Confesiuni de lider: Loredana Vătăvoiu, Marketing Director Up România
Lucrurile s-au schimbat cu viteza luminii în domeniul marketingului, dar și în privința felului în care oamenii din echipe se raportează la leadership. Despre toate aceste schimbări, despre o campanie îndrăzneață demarată pe terenul resurselor umane, dar și despre aspectele cărora ar trebui să le acorzi importanță pentru a evolua armonios atât ca profesionist, cât și ca organizație, am vorbit cu Loredana Vătăvoiu, Marketing Director Up România.
Ai o experiență de peste 12 ani în domeniul marketingului. Ce s-a schimbat din 2011, când ai început, și până în prezent?
Ultimul deceniu a adus în marketing poate cele mai mari schimbări și a dezvoltat o exponențialitate la care nu ne-am fi gândit în anii 2000. În 2011 încă discutam despre campanii convenționale, unele dintre ele chiar fără nicio componentă de digital în mix, iar astăzi, la nivel global, peste 80% dintre companii fac marketing digital. Ce cred că s-a schimbat astăzi este modul în care ne raportăm la schimbare, văd că o acceptăm mai ușor și o surmontăm mult mai repede. Aceasta este deja o caracteristică a mediului de business, nu doar de marketing. Și deși suntem de cele mai multe ori pe valul schimbării, provocarea prezentului este aceea de a ne diferenția și de a fi cu adevărat unici, într-o lume în care totul pare că s-a făcut deja.
Inspirați de schimbare am pornit anul acesta o campanie, „Redefinim munca – un manifest pentru schimbare”, prima campanie care militează pentru redefinirea performanței, prin oameni. Astfel Up România se aliniază nevoilor actuale de pe piața muncii și își asumă o misiune curajoasă pe termen lung, cu impact atât în companii, cât și în societate.
Cum ți-ai descrie stilul de leadership și cum ai aplicat anumite principii ce țin de acesta în cadrul echipei de la Up?
Cred că astăzi nu mai există doar o rețetă și un stil de leadership, ci vorbim de o personalizare a abordării în funcție de omul din fața ta. Cred că e important să găsim limbajul comun în care fiecare să se simtă relaxat și natural, în loc să ne refugiem în reguli și principii din cărți. Consider că fac bine atunci când văd că oamenii din echipa mea și nu numai, încep să se uite altfel la muncă, gândesc orice provocare cu mindset-ul că se poate, au entuziasm, curaj și caută să fie mai buni de fiecare dată.
Cum abordezi dezvoltarea personală și profesională din postura de lider și cum încurajezi membrii echipei să facă același lucru?
Mă definește curiozitatea și-mi place să mixez lucrurile și domeniile între ele, mai ales atunci când vine vorba de dezvoltare și de inspirație. Cel mai important este să fii la curent cu noutățile și cu tendințele de pe piață, cu ce este la modă și să cauți să fii un trendsetter în industria în care activezi. De cele mai multe ori caut să-mi extind cunoștințele în domenii care nu au neapărat legătură cu ceea ce fac zilnic la job, pentru că astfel poți genera idei și proiecte diferite. Îmi încurajez colegii să experimenteze, să caute și să încerce tool-uri noi, abordări diferite – cred că pentru o bună dezvoltare trebuie să faci ceva și apoi îți iei răgaz să analizezi ce ai făcut bine și ce poți să iei cu tine în următorul proiect.
„Companiile ar trebui să încurajeze o astfel de atitudine și să întrebe mult mai des angajații ce-și doresc de fapt, dar și să personalizeze pachetele de beneficii, să le adapteze nevoilor angajaților, nu să aleagă în locul lor.”
Care sunt principalele tendințe din industria beneficiilor extrasalariale și cum le-ați abordat în strategia voastră de marketing?
Plecăm de la cifre și vedem că 9 din 10 angajați vor flexibilitate atunci când vine vorba de beneficiile lor. Știm că a oferi libertate oamenilor nu este o tendință, ci un must. Tocmai de aici plecăm în strategia noastră de business – să oferim atât angajaților, cât și angajatorilor libertatea de a alege ceea ce li se potrivește, practic de a-și face un pachet de beneficii personalizat și unic. Cum facem asta? Prin platforma Up MultiBeneficii, unde angajatorul încarcă un buget, iar angajatul îl cheltuie exact așa cum își dorește, accesând un univers nelimitat de beneficii.
Conform unui studiu realizat anul acesta de Up România alături de eJobs, 48% dintre angajați nu au cerut niciodată managerului direct sau de HR beneficii adaptate nevoilor pe care le au. De ce crezi că se întâmplă asta?
