HR Speed Dating Echipa FANtastica
HR Challenge

HR Speed Dating, runda #1

Să facem cunoștință cu echipa FANtastică

Într-o companie mare, angajații nu prea apucă să se cunoască între ei. Fiecare persoană știe ce are de făcut și cu cine trebuie să comunice și rareori iese din proceduri și protocoale. Pentru a le da ocazia acestora să se cunoască, propunem un mic experiment: HR Speed Dating. Se iau doi angajați, se pun față în față și se aștern valorile și visurile lor. Primii care au răspuns provocării au fost cei din echipa FAN Courier. Așadar, să facem cunoștință cu echipa FANtastică.

 

Florina Burete

Coordonează peste 80 de angajați ca Director Financiar. S-a alăturat companiei acum 16 ani.

Marius-Nicușor Roibu

Livrează „oriunde, cu plăcere” de 7 ani, având poziția de Curier în Familia FAN.

 

Ce te-a atras la job când ai aplicat?

Florina: M-am prezentat la interviu plină de entuziasm, deși nu aveam experiență în domeniul financiar, iar despre curierat nu știam multe. Am luat necunoscutul ca pe o provocare și am pornit la drum cu entuziasm. Un rol important l-au avut oamenii alături de care am pornit în această călătorie și care s-au transformat din colegi în prieteni, susținători, dascăli.

Marius: La 20 de ani îmi doream să lucrez într-o companie stabilă, care să-mi ofere posibilitatea dezvoltării unei cariere pe termen lung și oportunitatea de a acumula cunoștinte noi.

 

Ce-ți place să faci la job cel mai mult?

Florina: Să mă implic, să particip la tot ceea ce se întâmplă pentru că sunt o fire activă. Pentru a putea coordona și gestiona eficient întreaga activitate a Departamentului Financiar, am nevoie și trebuie să cunosc totul despre activitatea companiei, aplicații, servicii, proceduri interne, campanii, clienți și proiecte.

Marius: Tot ce fac! Deși se spune că lucrul direct cu oamenii este dificil, pentru că întâlnești caractere diferite, faptul că la final clientul te răsplătește cu un zâmbet sau cu o vorbă bună înseamnă pentru mine cea mai mare satisfacție.

 

Ce ai fost surprins să descoperi lucrând pentru FAN Courier?

Florina: Puterea a ceea ce înseamnă „echipă”: empatie, înțelepciune, cunoaștere, performanță, apreciere, atitudine, echilibru, modestie, implicare. Unii colegi cred că suntem cea mai „umană’’ echipă, FAMILIA FAN, alții, cea mai profesionistă, performantă. Dar cea mai elocventă și frumoasă denumire e echipa FANtastică.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Marius: Oamenii, echipa. Lucrez într-un colectiv care te face să uiți de orice problemă și să te simți ca într-o mare familie. În același timp, am fost impresionat de implicarea conducerii în asigurarea unor condiții bune de lucru pentru angajați.

 

Discuți cu aceeași ușurință cu șefii tăi precum o faci cu subalternii sau colegii tăi?

Florina: Da și știu că acest lucru a fost posibil și se datorează celor trei acționari ai FAN Courier: Felix, Adrian și Ninu.

Marius: Sigur că da. Am fost educat să respect pe toată lumea în mod egal, și pe superior, dar și pe colegi. Respectul față de ceilalți îți construiește o imagine frumoasă.

 

Ce subiecte de discuții ai cu colegii în pauze?

Florina: Diverse. Discutăm cazuri și situații legate de activitatea profesională, împărtășim impresii din vacanțe, realizări și eșecuri personale până la politică sau ultimul film vizionat.

Marius: Am legat prietenii strânse cu colegii. În pauze discutăm despre cum să ne petrecem timpul liber împreună. Povestim, ne împărtășim viața personală, vorbim despre problemele pe care le întâmpină fiecare pe parcursul zilei și încercăm să găsim modalități de rezolvare a acestora.

 

Ce-ți place cel mai mult să faci în timpul liber?

Florina: În timpul liber vizionez un film, citesc, mă plimb, ies cu prietenii, gătesc, dar cel mai mult îmi place să îl petrec alături de familie.

Marius: Îmi place să fac lucruri care mă relaxează și mă binedispun. Petrec timpul liber în compania prietenilor și a familiei, călătoresc, descopăr locuri, oameni și lucruri noi.

 

Angajații tăi se cunosc între ei? Poate e cazul pentru o sesiune de HR Speed Dating.

Categorii:
HR Challenge

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*