Fericiți cei care nu trag la țintă legați la ochi, învârtindu-se
Îi ador pe cei care au știut mereu foarte clar ce-și doresc. Care-au fost capabili de la bun început să-și pună pe foaie, la
liniuță, unde vor să ajungă. Pentru că multă vreme ideea de obiective am asociat-o exclusiv cu agenda corporatistă, punând semnul egal între ele și rigiditate, dar nerealizând, de fapt, că o (pre)judecată atât de simplă mă făcea pe mine mai degrabă mama și tatăl rigidității.
Nu mă înțelegeți greșit, am conștientizat dintotdeauna necesitatea obiectivelor în mediul organizațional, atunci când vorbim de business, de echipe, de cifre și de atingerea unor KPI pentru care e nevoie să-ți faci planuri și strategii.
Nu am înțeles însă decât destul de recent necesitatea setării unor obiective și în afara biroului. Mi s-a părut cumva, multă vreme, că să-ți pui pe listă atât de pragmatic niște obiective în viața de zi cu zi e sinonim cu îngrădirea creativității și explorării și că totul devine prefabricat, prescris, previzibil, total plictisitor și fără urmă de surpriză, suspans sau adrenalină pe drum.
Ce am înțeles însă abia recent e că a-ți seta niște obiective pe „persoană fizică” doar îți netezește puțin drumul spre ceea ce cauți și că, în mod paradoxal, chiar și atunci când nu știi ce cauți, setarea unor obiective intermediare te poate ajuta să ajungi ceva mai aproape de un obiectiv mai mare, pe care încă nici nu-l poți repera. Să nu mai bâjbâi pe întuneric, ci să faci pași micuți spre niște luminițe care pâlpâie undeva.
Să mergi încet prin ceață, dar să mergi, în loc să stai, așteptând să se risipească.
E o necesitate cât se poate de naturală să ai repere, oricât de vagi, pentru a avea o direcție și o călătorie mai plină de însemnătate. Și, chiar dacă obiectivele nonprofesionale nu sunt neapărat SMART, ca la job, mi se pare important ca ele să existe, să fie măcar identificate. La fel de important cum mi se pare și să ajuți, atunci când poți, oamenii de pe lângă tine, colegi de echipă sau peers, să conștientizeze importanța obiectivelor personale.
De ce ar trebui să ghidezi echipa către obiective?
Pentru că acest lucru va avea efecte pozitive și asupra vieții lor profesionale. Cum? Foarte simplu! Atunci când îți setezi obiective, ești nevoit și să faci niște alegeri, să iei niște decizii. Iar asta te responsabilizează și, în același timp, te ajută să te familiarizezi cu regretul și dubiile, sporindu-ți, paradoxal, în timp, și certitudinile, și siguranța.
Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, orice ai alege, în secunda doi va veni îndoiala apropo de decizia luată sau un gând din seria „dar dacă alegeam altceva?”. Căci să setezi obiective presupune nu doar alegeri, ci și un dans constant cu îndoiala. Cel puțin în primă fază. În timp, nu dispar neapărat incertitudinile sau întrebările, dar devii mai puțin conștient de ele și nici nu te mai deranjează.
Desigur, să-ți setezi obiective nu te scutește nici de eșecuri, dar îți oferă ceva mai multă claritate pe acțiunile tale și te ajută să-ți definești mai ușor traseul, indiferent care ar fi destinația. Iar când tragi linie, chiar dacă nu le-ai trecut pe foaie ca obiective, ci doar le-ai pin-uit în capul tău, o să fii surprins să descoperi că toate acțiunile tale au dus spre aceste stele polare numite obiective. Nepuse pe hârtie, dar identificate. Iar asta vine cu un sentiment atât de împlinitor, că o să vrei să-l share-uiești natural cu echipa ta, pentru că ți se va părea că ai descoperit Graal-ul.
Desigur, cei mai degrabă pragmatici nu-ți vor înțelege entuziasmul. Dar visătorii, cu siguranță, vor avea o viață ceva mai ușoară.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Cum să-ți setezi obiective realiste când nu poți controla schimbările
Review & Trends 2024. Cum au fost salariile în România în 2023
Iată un articol bine gândit în vacarmul cotidian. Nu abundă în entuziasm, nu erupe de repere anglofone, accesibil și la indemana celui care e la un pas de a-si schimba ceva în viata. O parte.