Learning digital. Cum îl facem în perioada stării de urgență

Nu ştim în totalitate care va fi impactul virusului, însă știm că una dintre industriile afectate de transformarea asta „forţată” este cea de learning. Cum ne adaptăm rolurile de trainer și cum gândim învăţarea în contextul digital, dar și în noul context social, ne povestește Alex Aninoșanu, Trainer, Coach și Actor și Managing Partner al companiei Think Backwards.

Zilele trecute văzusem pe Facebook o postare pe cât de amuzantă, pe atât de puternică. Întrebarea „Care este driverul principal al transformării digitale din organizaţia ta?”. Iar ca variante de răspuns erau CEO, CTO, CIO şi Covid-19.

Mai în glumă mai în serios, chiar asta se întâmplă şi una dintre industriile afectate de transformarea asta „forţată” este cea de learning. Indiferent că vorbim de learning din cadrul organizaţiilor sau de instituţii educaţionale (a se citi învăţământ formal). Ultima dată când atât de multe şcoli, instituţii de învăţământ şi organizaţii şi-au sistat activitatea (fizică sau dacă preferi „on-premise”) concomitent şi din acelaşi motiv, a fost Al Doilea Război Mondial.

Încă nu ştim în totalitate care va fi impactul virusului, una dintre întrebările de pe buzele tuturor fiind cât va dura până revenim la „normal”. Normalul însă pare că este redefinit, multe organizaţii înregistrând creşteri ale nivelului de productivitate odată cu „liberalizarea” lucratului de acasă.

Impactul în learning va fi, de asemenea, unul pe termen lung. Mutarea în lumea digitală a learning-ului vine la pachet cu o serie de aşteptări, atât din partea organizaţiilor, cât şi a indivizilor. Ce ne dorim este:

Platforme uşor de accesat şi intuitive – Dincolo de conţinut, experienţa pentru utilizator trebuie să fie una cât mai lină. A apărut termenul de „Digital decluttering” în contextul de learning. Mai pe româneşte, cum fac ca angajaţii mei să navigheze mai uşor prin puzderia de conţinut digital pe care le-o pot pune la dispoziţie.
Relevanță – Vreau ca lucrurile pe care le accesez să fie relevante pentru mine şi nevoile mele de dezvoltare. La fel şi pentru angajaţii pe care îi deservesc. Mă încântă foarte tare să am opţiuni, însă mă încântă mai tare când în funcţie de nevoia de dezvoltare sau de ce învăţ, platforma să îmi poată sugera conţinut relevant, ca pe Netflix. AI (artificial intelligence) devine o parte din ce în ce mai activă a platformelor de learning.
Abordare şi design inovativ – Chiar dacă este bazat pe tehnici şi principii fundamentale consacrate, vreau ca abordarea să fie una „fresh”. Conţinutul video este „consumat” de 6 ori mai mult decât orice alt tip de conţinut digital. De asemenea, învăţarea pasivă din conţinutul audio revine în forţă. Audio-book-urile sunt partea industriei de publishing cu cea mai acerbă creştere. Apetitul oamenilor pentru podcasturi este unul dintre driverii acestei creşteri.
Oportunitatea de a învăţa cu şi de la alţii – Conexiunea umană reală a început să fie percepută ca un „bun de lux”, asta chiar dinainte de criza COVID-19. Din ce în ce mai des este prezentă şi încurajată existenţa comunităţilor de learning, construite în jurul subiectelor. Vorbim, de asemenea, de democratizarea learning-ului.
Suport permanent, că tot vorbim de globalizare – Atât din punct de vedere technic, cât şi pentru întrebările pe care le am în cadrul comunităţilor de learning.

Din asta, trei lucruri care ies la suprafaţă, pentru mine, sunt:

Redefinirea rolurilor de trainer, profesor şi specialist de learning
Un set de bune practici consolidate, atunci când vine vorba de learning virtual
Utilizarea extensivă a tehnologiei pentru a obţine rezultate în zona de learning

Redefinirea rolurilor de trainer, profesor şi specialist de learning

Într-o lumea în care learning-ul e la un click distanţă, şi cei care îl facilitează trebuie să schimbe modelul folosit până acum. Acela în care erau „deţinătorii de cunoștințe”. Nu ne ia nimeni expertiza, însă asta poate fi greu de digerat şi acceptat. Suntem totuşi oameni şi pentru mulţi dintre noi e un teritoriu neexplorat zona asta de democratizare a learning-ului, indiferent că vorbim de profesori sau traineri.

