Office View: Cum e să lucrezi la grădinița Montessori Land
Diana e unul dintre acei oameni la care se vede imediat cât de mult iubește ceea ce face și pare că nicio altă meserie din lume nu ar putea să i se potrivească la fel de bine. Mignonă și jucăușă, zici că e un copil ceva mai mare și mai responsabil atunci când pășește natural printre obiectele miniaturale din gradinita Montessori. Intrușii părem noi, cei din echipă, care dăm impresia că am crescut puțin mai mult decât ar fi trebuit, nu ea, care se potrivește perfect pe scaunele de prichindei. Iată ce am remarcat că o motivează în mediul său de lucru Montessori.
Relații de prietenie în gradinita Montessori
O posibilă explicație pentru cum a ajuns să pară parte integrantă din decorul de mărime „mini” vine chiar de la ea: „De multe ori e nevoie să intru în mintea celor mici și, așa cum îmi place mie să spun, să fiu un copil între copii, și să afișez un comportament care să mă ajute să le captez atenția, dar și să stabilesc și să consolidez relații de prietenie, încredere și respect cu ei.”
Organizarea de la gradinita Montessori Land
Sunt deja șapte ani de când Diana e educatoare, dintre care doi i-a petrecut în sistemul de învățământ tradițional și cinci în Montessori, care are o filosofie cu totul diferită. În aparență, sala de clasă unde își desfășoară o bună parte din activitate pare un loc de joacă. Pe măsură ce intri însă în detalii, descoperi că, deși contraintuitiv și antitetic poate, e un playground cât se poate de organizat: fiecare obiect își are locul lui și nu altul, iar rolul fiecăruia e cât se poate de clar.
Și aici există o explicație: sala de clasă oglindește educația centrată pe copil, care e liber să exploreze, fiind însă mereu atent călăuzit de adulți. Copiii învață mai bine într-un mediu organizat, îmi spune, într-un loc în care pot face lucruri pentru ei înșiși.
Echipa Montessori Land
Diana crede că nu ar putea să-și desfășoare activitatea fără materialele din ariile de dezvoltare, însă subliniază că cel mai important element pentru ea este resursa umană, asistentele, educatoarele și ceilalți membri ai echipei, alături de care formează o comunitate bazată pe respect, încredere și responsabilitate.
Clasa Montessori Land
Diana Povestește cu entuziasm despre clasa sa: „Am o clasă foarte frumoasă, curată, luminoasă, ordonată, cu mobilier și materiale didactice specifice copiilor. Spațiul e extrem de bine organizat, atât fizic (ca aranjament), cât și conceptual (materialele sunt organizate astfel încât să ofere maximumul de informație). Singurul lucru pe care l-aș schimba e dimensiunea: mi-ar plăcea să-mi desfășor activitatea într-un spațiu de 100 de metri pătrați.”