5 perspective asupra motivației la job
Dincolo de indici, rapoarte sau statistici pe care le analizăm la finalul fiecărei luni, ca oameni de HR sau manageri, nu ar trebui să uităm să ne axăm pe ceea ce îi determină pe cei din echipe să facă lucrurile mai bine în fiecare zi. Despre motivație și cum o păstrăm vie indiferent de contextul pe care-l traversăm am aflat chiar de la sursă. Reprezentanții a 5 companii ne-au povestit despre ce inițiative iau ei în organizațiile din care fac parte pentru a-și păstra echipele motivate și implicate.
Despre motivație și cum o păstrăm vie indiferent de contextul pe care-l traversăm
Alex Măgdoiu – Managing Director la IFM EFECTOR
„Motivația și angajamentul colegilor reprezintă o preocupare constantă pentru noi, indiferent de vremurile pe care le trăim. În spatele fiecărui profesionist din compania noastră se află un om cu nevoi și roluri multiple în viața de zi cu zi. De aceea, încercăm să fim aproape unii de ceilalți prin intermediul unei comunicări deschise.
Apoi, prin pachetul de beneficii și evenimentele de echipă care conferă o energie bună. Suntem o companie de familie, iar valorile care țin orice familie unită sunt și cele care au definit și filosofia companiei: respect, integritate și colaborare armonioasă.”
Lorena Lecu – HR Specialist la KIK TEXTILIEN UND NON-FOOD
„Pentru ca angajații să-și păstreze motivația, încercăm să păstrăm focusul pe aspectele care le fac munca mai plăcută zi de zi. Căutăm să-i determinăm să se întrebe ce i-a convins să ni se alăture, dar și unde vor să ajungă. Oamenii din echipă sunt mult mai mulțumiți și motivați dacă între sarcini au și momente de respiro în care să se bucure de ceea ce au reușit să ducă la bun sfârșit.
De asemenea, relațiile bune cu colegii îi pot motiva să meargă mai departe alături de noi. A face haz de necaz este o tactică foarte utilă, ce poate descătușa frustrările. O echipă motivată este una în care oamenii se simt liberi și simt că au un scop.”
Ramona Georgescu – HR Manager la ASCENSOS
„Managerii trebuie să vadă potențialul din oameni și să se asigure că munca lor este recunoscută. Totodată, este nevoie de comunicare zilnică între membrii echipei. Iar la ședința lunară în care se discută atingerea diverșilor indici, se fac analize, se împart laude, se găsesc soluții în echipă pentru a evita alte eșecuri, iar toate acestea vor uni membrii echipei și îi vor motiva să lucreze mai eficient.
Delegarea și transparența acțiunilor reprezintă alte surse de motivare. Setarea așteptărilor la începutul colaborării, apoi urmate, la fiecare 3 luni, de discuții de analiză și îndrumare eficientă, recunoașterea meritelor, recompensele financiare și nefinanciare sunt alți factori motivatori.”
Cătălina Mihai – HR Manager la OTTER DISTRIBUTION
„Pe lângă motivarea financiară a echipei, eforturile noastre se îndreaptă către motivarea non financiară, pe care o consider primordială în această perioadă post pandemică, în care interacțiunile umane au avut loc în mediul online, angajații simțind nevoia unei conexiuni mai mult ca înainte.
Așadar, aspecte precum posibilitatea de participare la cursuri de formare profesională, task-urile cât mai provocatoare și complexe reprezintă doar câțiva factori motivaționali la care apelăm. Totodată, în echipa noastră, deciziile se iau în grup, iar brainstormingul ne ajută să găsim cele mai bune soluții. Fiecare soluție descoperită este însoțită de un feedback pozitiv, iar aprecierea și recunoașterea meritelor este extrem de valoroasă ca factor motivațional.”
Cristina Opran – Head of Recruiting la LENSA
„La Lensa, anul acesta am fost motivați, în principiu, de ritmul accelerat de dezvoltare și expansiune la nivel național. Aceasta a fost poate una dintre cele mai puternice certitudini care ne-a determinat să evoluăm zi de zi. Când ritmul este alert, iar vremurile, incerte, cel mai important este să simți că ai un impact real în business, dar și în viața clientului. Și cred că am reușit, pentru că întreaga echipă s-a conectat la obiectivele de dezvoltare și am izbutit să atingem împreună rezultate ambițioase. Să construiești echipe de zeci de oameni în timp record poate fi o provocare, dar, pe măsură ce finalizam fiecare proiect și vedem echipa consolidată, am fost cu adevărat recunoscători.”