Inteligenta emoțională versus cea tradițională
De câțiva ani buni punem accent pe abilitățile soft și inteligenta emoțională ale candidaților și angajaților pentru că știm cât de importante sunt empatia, capacitatea de a lucra în echipă și maturitatea emoțională. Dar puși între ciocan și nicovală, tot tindem către omul cu mai multă experiență și mai multe hard skills, în detrimentul celui cu cel mai mare potențial emoțional, dar fără experiență. De ce facem asta și cât de important este de fapt coeficientul emoțional pentru succesul profesional al unui om? Detaliez în cele ce urmează!
La școală, în cea mai mare parte, am fost un copil de nota 10. Nu pentru că îmi era ușor să învăț și nici pentru că mă pricepeam cu adevărat la mai multe materii, ci pentru că în prima zi am simțit o satisfacție imensă când învățătoarea mi-a complimentat bastonașele colorate, trasate perfect în caietul dictando. Validarea primită atunci de la o persoană care nu-mi era rudă mi s-a părut atât de fantastică încât mi-am dorit să o resimt în fiecare zi. Așa că am învățat mult, la toate materiile, iar acolo unde nu înțelegeam subiectul, am tocit, ca să aud în continuare acel „Bravo” repetitiv. Cu toate astea, nu am văzut niciodată notele mari ca motoare pentru succes.
Am avut noroc de faptul că părinții mei nu puneau preț pe note. Mama mea, profesoară de fizică la un liceu cu profil tehnic (în acea perioadă), a avut parte de mult mai mulți elevi care nu s-au descurcat la școală decât de elevi cu note mari. Dar pentru că avea un nivel crescut de empatie, le putea vedea potențialul mai departe de nivelul de performanță la școală. Mi-a povestit, în aceeași măsură, de elevul extrem de priceput la fizică, care învăța zi și noapte, cum mi-a povestit și de elevul corigent pe care l-a îndemnat să renunțe la școala tradițională și să-și găsească o meserie de care e pasionat. Ambii elevi o sună și îi scriu și astăzi ca să-i mulțumească că i-a susținut, primul devenit acum asistent universitar la o universitate prestigioasă din Franța, iar cel de-al doilea devenit proprietar de restaurant, gata să își deschidă în curând un al doilea spațiu.
Am învățat, așadar, că succesul profesional nu ține neapărat de inteligența clasică pe care o apreciem atât de mult la școală, că ea poate conta, desigur, în cariera cuiva, dar că la fel de importante pot fi pasiunea pentru total altceva și efortul depus în acea direcție.
Limitele inteligenței tradiționale
Atunci când ne gândim la „inteligență”, mintea noastră se duce invariabil către conceptul de IQ (coeficientul de inteligență), un scor relativ ușor de măsurat cu ajutorul unor teste standardizate care pun accent în principal pe logică și pe matematică. Doar că realitatea e că, așa cum resursele umane nu pot fi reduse la cifre, de multe ori nici inteligența nu poate fi atât de reductivă. De aceea întâlnim, spre exemplu, oameni cu un IQ foarte ridicat și cu o capacitate matematică incredibilă, care nu se pot adapta la lucruri care țin de socializare, precum munca în echipă. Nu e o regulă, desigur, doar că nu putem ignora că există și astfel de cazuri.
Există, totuși, un motiv socioeconomic foarte important pentru care am ajuns să asociem IQ-ul cu succesul profesional: accesul limitat la educație. În trecut, persoanele care mergeau la școală aparțineau predominant familiilor bogate. Tinerii din astfel de medii își permiteau să se dezvolte astfel, pe când cei mai puțin norocoși erau nevoiți să își găsească repede de lucru într-o perioadă în care rămâneai, în general, în aceeași poziție mai toată viața ta. Astăzi însă, deși încă mai întâlnim procente mari de analfabetism, ne apropiem tot mai mult de noțiunea de „educație pentru toți” și de „șanse egale pentru toți”. Doar că nu toți se descurcă la fel de bine pe aceleași planuri, chiar dacă primesc aceleași șanse. Iar asta e OK.
