Cum arată o zi din viața unui inginer?
Jobul de zi cu zi al lui Ionuț (inginer) pare unul mai puțin pământean datorită factorului tehnologic pe care îl implică. Munca sa ajută multe business-uri și persoane să își facă treaba mai bine și mai repede, foarte concret, tangibil și măsurabil, căci CIT Automatizări construiește instalații robotizate pentru orice nevoie. Instalațiile pe care Ionuț și colegii lui le construiesc rezolvă aspecte specifice de automatizare ce nu se regăsesc în portofoliul producătorilor specializați în producția de echipamente de serie.
Sună puțin SF? Nu doar sună, ci și arată! Tot felul de mașinării pe care Ionuț și colegii săi le proiectează pe calculator pentru a ușura viața oamenilor văd lumina zilei în atelier. Astfel, locul unde Ionuț își desfășoară o parte din activitate și unde îl și fotografiem pare desprins dintr-un film SF.
„Practic, aproape toate echipamentele pe care le construim reprezintă prototipuri. Îmi place jobul meu, pentru că e dinamic și necesită creativitate și implicare pentru a găsi cele mai bune soluții. De aceea, nicio zi nu seamănă cu alta – cu siguranță nu mă plictisesc aici”, îmi spune inginerul.
Cum și-a început cariera de inginer?
Ionuț e alături de CIT Automatizări, care anul acesta a aniversat 15 ani de activitate, aproape de la început și încă își amintește cu drag și nostalgie de vremurile când s-a alăturat echipei, ceea ce nu poate decât să certifice că brandul de angajator al companiei a crescut și el frumos. „Când m-am angajat, acum 13 ani, eram student și compania își desfășura activitatea într-un apartament. Realizam aplicații de automatizare. Compania s-a dezvoltat an de an și azi avem o hală modernă de producție în care realizăm asamblarea finală și peste 80% din activitățile de prelucrare mecanică.”
Ce îl motivează zilnic în jobul său e faptul că are ocazia să-și vadă „creațiile” la lucru, dar și să aibă feedback direct de la client. Îmi spune că munca sa presupune nu doar inovație, așa cum te aștepți, ci și pasiune și creativitate. Compania vine cu soluții de automatizare pentru orice industrie (livrează la fel de bine roboți care rotesc scena unui teatru, dar și mecanisme care fac marcaje pentru cusăturile airbag-urilor), atât la noi, cât și în afară, în țări ca Germania, Suedia, Polonia sau Turcia. Iar 2020 îi așteaptă cu planuri de extindere, atât prin mărirea echipei de ingineri, cât și prin creșterea capacităților de producție.
„Îmi place să știu că prin munca mea se rezolvă probleme, că iau parte la progresul tehnologic al societății. Ne dorim ca prin valorificarea experienței de până acum să standardizăm cât mai multe soluții. Asta ne crește eficiența și ne creează timp pentru a căuta modalități noi de abordare. Avem multe proiecte noi sau de îmbunătățire a soluțiilor existente.”
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Flexibilitatea la job sau un salariu mai mare?