă de claritate în ceea ce-i privește. Vin pentru că simt că nu au reușit să ajungă unde și-au dorit sau pentru că simt că bat pasul pe loc, dar nu știu să articuleze de ce. Ei simt că trebuie să schimbe ceva, dar nu reușesc să vadă ce anume ar fi de schimbat. Care este soluția pe care o caută. Nu au CLARITATE.
Astfel, faptul că am ajuns la specialistul în nutriție s-a dovedit un eveniment norocos. Pentru mine, chiar dacă îmi lipsea claritatea, problema era definită mai degrabă prin consecințe, pentru că le vedeam în oglindă. Mi-a fost limpede un singur lucru, că nu înțeleg cauzele. Și, atunci, am delegat problema unui specialist. Uneori asta e o rezolvare onorabilă.
Dar ce facem când suntem chemați să dăm noi soluția la?
PROBLEMA
Așadar, căutarea soluției începe cu definirea problemei. Pentru că este un demers epuizant și frustrant să începi să cauți soluții pentru o problemă definită superficial. E ca și cum te-ai afla cu bisturiul în mână, în blocul operator și ai începe să operezi fără să ai un diagnostic clar, mizând pe faptul că vei găsi pe parcurs ce anume trebuie tăiat. Adică se poate, dar e păcat.
Îndoim realitatea după cum ne vine mai bine pe voleu, de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama. E ce vrea fiecare să vadă. Mintea face asta pentru noi sau în locul nostru. E un proces subtil, dar poate fi și un proces conștient. O alegere.
ALEGEREA
Când te uiți la Problemă ca la o PROBLEMĂ, ceea ce obții este tot o problemă.
„Avem o problemă!” este mesagerul unui pericol iminent. Și te trezești că, deodată, ai în față un obstacol împreună cu teama față de el.
Stres, cortizol, blocaj. Acum caută soluții. Ia-le de unde nu-s!
Teama nu face deloc casă bună cu creativitatea. Sau foarte pe scurt, cultura fricii a făcut ca mașinile rusești să nu fie la fel de frumoase precum cele americane.
Buna dispoziție, entuziasmul, aka dopamina și serotonina, da, de acolo izvorăște flacăra ideilor creative. De acolo se nasc soluțiile spectaculoase. Dar această stare nu se creează sub imperiul amenințării unui pericol iminent.
Deci, ecuația Obstacol + Teamă nu ne duce într-un loc bun. Să mai încercăm.
Obstacolul nu putem să-l scoatem din ecuație. El este! Obstacolul a generat această situație.
Misiunea: să eliminăm teama!
E nevoie doar de o schimbare de perspectivă. De o altă stare interioară. De un alt mindset!
Când te uiți la o Problemă ca la o PROVOCARE, un cu totul alt tablou de emoții ți se relevă.
Provocare acceptată!
Și un cer până atunci întunecat se umple dintr-odată de lumina artificiilor. Starea interioară se modifică, motoarele încep să se învârtă, crește nivelul de curiozitate și ești gata să intri în joc, să te afirmi, să te exprimi, să cauți inspirația și să-ți exerciți toată creativitatea de care dispui.
Pentru că ești mânat de dorința de a reuși, îți îndrepți privirea spre victorie, te îmbeți cu speranță. Și simplul fapt că te uiți la lucruri dintr-o altă perspectivă va modifica natura acestora. Precum și rezultatul final.
SOLUȚIA la problemă
Obstacolul este, de fapt, calea!
În cartea cu același nume, Ryan Holiday sintetizează acest proces astfel: „Depășirea obstacolelor e o disciplină formată din trei pași importanți. Percepție, Acțiune și Voință. E un proces simplu (dar din nou, niciodată ușor)”.
Am vorbit deja despre mindset, despre stare și despre alegerea perspectivei din care să privești, în cazul acesta, obstacolele. Și toate astea cred că sunt cuprinse în Voință. Unde există voință, există și o cale.
Întotdeauna!
Dar această voință e mai mult decât dorință și determinare. E și direcția în același timp. Și, mai ales, este Claritate. Către ce vrei să te îndrepți, unde mai exact vrei să ajungi și de ce!
Când știi să răspunzi la aceste trei întrebări, ai claritatea necesară pentru a găsi soluțiile potrivite. Da, pentru a găsi soluțiile cele mai bune e nevoie de creativitate. Nu vreau să minimizez deloc rolul acesteia.
Creativitatea este și ea o stare. Oamenii creativi ajung mai des în starea asta și au netezit potecile neuronale pentru a face conexiuni mai ușor, mai neobișnuit, mai îndrăzneț, pe care cei mai mulți nu le-ar vedea.
Dar pentru a găsi soluții trebuie să fii în starea potrivită, cu mindset-ul potrivit. În mintea ta trebuie să răsune cu claritate: „Voi ajunge acolo!”. Apoi, să știi unde este sau cum arată locul acesta în inima ta!
Abia atunci obstacolul devine calea!
Obstacolul este locul de la care învinșii fac cale-ntoarsă imediat ce acesta le apare în drum. Alții, mai muncitori, se opintesc de câteva ori, dar dacă succesul nu e facil, într-un final abandonează.
Spre deosebire de aceștia, învingătorii își spun: „Voi merge înainte și voi ajunge acolo!”. Pentru ei, obstacolul e doar o etapă oarecare.
O problemă nu este altceva decât un fapt, o situație. Dacă te uiți la ea cu îngrijorare, o transformi în ceva negativ și îi dai putere asupra ta. Uneori, atât de multă încât te-ar putea copleși.
Dacă o încaleci cu mult curaj și te uiți la acele fapte cu detașare, curiozitate și interes, având în minte ținta către care te îndrepți, puterea e la tine. Te afli în control.
Când drumul este în mine, deja știu calea
E doar o chestiune de timp până vei ajunge, atât cât ai nevoie pentru a face pașii necesari. Ne vedem acolo!
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
De ce ai nevoie de studenți în compania ta