Insight-urile din cel mai recent studiu realizat pe piața de beneficii au pus în oglindă perspectivele angajatorilor și ale angajaților și contrar unor ipoteze, cele două părți sunt foarte apropiate în percepții și așteptări. Încă suntem într-o piață în care angajații sunt mai degrabă obișnuiți să primească și să accepte, decât să propună și să ceară. E un indicator pe care ne propunem să-l studiem și în anii următori pentru că de fapt el arată curajul pe care fiecare om ar trebui să-l aibă atunci când e vorba de beneficiile sale. Companiile ar trebui să încurajeze o astfel de atitudine și să întrebe mult mai des angajații ce-și doresc de fapt, dar și să personalizeze pachetele de beneficii, să le adapteze nevoilor angajaților, nu să aleagă în locul lor.
Am remarcat de curând pe paginile Up România colaborări cu Magor Csibi, fotograful Sorin Onișor și bloggerii de travel de la HaiHui în doi. Ce aspecte luați în calcul când faceți aceste asocieri? Cum au fost ele primite de publicul vostru?
Poate cel mai important aspect pe care îl luăm în considerare atunci când facem asocieri de imagine este să fim aliniați cu respectivii ambasadori din punctul de vedere al valorilor. De asemenea, alegem parteneri care să fie relevanți pentru comunitățile noastre și pentru mesajele pe care vrem să le transmitem. În campania cu fotograful Sorin Onișor și cu HaiHui în doi am plecat de la produsul Up Vacanță și am căutat oameni care să spună prin ceea ce fac că „România chiar e frumoasă”. Cardul de vacanță e mai mult decât o sumă de bani, e un promotor al turismului românesc și al frumuseții României.
Pe de altă parte, cu Magor am pornit un manifest de redefinire a muncii, prin care ne-am propus să inspirăm și să educăm companiile să creeze medii de lucru orientate pe oameni, prin a oferi informații psihologice, reale, care stau la baza nevoilor acestora. Redefinirea muncii implică o abordare proactivă și inovatoare în ceea ce privește cultura organizațională, imaginea brandului de angajator, tehnologia, metodele de comunicare și relațiile cu angajații, clienții, partenerii.
Cât de important este storytelling-ul în strategiile moderne de marketing și care sunt modalitățile eficiente prin care poți încorpora mesajele într-o poveste?
Într-o eră în care oamenii caută conexiuni puternice și povești cu sens, storytelling-ul devine un instrument puternic și în strategia de marketing Up România. Am văzut că așa putem construi relații mai puternice cu clienții și beneficiarii noștri și ne diferențiem mai ușor. #RedefinimMunca este o campanie ce are o parte semnificativă de storytelling, pentru că vorbim din realitate, din experiențele oamenilor și avem o voce, o structură narativă, o identitate vizuală, o comunitate care s-a creat în jurul mesajului, interacțiune și consistență. Fără toate acestea nu cred că putem vorbi de storytelling.
Ce sfat ai pentru alți lideri de marketing care-și doresc să stimuleze creșterea brandurilor pe care le reprezintă?
Să creadă în puterea schimbării, să creadă că se poate, să se înconjoare de oameni care au aceleași valori cu ale lor și să facă lucrurile cât mai simplu.
Ce cărți de marketing sau podcasturi pe această zonă recomanzi specialiștilor dornici să-și extindă orizonturile?
Oamenii care vor să-și extindă orizonturile ar trebui să-și schimbe și aria de interes. Foarte multă inspirație găsesc în artă, în muzee și galerii, la teatru, în filosofie, în știință. Aș nominaliza o carte pe care am citit-o recent și mi-a deschis multe „uși” – Raționalitatea, a lui Steven Pinker.
Ce rol joacă în prezent AI-ul pe zona de marketing la Up România? Dar pe viitor?
Avem deja proiecte în care includem AI-ul, mai ales pe marketing și explorăm să-l includem mai mult în ceea ce facem. Doar câteva exemple de proiecte în care am inclus AI-ul: chatbot-ul Victor, un catalog foto virtual în parteneriat cu Sorin Onișor cu realitate augmentată și în crearea de conținut vizual.
Ce surprize mai pregătește Up România pentru ultimul trimestru al lui 2023?
Ne propunem să continuăm campania #RedefinimMunca și să creștem comunitatea din jurul mesajului și impactul pe care îl aduce în mediul de business. Totodată lucrăm în sinergie cu colegii de la IT la câteva proiecte inovatoare, atât în industrie, cât și pe piața din România.
Ți-a plăcut materialul Confesiuni de lider: Loredana Vătăvoiu, Marketing Manager Up România? Citește și:
De ce ai nevoie pentru a reuși în business
7 acte de curaj care-ți vor transforma cariera