onboarding kit
Focus

Onboardingul din trei perspective

Cum fac angajatorii începuturile noilor angajați mai line

Începuturile nu au fost nicicând ușoare. Dar fără a porni de undeva nu putem atinge, la un moment dat, succesul. Și oricât de complicat s-ar dovedi startul, de multe ori ne reamintim cu nostalgie de el. Cum fac angajatorii începuturile noilor angajați mai line și totodată memorabile, dar și cum reușesc să le imprime autenticitate? Răspunsul l-am aflat de la reprezentanții a trei companii, care au fost dispuși să ne împărtășească mai multe despre onboarding kit-ul din organizația în care lucrează.

 

Onboarding kit – din trei perspective

 

ROTARU IRINA ANDREEA — HR MANAGER REI DEVELOPMENT SERVICES

Onboarding kit

Onboarding-ul s-a transformat, începând cu 2020, într-o provocare. Nevoia de adaptabilitate a fost stringent resimțită în rândul noilor colegi, care fără să dețină toate informațiile despre noul job, au fost nevoiți să învețe din traininguri și evenimente online. Am implementat un nou format de onboarding, ce se desfășoară pe o perioadă de 3 luni, iar pe lângă elementele standard, am secționat perioada de onboarding pe intervalele de 30/60/90 zile, timp pentru care s-au stabilit niște procese clare, toate monitorizate săptămânal/lunar.

Ne-am asumat transformarea planului de onboarding într-unul de training și de evaluare pe termen scurt, pentru a ne asigura că noul coleg primește informațiile necesare, înțelege specificul activității și poate excela. Activitățile de echipă au ocupat un rol important, începând cu cele online din perioada cu restricții, și continuând cu cele on-site, precum prânzurile la birou, activități în aer liber sau serile de filme.

 

CORA CRISTESCU — CEO ATALIAN

Onboarding kit

Procesul de onboarding în ATALIAN a fost o preocupare continuă a echipei, deoarece de-a lungul anilor strategia noastră a fost axată pe recrutarea candidaților fără experiență. Astfel, ani de zile procesul de onboarding a trecut prin multe îmbunătățiri, de la creionarea manualului de bun venit, până la formarea unei echipe dedicate pentru procesul de învățare. Considerăm că ne-a ajutat cel mai mult în succesul procesului de onboarding timpul pe care-l petrece un nou angajat cu colegii experimentați, planul de inițiere pe care îl parcurge, și evaluarea evoluției atât după primele luni, cât și ulterior. Un alt aspect care a adus cu sine o schimbare în bine este accesul și transparența informațiilor de care dispune noul angajat chiar din primele săptămâni în companie, fapt ce întărește încrederea noastră în reușita lui.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

VIORICA IONESCU — COUNTRY HUMAN RESOURCES MANAGER LC WAIKIKI

Onboarding kit

Primul contact al noului coleg cu echipa și cu mediul de lucru este un moment decisiv pentru viitoarea colaborare. Noul coleg este întâmpinat de către echipa de HR și de către managerul direct. I se prezintă colegii, spațiul de lucru și i se predau echipamentele tehnice necesare desfășurării activității, primește un welcome kit cu produse personalizate, precum și informații privind cultura, istoricul, misiunea, viziunea, valorile, structura organizațională, principiile și obiectivele companiei. Pentru perioada de orientation, sunt deja stabilite training-uri specifice interne, întâlniri cu colegii aflați pe poziții similare, precum și cu managerii din diverse departamente.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre cum să-ți construiești onboarding kit ? Citește și:

Antrenament pentru autenticitate

Ce avantaje și dezavantaje prezintă săptămâna de lucru de 4 zile

Există o limită când vine vorba de transparență

Categorii:
Focus

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*