Înapoi la simplitate
Ne-am obișnuit să vrem și să cerem mai mult, mai repede, mai bine în mediul profesional (și nu numai). Dar dacă cele trei nu sunt neapărat dependente? Dacă mai bine nu înseamnă neapărat mai mult sau mai repede? Dacă adevărata soluție pentru performanță stă în simplificare, nu în complexitate?
Zilele trecute, o colegă perfect smart și extrem de bună prietenă cu limba română scria într-un text „poluri opuse” și nu vedea nimic în neregulă cu asta. Tot pe-atunci, o prietenă își căuta înnebunită cheile de la casă timp de două ore doar ca să descopere, într-un final, că le pusese (unde altundeva?) în frigider. În timpul ăsta, evident că nici eu n-am stat degeaba: după ce am așteptat mai bine de trei săptămâni să-mi ajungă o cremă din UK, am rătăcit-o în casă, mai exact în coșul de gunoi, am tras concluzia după ce am întors casa cu susul în jos și crema tot nicăieri.
Ce au în comun cele trei episoade demne de râsu’-plânsu’? Fondul pe care s-au manifestat. Și colega, și prietena mea, și eu treceam prin niște perioade hiperaglomerate la job, cu extrem de multe proiecte simultane, cu zile de lucru încheiate în somn cu vise zbuciumate în care mai rezolvam niște task-uri și weekend-uri pe jumătate ale noastre, pe jumătate ale companiilor pentru care lucram. Și, mai departe de amuzamentul unor astfel de episoade, există aspecte și mai puțin nostime în cazul celor trei pentru că e modul organismului de a ne atrage atenția că îl cam suprasolicităm.
Știm că stresul e boala secolului în care trăim și că sunt puțini cei care-i scapă cu adevărat. Și am acceptat asta și ca angajați, și ca angajatori sau ca oameni de HR. Și, în timp ce burnout-ul nu mai e un subiect de actualitate la nivel organizațional, el se întâmplă în continuare, în pofida tuturor lucrurilor pe care le facem și unii, și alții pentru a-l contracara. Că nu mai e nou și că facem lucruri pentru a-l stopa nu înseamnă că brusc și dispare. E nevoie de mult timp, efort și educație și din partea angajatorilor, și a angajaților.
Câteva cifre
Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a cărei misiune e, printre altele, de a găsi soluții pentru a le face viața cetățenilor mai bună și mai echilibrată, acest work-life balance nu e chiar o utopie. Sunt locuri unde se întâmplă, iar fruntașe în sensul ăsta sunt Olanda, Danemarca, Franța, Spania, Belgia, Norvegia, Suedia, Germania, Rusia și Irlanda. La polurile opuse (sic!), se află Turcia, Mexic, Israel, Coreea, Japonia, Islanda, Africa de Sud, Australia, Statele Unite și Noua Zeelandă. Țările fruntașe la capitolul work-life balance au mers până într-acolo încât au considerat necesar să legifereze pentru a menține acest echilibru. Chiar și Uniunea Europeană a dat încă din 2008 o directivă prin care săptămâna de lucru nu trebuie să aibă mai mult de 48 de ore, cu tot cu overtime.
Cea care deține recordul absolut la capitolul work-life balance, Olanda, are și una dintre cele mai scurte săptămâni de lucru din lume, cu o medie de 29 de ore lucrate, plus dreptul de a trece la un program part time fără ca angajații să-și pună în pericol jobul, păstrându-și, în același timp, beneficiile și venitul orar. Câștigătoarea trofeului de argint, Danemarca, le oferă angajaților minimum cinci săptămâni de concediu de odihnă pe an, dar și dreptul de a alege când să înceapă ziua de lucru sau dacă să lucreze de acasă sau de la birou. Cât despre deținătoarea bronzului, Franța, aceasta a dat recent o lege prin care angajații au voie să ignore mailul de birou în afara orelor de program.
Și dacă sunt surprize și nu prea în aceste clasamente și România nu apare nici în frunte, nici în coadă, asta nu ne păcălește prea mult. Mai ales că dintr-un studiu realizat recent de eJobs a reieșit că 42,3% dintre angajații români au fost nevoiți să-și întrerupă concediul și să se întoarcă mai repede la birou pentru a rezolva probleme legate de serviciu. În plus, 40,3% dintre angajați declarau, în cadrul aceluiași studiu, că obișnuiesc să lucreze în zilele libere.
