inovatia
HR Challenge

Ce să faci/Ce să nu faci Pentru a face loc inovației în echipa ta

Ghid pentru a-ți inspira colegii

De multe ori, când te gândești la creativitate în comunicare sau în relația cu oamenii din echipa ta ai poate un sentiment de reținere. La fel reacționează uneori și colegii tăi. Te gândești că o idee nu e suficient de inovatoare, că nu va surprinde oamenii și ai poate tendința de a renunța la ea. Dar procesul creativ nu ar trebui să-ți pună bariere, din contră ar trebui să-l privești ca pe o libertate. Și să transmiți această abordare și echipei tale. Ideile vin dintr-o analiză a realității, din trainingurile de creativitate și dintr-un mediu de lucru care inspiră. Și nu sunt singurele surse de creativitate. Află ce ar trebui să faci și ce nu ar trebui să faci pentru a susține inovatia în echipa ta.

 

Așa da


Ia decizii creative adaptate realității!
90% dintre manageri consideră că pandemia va schimba modul în care fac business în următorii 5 ani.*

Investește în traininguri de creativitate!
Cu 350% mai multe idei au fost generate într-o ședință cu grupuri care au avut o minimă instruire în creativitate, comparativ cu cele care nu au avut training.**

Creează un mediu de lucru care inspiră!
35,5% dintre angajați spun că biroul post-pandemic ar trebui conceput pentru a sprijini activitățile creative.***

Oferă-le timp pentru a se detașa!
20% din timpul angajaților Google, dintr-o săptămână, este dedicat proiectelor personale, beneficiu care stimulează inovația și motivația.****

 

Așa nu

Nu transforma creativitatea într-un task ocazional!
Doar 30% dintre angajați spun că au ocazia zilnic să gândească creativ sau să-și exprime ideile.*******

Nu căuta scuze!
77% dintre manageri susțin că le este greu să deprindă abilitățile necesare de inovare.*****

Nu lăsa munca remote să afecteze abilitățile!
50% dintre manageri consideră că lucrul remote pune în pericol creativitatea și colaborarea în echipă.****** 

Nu încuraja zona de confort!
Doar 18% dintre angajați au ocazia de a-și asuma riscuri la job, contribuind astfel la lansarea unor noi produse și servicii. *******

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

*Raport McKinsey, Innovation in a crisis: Why it is more critical than ever, 2020
**Studiu The Effects of Creativity Training on Idea Generation, Solution Creativity, and Leadership Effectiveness, 2018
***Studiu Genesis Property Romania 2021
****devopsdigest.com, Getting the Most Out of 20 Percent Innovation Time
*****Raport PwC The Talent Challenge. Harnessing the Power of Human Skills in the Machine Age
******Studiu din 2021 al organizației YouGov pentru BBC despre întoarcerea la birou
*******Raport Gallup 2018, Fostering Creativity at Work: Do Your Managers Push or Crush Innovation? 

 

Ți-a plăcut articolul „Ce să faci/Ce să nu faci Pentru a face loc inovației în echipa ta”? S-ar putea să-ți placă și:

 

Ce să faci/Ce să nu faci pentru motivarea oamenilor din echipa ta

 

Ce să faci și ce să nu faci când vrei să dai un nou scop echipei

Categorii:
HR Challenge

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*