Micromanagement sau delegare?
Țin minte de parcă ar fi fost ieri interviurile pe care le făceam, cu 6-7 ani în urmă, pe când lucram în presa economică. Vorbeam cu unii dintre cei mai importanți executivi din prima linie de management a celor mai mari companii românești și, la finalul fiecărei discuții, aproape cu religiozitate, îi întrebam care sunt sfaturile pe care le au pentru managerii tineri. Din ce se compunea, în opinia lor, rețeta succesului și ce le-ar fi plăcut să știe la început de drum, ce ar fi schimbat, dacă ar fi avut puterea de a da timpul înapoi. Unii se rezumau la două-trei sfaturi-cheie, alții construiau un decalog riguros, dar aproape niciunul nu a omis două reguli de aur: NU micromanagementului, DA delegării! Oricât de logice, de firești și intuitive sunt aceste două reguli, pentru o persoană care are o pasiune (a se citi „obsesie”) pentru control, să înveți să le aplici este aproape la fel de greu ca mersul pe sârmă.
De ce este contraproductiv să faci micromanagement?
Știți cum spun americanii: „Dacă aș avea un cent pentru fiecare dată când…”? Ei bine, dacă aș avea un cent pentru fiecare dată când am spus că este ultima oară când fac X lucru singură sau îmi asum Y fără să apelez la un ajutor, cred că aș fi fost de mult bogată. Aș avea, poate, o scuză, dacă nu aș ști cât de contraproductiv este micromanagementul și cât de importantă este delegarea, dar cum ajungi să te lupți (și să câștigi) cu pornirea de a nu lăsa nici mort pe mâna altora ceea ce tu crezi că poți să faci mai bine?
Nu sunt un vânător al greșelilor celorlalți, dar simt, aproape compulsiv, nevoia de a pune un retuș, oricât ar fi de mic, atunci când ajunge la mine ceva ce a ieșit din „mâna” altcuiva. Nu sunt workaholică și nu (mai) simt nevoia să fac mult ca să demonstrez ceva cuiva sau să primesc confirmare, înțeleg cât de important (și necesar, de multe ori) este să faci un pas în spate și să te bazezi pe alții, dar încă îmi este dificil să aplic ceea ce știu, de aproape 10 ani, că este obligatoriu atunci când vrei să fii eficient și productiv fără să fii overworked, frustrat și irascibil. Am o capacitate reală de a recunoaște valoarea celor din jurul meu și de a-i aprecia, în mod autentic. Cu toate astea, tot trebuie să fiu și eu un mic observator din umbră (ca să folosesc un eufemism convenabil).
Și văd același tipar profesional în atâtea cazuri din jurul meu. Cumva, în companiile din România, în special în cele antreprenoriale, s-a cultivat mai mereu acest tip de comportament, acest micromanagement care îi înnebunea pe angajați și îi obosea până la epuizare pe manageri. Care simțeau mereu nevoia să se uite la orice virgulă (deși nu mai era, de mult, treaba lor), să verifice fiecare cifră (deși aveau specialiști perfect pregătiți să facă asta pentru ei) și să valideze fiecare cuvințel și imagine. Este o boală pe care multinaționalele și, mai ales, excutivii străini au încercat să o vindece, după ani de experiență pe piețe din afară, unde fiecare activitate era bine stabilită, delimitată și atribuită unei persoane sau unei echipe de oameni dedicați. Fiecare era responsabil pentru ceea ce avea de făcut și conștient că de munca lui depind cei din dreapta, din stânga, de sus sau de jos, în lanțul organizațional. Ușor-ușor, și la noi a început să se transmită această genă a delegării, deși virusul numit „micromanagement” încă își scoate capul la iveală, din când în când.
Poate așa se explică și rezultatele unui recent studiu derulat de eJobs România, care arăta că 4 din 10 români lucrează și în zilele libere și că, în acest scop, alocă până la două ore zilnic sau chiar mai mult activităților legate de birou. Pentru că, da, avem cu toții impresia că lumea va sta în loc dacă timp de două săptămâni, în loc să ne verificăm e-mailurile și să mai scriem puțin pentru o prezentare, vom citi o carte pe plajă. Sau vom bea un cocktail. Sau ne vom uita la cei din jurul nostru. Orice, până la urmă. Pentru că este timpul nostru liber. Noi, în schimb, stăm cu un ochi la ce am lăsat în urmă. Că, poate, cei de la birou nu se descurcă fără noi. Că, poate, fără intervenția noastră, nu se duc proiectele la bun sfârșit. Sigur că se descurcă și sigur că se duc la bun sfârșit. Așa cum au făcut-o și înainte de venirea noastră în companie și așa cum o vor face și la mult timp după ce vom fi plecat din ea.
Sigur că important este să mergi pe varianta care îți oferă și confortul psihic de care ai nevoie. Și pentru unii asta înseamnă să simtă că au o fărâmă (cel puțin) de control în orice moment, în orice proiect, în orice echipă. Le reamintesc ceea ce și mie îmi răsună în minte de vreo șapte ani, sfaturile acelor manageri care au găsit cheia succesului: nimic nu este mai nociv, pentru tine și pentru echipa ta, decât micromanagementul. Așa cum nimic nu este mai indicat, atunci când vrei să go sky high decât să delegi.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Asumarea responsabilității în toate formele ei
Cum arată leadership-ul în industria recrutării?
[…] sau „dacă nu fac eu totul, risc să-mi fie afectată imaginea.” O astfel de abordare duce la incapacitatea de a delega din sarcini sau chiar mai mult decât atât poate conduce la situații în care gestionăm și din […]