3 lecții importante învățate la Employer Branding Academy
Anul trecut, pe vremea asta, îmi construiam proiectul final pentru ceremonia de absolvire la Employer Branding Academy. Mă gândisem tot anul să particip la academie și m-am bucurat enorm să prind un loc în a doua grupă (și ultima) a anului. Era și încă este singura instituție care poate acredita mondial specialiști în employer branding. Și pe bună dreptate. Concepută de Universum Global, liderii internaționali în brandingul de angajator de mai bine de 30 de ani, Academia de Employer Branding abordează brandingul de angajator la un nivel de detaliu la care încă nu putem ajunge altfel în România, pentru că istoria noastră cu acest domeniu abia acum se scrie.
Cu toate astea, în momentul în care am început cursurile, credeam că nu voi avea prea multe de învățat. Deja lucram în marketing de șase ani și în industria recrutării de doi ani, și trăiam cu impresia că deja intuiam cam toate lecțiile importante despre brandingul de angajator. Dar cu fiecare modul al academiei, am descoperit noi metode, tehnici și exemple din care am avut foarte multe de învățat și care chiar m-au făcut să regândesc rolul pe care credeam că îl are employer branding-ul într-o companie. Am înțeles că nu e doar un nice-to-have, ci un must-have pentru orice organizație.
Experiențe similare au avut și ceilalalți cursanți ai academiei, cu care am avut plăcerea de a trece prin toate motivele pentru care merită să participi la Employer Branding Academy. Astăzi însă vrem să te lăsăm cu trei dintre motivele noastre preferate:
Top 3 lecții învățate la Employer Branding Academy
1. Identitatea vizuală e cartea ta de vizită
Lui Vitalie Lotca, Senior Human Resources Specialist, i-a fost greu să aleagă un subiect preferat. Academia de Employer Branding te trece prin foarte multe lecții importante. De la cum să construiești un caz de business convingător pentru strategia ta de branding, cu care să îi câștigi pe toți cei din top management, la cum să măsori rezultatele finale ale acțiunilor tale.
„Îmi este greu să aleg un modul. Pentru mine fiecare pas a venit cu informații și perspective noi. Personal mi-a oferit senzația de poveste, pe care am și citit-o chiar de câteva ori. Îmi amintesc însă că modulul despre identitatea vizuală a creat în mintea mea un moment puternic de «Aha!». Studiile de caz de acolo mi-au permis să transpun rapid conținutul text în modul practic”, povestește Vitalie.
Într-adevăr, unul dintre primii pași, după stabilirea obiectivelor și construirea EVP-ului, e crearea unei identități vizuale, care nu poate arăta oricum. Ea trebuie să se alinieze cu brandingul corporate, să rezoneze cu actualii tăi angajații și cu acei candidați pe care vrei să îi atragi și să fie memorabilă, iar unul dintre cele mai puternice exemple de „Așa da!” îl au cei de la Deloitte.
2. Generații diferite trebuie să se regăsească în același brand de angajator
Într-o companie ai de cele mai multe ori nevoie de oameni diferiți, uneori foarte diferiți. Spre exemplu, în cazul unei organizații care face un device dedicat tinerilor poți avea o echipă de Marketing și de Support care seamănă mult cu clienții tăi, pentru că sunt nevoiți să rezoneze unii cu ceilalți, dar ai nevoie la fel de mult de o echipă de Dezvoltare și Design matură și cu multă experiență ca să creezi un produs cât mai bun. Ai astfel două tipuri de talente extrem de de diferite, cărora trebuie să le oferi la fel de multă atenție din partea brandului de angajator. Iar asta a fost lecția care i-a plăcut cel mai mult Adinei Lupescu, Recruitment & Employer Branding Specialist la JTI.
„Mi-a plăcut foarte mult studiul generațiilor. Întotdeauna am considerat că este foarte valoros pentru un angajator să știe cât mai multe informații legate de valorile și așteptările diferitelor generații cu care lucrează, informații relevante pentru dezvoltarea unei strategii de resurse umane. Pentru a atrage talente, dar și pentru a le reține în companie, ai nevoie să cunoști comportamentele și nevoile angajaților, să știi când să ghidezi și când să oferi independență. Să oferi echilibru”, povestește Adina.
3. Cele mai bune strategii se construiesc și se implementează în echipă
Poți absolvi Academia de Employer Branding de unul singur și chiar și exercițiul proiectului final poate fi făcut la nivel individual. Dacă plănuiești, totuși, să implementezi strategia creată la curs pentru compania ta, e esențial să îți implici echipa pe parcursul studiului. Dar asta e și partea grozavă. Că lecțiile pe care le vei învăța tu vor fi resimțite de întregul departament, așa cum povestește o altă absolventă.
„Ce mi-a plăcut cel mai mult la Employer Branding Academy e felul în care a influențat dinamica echipei mele. Deși am participat singură la cursuri, simt că i-am avut și pe colegii mei alături pentru că am lucrat împreună să creăm strategia de employer branding pentru compania noastră. Am făcut cercetarea împreună, am ales valorile organizaționale împreună, iar toate lucrurile astea ne-au făcut echipa mai puternică”, susține Elena Ciobanu, HR Recruiter la Vodafone Shared Services Romania.
Partea bună a lucrurilor e că acum ai o oportunitate fantastică de a participa la Employer Branding Academy alături de un coleg sau o colegă. Puteai, desigur, și înainte, dar acum beneficiați de un discount de grup de 30% pentru următoarea grupă care începe cursurile pe 24 martie 2021.
Prinde oferta și înscrie-te la academie, iar în vara anului următor povestește-ne chiar tu care a fost lecția care te-a impresionat cel mai mult! Crede-mă, vei avea multe dintre care să alegi. Pe mine, spre exemplu, m-au impresionat studiile de caz despre ambasadori de brand. Dacă inițial credeam că aceștia sunt doar colegii care apreciază compania și recomandă ocazional noi persoane să se alăture echipei, acum știu ce importanți pot fi într-o strategie de employer branding și cât de mult te pot ajuta să îți promovezi brandul, și intern, și extern. Acum e rândul tău să descoperi toate lecțiile academiei!
Lasă-ne datele tale mai jos, iar un reprezentant eJobs te va contacta cu mai multe detalii despre Employer Branding Academy și îți va oferi 7 zile de acces gratuit la platforma de e-learning.