Dulce, acrișor și cu pasiunea la purtător
În ultimii ani, emisiunile TV de gătit au început să crească în popularitate atât în rândul adulților, cât și în rândul generațiilor mai tinere. Acest fapt se datorează și faptului că din ce în ce mai multă lume se regăsește în lumea culinară și adaugă gătitul pe lista de pasiuni. Publicul se ghidează pe opiniile chefilor din aceste emisiuni și savurează fiecare informație utilă pe care o oferă. Ce ingrediente putem fura de la aceștia și aduce în echipele noastre?
Și artă, și știință
Când vedem chefi foarte pricepuți cum mânuiesc cuțitele, cum taie legumele sau cum gătesc, tindem să considerăm a fi o muncă ușoară, ușor de replicat și de către noi. În realitate, nu este nici pe departe simplu. Spre deosebire de noi, ei au în spate ani de pregătire și zeci de tehnici ce țin de știință deprinse. Cu toate acestea, gătitul este, de asemenea, și o artă, de la condimentare, până la prezentare. La fel stă treaba și în companiile noastre: relațiile cu colegii sunt atât o artă, cât și o știință. Ne studiem și ne exersăm tehnicile, dar presărăm peste ele și abilități puternice de relaționare și empatie. Iar echilibrul este cheia.
Abaterea de la rețetă
Ca și în gătit, în relațiile cu angajații, cel mai bine este să începi cu o rețetă. Dar, tot la fel ca în gătit, secretul stă în modificarea acesteia în funcție de circumstanțe. Ceea ce funcționează cu o echipă, poate să nu funcționeze cu alta. În același timp, pe cât de dezirabil este să te abați de la rețetă pentru un plus de valoare, pe atât de greșit este să începi fără nicio rețetă. Cum să faci pâine fără drojdie? Tratează-ți echipele deficitar, iar rezultatele, la fel ca pâinea, nu vor crește. Fă mici modificări în funcție de gust, iar rezultatele te vor suprinde plăcut de fiecare dată!
Dă share rețetei succesului
De câte ori ai gătit o masă grozavă, dar ai uitat să-ți notezi ce ai schimbat de a ieșit atât de bună de data asta? Frustrant, știu. Ai realizat pe moment că mai puțină sare și mai mult busuioc au alt efect, iar un interval de timp mai mare cu 5 minute face minuni. Dar nu ți-ai notat, iar data următoare ai revenit la rețeta inițială, cu rezultatul inițial. A găti înseamnă a testa și a învăța. Iar când ne iese, împărtășim cele mai bune rețete ale noastre cu familia sau prietenii. Relațiile cu angajații depind, de asemenea, de documentarea exactă și împărtășirea rezultatelor. Când un lucru schimbat dintr-un vast proces a modificat în bine rezultatul întregii echipe, dă share rețetei, pentru că fix „condimentul” pe care l-ai adăugat poate face diferența pe viitor.