Mai mult decât până acum, trebuie să ne concentrăm eforturile în direcţiile de inteligenţă emoţională, adaptabilitate şi flexibilitate, învăţare continuă, creativitate şi critical thinking.

Înseamnă un rol mai activ de moderator pentru comunităţi. Dezvoltarea de capabilităţi de livrare virtual. Regândirea conţinutului astfel încât să se preteze mai bine pentru a fi parcurs online. Conţinutul trebuie să devină o călătorie. În loc de sprintul de învăţare obişnuit, avem un maraton extins pe o durată mai lungă, cu multiple întâlniri virtuale şi conţinut care poate fi parcurs atât sincron (împreună cu alţii la o dată şi ora prestabilite), cât şi asincron (în ritmul propriu).

De obicei, învăţăm abilităţi şi comportamente noi fie prin educaţie formală fie când ceva ne motivează să facem asta. Motivaţie care poate fi motivaţie intrinsecă sau una care vine din exterior.

Cu toate astea însă, toată povestea asta depinde de voinţă, care e o resursă limitată, mai ales în vremuri tulburi cum sunt cele pe care le trăim acum, când rezilienţa noastră este şi aşa întinsă la maxim.

Ca să o citez pe Amy Cuddy, „our bodies change our minds… our minds change our behavior… our behavior changes our outcomes.” Aşadar, când creăm experienţa de învăţare, este esenţial să le dăm oamenilor spaţiul în care să experimenteze cu noile cunoştinţe dobândite.

Fragmentând experiența de învăţare, putem crea mai multe astfel de spaţii în care să aibă loc această sedimentarea şi dezvoltarea de abilităţi, nu doar transferul de cunoștințe.

Doi termeni cu care jonglăm mult în learning sunt conţinut şi proces. Când spunem conţinut, spunem de fapt conţinutul propriu zis, cunoștințele şi conceptele care ajută la dezvoltarea modului de gândire al invidului şi a capabilităţilor lui. Procesul se referă la procesul de învățare, dinamica grupului, dezvoltarea de awareness referitor la sine şi ceilalţi.

Asincron, mai mult conţinut, mai puţin proces. Sincron, mai mult proces, mai puţin conţinut.

Trebuie să ne dezvoltăm competențe digitale, atât pentru creare, cât şi gestionare de conţinut, pe care poate le-am evitat până acum. Pentru aceia dintre noi care „trăim” pentru energia pe care o luăm din sală, e posibil să fie un proces mai anevoios, însă nu imposibil.

Un set bune practici consolidate când vine vorba de învățarea virtuală

Ca să înţelegem cu adevărat învăţarea în contextul digital, trebuie să înţelegem cum transformăm experienţele sincron. Blended learning avem de mai bine de 10 ani şi există o oarecare unanimitate asupra impactului pe care îl are accesul la conţinut, înainte de întrevederea propriu-zisă. Asincronul, cu cât este mai relevant, cu atât e mai probabil să fie consumat.

Partea virtuală este cea care se transformă radical însă, experiența fiind „spartă” în trei etape:

Partea întâi – Etapa de pregătire

Înainte de întâlnirea virtuală propriu zisă, participanţii parcurg conţinut asicron prin care se familiarizează cu conceptele pe care le vor utiliza în sesiunea propriu zisă. Depinde de cel care furnizează acest conţinut să definească o succesiune cât mai clară a conţinutului, un „playlist” dacă vreţi. În cazurile în care e făcută cum trebuie, are şi o parte de verificare a cunoştinţelor, pentru a ne asigura că cei care ajung „la clasă” au un nivel similar de înțelegere, măcar cele de bază, să avem pe ce construi. Astfel, în această etapă, rolul de instructional designer (sau de o comunicare cât mai strânsă cu instructional designer-ul, dacă acesta e altcineva) devine mult mai pregnant.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Partea a doua – Sesiunea virtuală

Dacă la training-ul face 2 face preferăm să avem sesiuni mai lungi şi comprimate, din motive ce ţin mai mult de logistică, reducerea costurilor şi componenta de engagement pe care training-ul o aduce pentru organizaţie, la cel virtual mai multe sesiuni mai scurte, pe o perioadă de timp extinsă, sunt secretul. Fiecare dintre ele concentrându-se pe un anumit subiect, foarte specific.