Am fost și eu aici și, sunt convinsă, că și tu, măcar o dată în concediu. Și, deși nu mi-am întrerupt niciodată vacanța pentru că ceva „ardea” la birou, m-am simțit vinovată în ultimele două vacanțe în care mi-am dezactivat toate notificările legate de job și recunosc că am mai tras cu ochiul, o dată la câteva zile, la inbox sau la grupurile de la muncă pentru că FOMO (fear of missing out) a ajuns să ne guverneze nu doar viețile sociale, ci și pe cele profesionale. Dacă se ia vreo decizie crucială cât timp eu sunt plecată și îmi pierd dreptul la veto? Dacă se întârzie lucruri din cauza lipsei mele de reacție? Dacă, dacă, dacă? Adevărul e că după toate aceste „dacă” urmează scenarii mai mult sau mai puțin SF. Dacă într-adevăr e cazul ca ele să se întâmple, telefonul îți va suna sau cine va avea nevoie de tine cu siguranță va găsi calea să te contacteze. End of story.
Câteva realități
Când ai norocul să faci ceea ce-ți place, devine mai ușor însă să accepți dezechilibrul dintre viața personală și cea profesională. Pentru că nu simți că muncești atâta timp cât îți place la nebunie. Însă, chiar și așa, tot poți ajunge la o stare de oboseală fizică și psihică. Mai ales când raportul dintre ce dai și ce primești se dezechilibrează și el. Și atunci nu numai că te alegi cu dezechilibruri de tot felul, dar îți scade și productivitatea, în timp ce, pe de altă parte, stresul și anxietatea se umflă-n pene ca un elefant gonflabil.
Din păcate însă, sunt multe aspecte de luat în calcul: mai e vorba și de context, și de moment, și de realitate. Trăim în epoca în care totul trebuie să se întâmple acum – asta dacă n-am reușit să facem lucrurile să se întâmple ieri. În care jobul ne invadează nu doar pe mailul și telefonul de serviciu, ci și pe Facebook Messenger, și pe WhatsApp, și pe Slack, și, în principiu, cam peste tot pe unde e rost de canal de comunicare.
Iar presiunea și competiția sunt și ele din ce în ce mai mari. Dacă acum câteva decade jobul avea rolul de a-ți aduce pâinea cea de toate zilele, azi nu mai e suficient. Azi trebuie nu doar să facem bani, ci și să avem o carieră sclipitoare, să fim în top management până la 35 de ani – dacă alții pot, noi de ce n-am putea? –, să apărem în reviste, la TV și în articole despre „cei mai de succes ORICE”. Și, pe lângă toate astea, evident că vrem și familia, și viața socială, vrem absolut tot. Pentru că știm că se poate. Însă de mult prea puține ori reușim să stăm să ne uităm și la prețul pe care ar trebui să-l plătim pentru asta.
Într-un studiu realizat la finalul anului trecut pe 14.000 de oameni din nouă țări de către agenția de branding Siegel+Gale a reieșit că soluția s-ar putea să fie mai simplă decât am crede, mai exact simplificarea mediului de lucru. Din păcate însă, de cele mai multe ori, să simplificăm lucrurile e mai complicat decât a le complica.
Câteva soluții
Ce înseamnă mai exact simplificarea mediului de lucru? Ca organizațiile să comunice clar, de sus, ce scop, valori și obiective de business au. Într-o companie „simplă”, 95% dintre angajați sunt mai predispuși să aibă încredere în leadershipul acesteia, pentru 54% dintre aceștia e mai ușor să inoveze, 65% sunt mai dispuși să recomande pe cineva pentru un post în companie, în timp ce 84% au de gând să stea mai mult la jobul respectiv. Cu alte cuvinte, mai simplu înseamnă nu doar angajați mai productivi, ci și o retenție mai mare și un brand de angajator mai solid și mai dezirabil.
Mai exact, companiile care investesc în simplificarea spațiului de lucru se vor bucura de un nivel de încredere mai ridicat în rândul angajaților, dar și de mai multă susținere, inovație și retenție, mai ales că 30% dintre angajați cred că mediul lor de lucru e prea complex și dificil de navigat.
Cum ajungem la un mediu de lucru mai simplu? Cum putem obține simplificarea vieții la birou și a vieții în general? E clar că e nevoie de strategii elaborate în sensul ăsta, însă sunt și câteva idei, ușor aplicabile, care s-ar putea să fie de bun augur pentru întreaga ta echipă dacă le implementezi acum, nu mai târziu.
Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine
Tocmai pentru că această competiție despre care vorbeam mai devreme se manifestă pe toate palierele, nu doar în viața personală, ci mai ales în mediul organizațional, avem totdeauna tendința de a face mai mult și mai multe ca să fim cu un pas înaintea competiției. Pentru că time is money. S-ar putea însă ca, uneori, să fie mai bine să faci mai puțin și mai bine. Când a fost ultima oară când ai spus „nu” unei idei geniale ivite într-un brainstorming? Cu toate că ai deja N proiecte în desfășurare, cum ai putea să zici „nu” unei alte idei geniale? Gândește-te însă că mai mult s-ar putea să te încarce nu doar pe tine, ci întreaga echipă până la refuz, s-ar putea să fie picătura aia care face paharul să dea pe afară. Notează ideea, lasă proiectele pe care le ai în derulare să se întâmple și revino la ea când s-au mai încheiat din ele. Nimeni nu e supererou la birou, deși ne-am dori cu toții.
Ia contact cu realitatea cât de des poți
Oamenii pot să ducă. Mult și multe. Și, din dorința de a-și demonstra valoarea, s-ar putea să ia mai mult decât pot duce. Fă un exercițiu de recalibrare la realitate de câte ori ai ocazia. One to one-uri constante, în care să afli exact cum se simte fiecare apropo de încărcătura pe care o are. S-ar putea să ai niște surprize. Varianta cealaltă (și extremă, e drept) e să te trezești peste câteva luni cu o foaie de demisie: angajatul n-a mai putut, dar a găsit un anagajator care îi va da mai multă viață personală pentru aceeași bani sau chiar mai mulți pentru că a apucat să demonstreze ce era de demonstrat. De multe ori s-ar putea să nu ai pur și simplu resursele necesare pentru a face toate lucrurile pe care vrei să le faci. Și poți să accepți asta și să mai renunți la lucruri sau să faci rost de alte resurse decât să le supraîncarci pe cele existente. Dar să-ți asumi decizia, oricare ar fi ea.
Proiectele bune au nevoie de timp
Deși tentația lui „acum” + securea competiției de deasupra capului ne fac să ne mișcăm la foc automat la job, e important să înțelegem că pentru unele proiecte, dacă vrem să aibă impactul pe care îl dorim, e nevoie de mai mult timp. Unele campanii nu se pot face în două săptămâni. Și e OK. Sau, dacă se fac, nu vor avea rezultatele dorite și ar trebui să ne asumăm laurii mai puțin glorioși ai unui proiect făcut pe genunchi. De fapt, totul ar trebui să fie cât se poate de asumat în această dorință de întoarcere la simplitate. Atât angajatul, cât și angajatorul ar trebui să știe de la bun început ce se dorește de la proiectul respectiv. Și ce se poate obține, realist, nu în mod ideal, cu datele reale ale problemei.
Pauză – avem nevoie de ea
Și tu s-ar putea să fii în capul listei. Pentru că nu suntem roboți, suntem cât se poate de umani. Suntem superprofesioniști, nu supereroi. Pe lângă lucrurile pe care deja le-ai implementat în companie – încurajarea angajaților să își ia toate zilele de concediu, să nu facă overtime, abonamente la sală, flexitime, remote work etc. –, s-ar putea să fie nevoie să forțezi un pic nota, tocmai cum au făcut țările despre care vorbeam mai devreme prin lege. Introdu o zi în care să fie interzis să ai meeting-uri (deși insightful, prea multe meetinguri pot duce la o ineficiență maximă – când mai muncim dacă stăm toți în meetinguri?) sau măcar un interval orar. Introdu politica „cu mail doar la birou” și fii primul care o adoptă. Deși, e adevărat, nu poate funcționa pentru toate domeniile de activitate sau toate companiile, în unele cazuri s-ar putea să fie aur.
Din păcate, n-am o concluzie sau vreo rezolvare nici pentru exemplul meu personal, nici pentru al colegei mele, nici pentru al prietenei despre care vorbeam la început. Și cu atât mai puțin pentru tine, compania și echipa ta. Cred însă că, pentru a nu ajunge la implozie în era vitezei în care trăim, e necesar să mai simplificăm puțin lucrurile, să mai tăiem din ele, să le mai cernem. Și în viața profesională, și în cea personală. Eu am început să mă gândesc la asta. Ceea ce îți doresc și ție.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Burnout: Provocarea profesioniștilor de azi
