Ce rol au liderii în gestionarea burnout-ului angajaților
Epuizarea angajaților și starea de burnout pot fi întâlnite inclusiv în perioadele stabile ale companiei. Iar în cele instabile, precum perioada pe care o traversăm acum, se poate transforma din câteva cazuri izolate într-o problemă la ordinea zilei. Printre simptomele burnout-ului se numără pe lângă epuizarea fizică și psihică, lipsa de concentrare, productivitatea scăzută, dar și degradarea stării de sănătate.
O stare constantă de epuizare în rândul angajaților conduce la scăderea productivității la nivel de companie, la rezultate mai slabe și la lipsa inovării. Care sunt cauzele, dar și cum ar trebui de fapt gestionat burnout-ul, afli în continuarea articolului!
Câteva dintre cauzele burnout-ului
Suprasolicitarea cauzată de un volum mare de sarcini
Când un job este monoton sau haotic, ai nevoie de energie constantă pentru a putea rămâne concentrat pe ce ai de făcut. Acest factor poate conduce la epuizarea fizică și psihică și, într-un final, la burnout.
Presiune cauzată de deadline-uri
Datorită presiunii resimțite când fiecare sarcină trebuie încheiată la o dată fixă, unul sau mai mulți membrii ai echipei se pot confrunta cu burnout-ul. Dacă toate sarcinile au deadline-uri stabilite, dar nu există o prioritizare clară a acestora, munca se transformă într-un factor de stres care conduce la epuizare.
Lipsa viziunii asupra activităților de zi cu zi
Uneori avem nevoie de o viziune și o opinie exterioară pentru a înțelege dacă facem bine ceea ce avem de făcut. Managerii joacă un rol esențial în dezvoltarea noastră și în modul în care ducem lucrurile la îndeplinire, prin sugestii, feedback și explicare clară a sarcinilor și a obiectivelor.
Riscurile pe care burnout-ul le implică
Scăderea productivității
Studiile demonstrează că epuizarea angajaților se va traduce într-o productivitate mai scăzută, o reducere a performanței și a calității rezultatelor obținute. Sănătatea și bunăstarea unui membru al echipei joacă un rol esențial în calitatea rezultatelor pe care le produce. Un angajat sănătos și plin de energie este mai probabil să ofere rezultate de înaltă calitate în comparație cu o persoană care se luptă cu un volum de muncă solicitant și stres constant.
Scăderea engagement-ului în rândul angajaților
Engagementul face referire la implicarea unui angajat față de obiectivele companiei. Sunt șanse mai mari ca un angajat implicat să muncească din greu și să depună mai mult efort, deoarece crede în obiectivele acesteia. Dacă un angajat suferă de epuizare nu va mai dori să depună vreun efort suplimentar și nu va mai crede în munca pe care o face, iar aceste stări atrag după ele scăderea performanței individuale.
Retenția angajaților are de suferit
Din cauza unui volum mare de sarcini, neînțelegerea pe deplin a acestora și fără a avea un suport din partea managerilor, angajații sunt mult mai predispuși să renunțe la job. Compania are multe de pierdut, de la timp și bani investiți în angajarea și pregătirea altor angajați, până la absența personalului pe posturi unde sunt esențiali.
Cum pot managerii să evite burnout-ul din rândul angajaților?
Comunicarea conduce la înțelegerea nevoilor angajaților. Discuțiile 1 la 1 sau în cadrul echipei în care se vorbește deschis despre nevoile angajaților și dificultățile pe care le întâmpină, aduc după ele soluții pentru rezolvarea problemelor. O comunicare eficientă între angajat și manager contribuie la prevenirea situațiilor de confuzie.
Construirea de relații sociale. Nevoia de socializare este primordială pentru mulți oameni. Cu cât aceștia se pot baza mai mult unul pe celălalt pentru sprijin, cu atât au o perspectivă mai bună asupra lucrurilor. De fapt, sprijinul social se referă în mod pozitiv la factori importanți care au impact asupra stresului, sănătății, bunăstării și implicării. Managerii pot încuraja aceste conexiuni esențiale prin activități diverse, de la team building-uri până la prânzuri luate împreună cu echipa, creând astfel mediul în care aceștia să construiască relații sănătoase.
Asigurarea timpului de recuperare. Fiecare angajat are nevoie de o pauză pentru a-și reveni după o serie de sarcini, mai ales dacă acestea au solicitat un volum mai mare de energie. Angajații care își consumă toată energia la locul de muncă nu sunt doar neproductivi, ci și ajung la epuizare. Managerii ar trebui să ajusteze sarcinile de lucru, să creeze așteptări realiste și să realizeze atunci când un angajat este suprasolicitat.
Angajații care sunt complet epuizați ajung să piardă sensul muncii lor și să nu mai creadă în ceea ce fac. Managerii și organizațiile trebuie să recunoască burnout-ul și să ajute la restabilirea semnificației în viața și munca angajaților. Epuizarea angajaților este reală și afectează milioane de lucrători la nivel global. Companiile trebuie să înțeleagă impactul pe care burnout-ul îl are asupra implicării angajaților și rezultatelor afacerii. Depinde doar de managementul unei organizații să identifice semnele de burnout și să intervină cât mai repede posibil.
Atunci când angajații sunt epuizați, companiile și managerii trebuie să își asume un rol activ în recuperarea acestora. Burnout-ul nu este o problemă personală, este o problemă organizațională. Epuizarea trebuie abordată la toate nivelurile companiei pentru a combate în mod eficient burnout-ul.