Einstein era excepțional la fizică și matematică, dar a picat prima admitere la Politehnica din Zürich pentru că nu se pricepea la franceză, zoologie și botanică. Henry Ford a revoluționat industria auto și procesul de asamblare a unei mașini fără să fi studiat vreodată ingineria sau managementul. Steve Jobs, Bill Gates și Mark Zuckerberg au abandonat facultățile și au construit adevărate
imperii digitale: Apple, Microsoft și, respectiv, Facebook. Și mai aproape de zilele noastre, Penny Oleksiak, sportiva din Canada cu cele mai multe medalii olimpice, i-a „mulțumit” public profesorului din liceu care i-a spus să renunțe la înot și să se concentreze pe școală, pentru că „înotul nu o va duce nicăieri”.
Cu siguranță știi și tu suficiente persoane care s-au descurcat fantastic profesional fără să fi excelat la o școală sau la o materie tradițională. Desigur, o educație bună poate fi esențială în obținerea primului job, în special atunci când unii angajatori caută anumiți absolvenți, dar mai departe în evoluția profesională se pare că un alt tip de inteligență intră sub lumina reflectoarelor: inteligența emoțională.
Inteligenta emoțională și puterea ei de convingere
Cu siguranță te-ai mai întâlnit cu acest concept și știi deja cât de importantă este maturitatea emoțională la locul de muncă, dar știi în ce constă de fapt acest tip de inteligență? Îți povestim noi în continuare:
În 1995, psihologul Daniel Goleman a popularizat termenul de inteligenta emoțională în cartea sa, devenită bestseller, Emotional Intelligence: Why it can matter more than IQ. Acolo explică, folosind numeroase analogii și studii, cum de la un punct încolo cel mai mare impact asupra vieții unei persoane e lăsat nu de IQ, ci de EQ (coeficientul emoțional), de capacitatea acestuia de a-și înțelege și controla emoțiile, și, mai departe, de capacitatea acelei persoane de a înțelege și ghida emoțiile celorlalți.
Ca să înțelegi mai bine diferența dintre cele două tipuri de inteligență, imaginează-ți situația următoare: doi oameni de vânzări încearcă să-ți vândă același produs, un aspirator performant. Tu ai deja un aspirator de care ești mulțumit și nu ești convins cu ușurință de agentul care îți spune că 98% dintre clienții acelui produs îl recomandă sau că autonomia produsului e excepționa- lă sau că sunt studii făcute intern care spun că aspiratorul îți salvează 3 ore de muncă pe săptămână. Dar există șanse mai mari să fii convins de agentul care te întreabă, spre exemplu, dacă ai animale de companie.
Da, am un câine. Ce rasă? Amstaff. Ah, ești norocos, are părul scurt, nu năpârlește mult. Ba, din contră, are dermatită și lasă mult păr. Păi și cum faci? Dau cu aspiratorul în fiecare zi. Și cu mopul? Nu, n-am timp și de asta. Uite, aspiratorul ăsta are și mop incorporat și poți să faci ambele acțiuni în același timp. Pe bune? Serios! Eu n-am câine, dar am două pisici și crede-mă că aș putea să mai adopt două cu părul pe care-l adună aspiratorul.
Conversația asta poate continua mult timp așa. Primul agent a încercat să te convingă cu cifre să cumperi, punând accent pe funcționalitățile obiective ale aspiratorului. Dar al doilea agent a încercat să te cunoască, să-ți înțeleagă puțin mai bine viața și nevoile, și să te ghideze către un context în care să resimți ceva: frustrarea de a fi nevoit să faci curat, iar apoi mulțumirea de a avea casa curată. Există șanse să nu te convingă nici așa, cu toții suntem diferiți, dar e clar că rata de succes crește atunci când ne folosim inteligenta emoțională.