Este foarte important, de asemenea, ca la începutul sesiunii să se facă o „contractare” a aşteptărilor, pentru o cât mai bună desfăşurare a evenimentelor. E un grup mai mic unde vrei input din partea lor? Super, comunică asta. E un webinar sau conferinţă online? La fel de bine, însă comunică-le oamenilor ca să ştie în ce s-au băgat.

Mediul este și el foarte important, iar participanţii trebuie încurajaţi să întrerupă utilizarea altor tehnologii care i-ar putea distrage (mail, chat, etc.). În timpul sesiunii eşti „out of office” şi „în clasă”, nu la birou. Toţi cei care vorbesc ar trebui să îşi pornească şi camera. E de preferat, de asemenea, ca toată lumea să aibă căşti.

Profită de tehnologie şi de funcţiile pe care aceasta ţi le pune la dispoziție, pentru a face lucrurile cât mai engaging. Conform studiilor, odată la 5-7 minute e nevoie să ai un punct de interacţiune, indiferent că e un sondaj, o întrebare care încurajează reflexia, „breakout rooms”, word clouds (o resursă gratuită şi des folosită pentru aşa ceva e mentimeter.com), şi multe altele.

Am menţionat „breakout rooms”. Dacă nu ai interacţionat până acum cu o astfel de soluţie virtuală, sunt nişte încăperi virtuale, în care poţi trimite participanţii să lucreze într-un grup. La fel cum ai face-o la sală. De multe ori, aici se întâmplă magia, susţinând atât participarea, cât şi zona de învăţare de la ceilalţi.

Încurajează activitatea fizică, chiar dacă e o mişcare simplă, pe care o poţi face de pe scaun.

De multe ori, ca profesori sau traineri, suntem obişnuiţi să fim „oameni orchestră”, care se asigură că totul e în regulă. În mediul virtual rolul ăsta ar trebui împărţit cu altcineva, astfel unul să fie „producătorul” iar celălalt „facilitatorul”. Nu poţi în acelaşi timp să asiguri şi o experienţă de învăţare lină şi să te ocupi de problemele tehnice. Pentru a menţine energia şi atenţia cât mai sus, cei doi pot schimba rolurile de mai multe ori în timpul sesiunii, cofacilitarea fiind un element semnificativ mai puternic în mediul virtual.

Partea a treia – Învăţarea socială (comunitatea)

Când spunem follow-up, nimic nu face asta mai bine decât crearea unei comunităţi de learning care să lucreze împreună şi să se susţină în rezolvarea sarcinilor gândite pentru acest proces de învăţare.

Utilizarea extensivă a tehnologiei pentru a obţine rezultate în zona de learning

De la platformele virtuale care au căpătat aripi în perioada asta (Zoom, Adobe Connect, MS Teams, Meet şi multe altele) până la hardware, tehnologia este cea care ne facilitează accesul la un proces de învăţare cât mai lin. Este de lăudat faptul că unele dintre aceste platforme au dat acces în această perioadă la resursele lor gratuit. Numeroşi furnizori de soluţii digitale de învăţare şi-au „deschis porţile”, şi e un moment propice să profităm de asta şi să fim cei care conduc digitalizarea, nu doar să o abordăm forţaţi de împrejurări.

Un alt exemplu de lăudat mi se pare un proiect din educaţie al celor de la Narada, ONG care îşi propune să revoluționeze învăţământul, aducându-l în prezent, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, mai ales cei din mediile defavorizate, printr-o platformă de învăţare şi prin hardware-ul necesar.

Aşadar, e timpul să facem paşi în direcţia asta, unii mai timid, alţii mai curajos, cu toţii nevoiţi, însă, să renunţăm la convingerile limitative că nu puteam avea engagement cu adevărat în online, că e imposibil să creezi încredere şi conexiune în spaţiul virtual şi că sesiunile virtuale nu pot fi experienţiale şi interactive.

Dacă și tu crezi asta, cel mai probabil ai avut o astfel de experienţă negativă cu învăţarea digitală. Aşa că te încurajez să te „asociezi” cu cineva care a avut una pozitivă şi e încântat de idea de învăţare virtuală. Ideal este dacă motivul pentru care îl încântă nu e din zona de tăiere de costuri.