Să fii popular sau să fii diferit?
Dezvoltare personala

Să fii popular sau să fii diferit?

Care-i drumul „corect” în business și în viața personală

Indiferent dacă vorbim de oameni de rând sau de companii celebre, atunci când cineva afirmă cu încredere că nu-și dorește popularitate poate suna, pentru restul, puțin… contraintuitiv. La urma urmei, nevoia de atenție, intrinsecă și inconștientă adesea, stă la baza tuturor acțiunilor pe care le facem, atât la nivel personal, cât și profesional. Cum să nu vrem să devenim populari? Altceva ce am putea vrea de la viață sau în business dacă nu să fim populari? Răspunsul: să fim diferiți. Hai să-ți spun de ce cred eu că ar fi mai bine să te întorci de pe drumul hiperaglomerat către popularitate și să redirecționezi traseul pe drumul spre diferențiere.

 

Popularitate sau diferențiere? Tu ce alegi?

 

Când spunem popularitate, spunem succes. Sau, cel puțin, așa s-a creat corelația aparent firească între ele în conștiința colectivă. Și cine aș fi eu s-o contrazic și să-ți spun că de fapt relația dintre cele două nu e atât de directă și simplă pe cât pare, iar succesul poate avea și alți sateliți care orbitează în jurul lui și, prin intermediul cărora, poți ajunge și altfel la el?

Realitatea este că a alege să fii diferit nu garantează succesul la fel de mult ca a lupta să devii popular. Și de aceea tinde a fi o rută mai neatractivă, deși sunt multe exemplele în care succesul atins prin diferențiere a fost mult mai de efect și de lungă durată.

Și atunci de ce aleg atât de mulți lupta pentru popularitate? Pentru că e mai ușor. Cel puțin în ochii lor. Intri pe o piață testată de alții înainte și răspunzi la nevoile deja cunoscute ale oamenilor. Unde e cerere, tu vii cu ofertă și gata, succes! Mai rămâne doar să te lupți la nesfârșit pentru popularitate cu alți n competitori care fac literalmente același lucru ca tine, fără nicio diferență. Cum crești în popularitate sau cum ai putea vreodată să o măsori în condițiile astea… greu de spus.

Pe de altă parte, nu e ușor nici să creezi o diferențiere între tine și ceilalți. „Mai dulce” s-a făcut, „mai pe roz” există, „mai… altfel” vor toți. Dar de ce ți-aș recomanda totuși calea asta în detrimentul popularității? În business, cel mai mult te lupți cu concurența. E neplăcut, așa că vrei să n-o mai faci. Cum ajungi să n-o mai faci? Îți creezi propria nișă. Pentru că, cele mai de succes afaceri sunt fie pionieri în domeniul lor, fie inovatoare. Iar cum puține mai sunt piețele unde poți intra primul, trebuie să alegi inovația. Și nu mai e de ajuns doar să tai puțin din prețuri sau să adaugi ici-colo opțiuni în plus față de ceilalți. Trebuie să ieși în evidență cu totul!

 

Popularitate sau diferențiere? Tu ce alegi?

 

Multe companii se tem să fie diferite, pentru că asta înseamnă să-și asume un risc și să nu mai aibă pe urmele cui să calce. Însă asta te face de neînlocuit pentru clienții tăi, iar a fi de neînlocuit conduce la o loialitate mai mare decât orice moment de popularitate avut vreodată. Gândește-te la IKEA. În loc să iasă pe piață cu (încă) o culoare de bej diferită de competiție, a ales să vină cu produse ce necesită asamblare manuală acasă. Poftim? Muncă în plus pentru clienți? Sunt nebuni? Tu să-mi răspunzi dacă le-a mers 🙂

Regula e simplă: dacă industria ta e rigidă, fii tu cel care se-mbracă informal. Dacă ceilalți sunt serioși, fii tu cel care aduce un zâmbet pe buze. Contează doar să te asiguri că tot ce faci e autentic și tot ce oferi e la fel de bun precum îl prezinți. Iar pentru că îmi (și sper că și „îți”) plac listele, hai să-ți spun și câteva argumente pentru care să te diferențiezi în loc să lupți continuu pentru popularitate:

1. Atragi atenția

La fel ca în viață, cine e „diferit” n-are cum să nu fie arătat cu degetul. Într-un mediu de business aglomerat, să fii diferit îți permite să ieși în evidență și să atragi atenția consumatorilor. Iar asta poate fi tocmai cheia pentru a obține loialitatea clienților și a câștiga o cotă de piață mai mare.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

2. Obții relevanță și valoare pe termen lung

Popularitatea este de cele mai multe ori efemeră. Te poți lupta și ani la rând s-o ai și tot o poți pierde într-o clipă. Când ești diferit, poți construi o identitate a brandului mai puternică și mai durabilă, care să reziste tendințelor și fluctuațiilor pieței. Chiar dacă să construiești un brand diferit poate să necesite mai mult efort și timp în comparație cu a deveni un brand popular, odată ce ai stabilit o identitate puternică și unică în mintea consumatorilor, ai șanse mult mai mari să-ți menții succesul pe termen lung.

3. Dai dovadă de creativitate și inovare

Dacă nu te mai lupți să faci ce fac toți și alegi să fii diferit, ești mai liber să explorezi idei noi și să inovezi în moduri care să surprindă și să captiveze publicul. Și nu doar că le arăți cât de departe merge creativitatea ta, ci îți dezvolți și un avantaj competitiv greu de egalat.

4. Îți creezi propria ligă

Într-o piață suprasaturată, să te diferențiezi duce, implicit, la evitarea concurenței directe și la crearea unui segment de piață unic. Unde, ce să vezi, tu ești lider.

5. Ești autentic și cu tine, și cu piața

Când îți creezi o identitate distinctivă, poți câștiga încrederea consumatorilor și poți să te diferențiezi de celelalte branduri asemănătoare ție, care doar încearcă să fie populare, dar fără a avea un substrat real la bază.

6. Te adaptezi mult mai ușor

Brandurile care sunt diferite au adesea mai multă flexibilitate în a se adapta la schimbările din piață și preferințele consumatorilor, pentru că nu sunt legate de o imagine preexistentă sau de așteptările stabilite și sunt mult mai deschise la risc și experimentări.

Dar da, în vremuri în care toată lumea se luptă să devină populari, să aibă content viral sau, tinerește vorbind, „să bubuie”, poate părea absurd să te abați de la ruta „normală”. Eu aș face-o și ți-am explicat și de ce. Acum, mingea e în terenul tău!

 

Ți-a plăcut acest articol despre popularitate vs. diferențiere? Citește și:

Pasiunea, combustibil pentru productivitate

5 lecții de autenticitate de la supereroi

Performanța ca val al mării organizaționale

Categorii:
Dezvoltare personala

Copywriter // Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și atras încă de mic de arta îmbinării perfecte a cuvintelor. Stabilit în marketing de peste 3 ani, s-a alăturat echipei eJobs din dorința de a ajuta atât candidații, cât și companiile să se familiarizeze cu piața muncii. La We Are HR scrie din 2021 despre tendințele din resurse umane și te ajută să ții pasul cu tot ce e nou.

Leave a Reply

*

*