Proporția câștigătoare dintre inteligenta emoțională și cea tradițională
Principalul avantaj al inteligenței emoționale e că putem lucra la ea cu ușurință în orice moment al vieții noastre. Inteligența cognitivă, după o anumită vârstă, nu mai e atât de ușor de modelat. Empatia, tolerența, înțelegerea, persuasiunea și toate celelalte stări/acțiuni emoționale pot fi, în schimb, îmbunătățite. Asta nu înseamnă însă că IQ-ul nu are nicio valoare în succesul nostru profesional.
Daniel Goleman considera că, odată obținut primul job, dezvoltarea profesională a unei persoane depinde de inteligenta emoțională în proporție de 80%, iar de IQ doar 20%. Cu alte cuvinte: trebuie să ai abilități ce țin de logică și matematică simplă pentru a face orice job (să știi să-ți împarți timpul, să cauți răspunsuri, să pui întrebări, să inventezi soluții etc.), dar la finalul zilei ce contează cel mai mult sunt abilitățile soft (negocierea unui deadline mai potrivit, capacitatea de a lucra bine în echipă, empatia față de alți colegi etc.).
Expertul în inteligența emoțională, Harvey Deutschendorf, are probabil cea mai potrivită analogie pentru a înțelege cât de important e ca cele două tipuri de inteligență să coexiste. Imaginează-ți că traseul tău în viață e o mașină de curse. IQ-ul tău e reprezentat de motor, iar EQ-ul de șofer. Un motor puternic e aproape inutil fără un șofer talent. La polul opus, un motor slab te poate conduce către rezultate impresionante cu ajutorul unui șofer experimentat. Dar când aduci împreună un motor fantastic și un șofer la fel de impresionant, atunci obții adevăratele recorduri.
Cu ce rămânem la final de zi
Ce concluzii ar trebui trase din această scurtă lecție despre IQ și EQ? Cu următoarele 3 lecții esențiale care te pot ajuta în recrutare, leadership și dezvoltare profesională:
1. Evaluează activ și potențialul emoțional al candidaților!
Cu siguranță deja o faci intuitiv: cauți oamenii mai înțelegători, care sunt receptivi la feedback, dornici să învețe și prietenoși. Dar dacă ai duce căutarea la următorul nivel? Discută cu echipa și
managerii pentru care cauți să angajezi și află clar ce calități emoționale sunt necesare în grupul respectiv. Poate e nevoie de un om cu un nivel de toleranță mare la runde continue de feedback. Sau poate e nevoie de o persoană cu mult curaj, autonomă și capabilă să ia decizii pe cont propriu. Pune accent pe aceste calități, pe lângă hard skills, pentru a găsi omul cu adevărat potrivit pentru echipă.
2. Găsește-ți minusurile emoționale și lucrează la ele!
Gândește-te la ultima interacțiune nereușită dintre tine și un coleg sau chiar dintre tine și echipă. Lasă pentru o secundă situația obiectivă (greșeala, întârzierea, costul etc.) și axează-te în
schimb pe modul în care ai reacționat. Ai vorbit răstit? Ai spus lucruri care nu ar fi trebuit spuse? Te-ai supărat/frustrat în mod vizibil? Analizează întâmplarea și gândește-te cum ai putea reacționa mai bine data următoare, pentru a calma spiritele, pentru a ghida echipa către soluții și pentru a dezvolta încrederea printre colegii tăi.
3. Adoptă un nou atu pentru inteligenta emoțională!
Indiferent de nivelul profesional la care ai ajuns acum, cu siguranță mai ai loc pentru dezvoltare. Poate mai trebuie să lucrezi la nivelul tău de persuasiune, sau la empatie, sau la toleranță, sau la managementul de conflict. Studiază profesioniștii pe care îi respecți și află care sunt abilitățile emoționale ale acestora care i-au condus către succes, apoi încearcă să „furi” și tu acele calități.
Ți-a plăcut articolul despre inteligenta emoțională? Citește și:
