De ce e important să aducem natura la birou
Avem tendința de a privi predominant către tot ce e făcut de om, ignorând din reflex natura din jurul nostru. Nu e greu să o ignorăm din moment ce ne petrecem 90% din timp înăuntru: acasă, la job, în mașină sau în metrou*. În plus, în puținele momente în care chiar ieșim afară, ne uităm mai mult la ecranele telefoanelor decât la cuibul de mierle din copaci sau la dudul ăla din colț ale cărui fructe până acum câțiva ani le culegeau toți copiii din cartier.
90% din timpul nostru este petrecut în spații închise: acasă, în mașină și la muncă.*
Soluția? Natura la birou.
Am ajuns îngrădiți de tehnologia care ar fi trebuit să ne elibereze, iar asta ne face înfometați după natură, după verde și miros de iarbă proaspăt cosită. Putem, ca soluție, să ne scoatem angajații afară mai des: să creăm mai multe spații verzi la intrarea în birou sau să facem teambuilding-uri în natură, dar asta nu ar schimba acel 90% petrecut în interior. De aceea, în 2016, Amanda Sturgeon, CEO al International Living Future Institute, un ONG din Seattle, împreună cu un grup de arhitecți, constructori și cercetători, au propus inițiativa designului biofil, care pune pe primul loc wellbeing-ul angajaților, transformând clasicul birou într-o oază naturală cu iarbă, flori, cascade și iazuri.
Oare e prea mult? Posibil. Integrarea inteligentă a naturii în orice sediu e un proces complex și costisitor. Trebuie să iei în calcul nu doar întreținerea plantelor, ci și modul în care va afecta mediul de lucru. Cert e că acum facem prea puțin: două-trei plante pe la colțuri, care îngheață vara de la aerul condiționat, sunt o glumă. Arată că vedem problema, dar că nu avem viziune în ce privește soluția. Momentul în care ne asumăm că angajații au nevoie de mai multă natură e momentul în care designul biofil n-o să mai pară exagerat. Companii precum Amazon, Microsoft, Facebook și Etsy deja l-au adoptat în America. La noi pe când?
* NBC News, martie 2018
Citește și:
Beneficiile întâlnirilor one-to-one cu angajații tăi
Fericirea la job trece prin stomac
Cum creezi o comunitate la birou