Recalibrarea generației ASAP

Era cumva inevitabil să nu cădem în capcana asta pe care tehnologia a adus-o la pachet cu ea și pe care ne-a împachetat-o într-un ambalaj strălucitor și tentant. Pentru că trebuie să te chinui destul de mult în ziua de azi să nu fii conectat. Și, mai ales, îți trebuie o voință de fier să reziști tentației de a fi tot timpul available. Avem oricând Facebook-ul, WhatsApp-ul, mailul cu noi, nu plecăm nici după pâine fără telefoane că, cine știe, poate ceva va „arde” și noi nu vom fi acolo, pe metereze, să răspundem ASAP.

Unii îi zic FOMO (fear of missing out), alții se aruncă cu termeni mai grei precum „control freaks”, mie mi se pare că e pur și simplu modul nostru de a răspunde vitezei cu care se întâmplă lucrurile odată cu evoluția tehnologiei.

La origine, acest ASAP, sub dominația căruia am ajuns să ne desfășurăm munca și, prin extindere, viața, însemna fix ce zice: „cât repede va fi posibil” și avea o conotație mult mai subiectivă. De îndată ce va fi posibil, după ritmul fiecăruia, fără a face însă nicio promisiune, fără a oferi nicio garanție.

Azi lucrurile stau un pic altfel, ne luăm, mi se pare mie, ceva mai în serios decât ar trebui. Azi când e ASAP știi că arde țara și că ASAP-ul ăsta nu doar că e cât mai repede (omenește) posibil, ba chiar că ar fi trebuit să fie ieri. Și atunci te dai peste cap, faci tot ce trebuie făcut astfel încât lucrurile să se întâmple. Avem senzația că e o chestiune de viață și de moarte. Nu e. În cei zece ani de când lucrez, puține au fost momentele în care ASAP-ul ăsta a fost ASAP pe bune, așa cum îl percepem noi azi. Iar asta vine de la o persoană care a cărei întreagă viață profesională a stat sub semnul unui deadline fix, care nu poate fi amânat sau negociat, orice ar fi – dacă pe online mai poți face modificări și pe parcurs, printul e definitiv și totul trebuie să se întâmple până în deadline, nu mai poți corecta nimic ulterior.

Avem oricând Facebook-ul, WhatsApp-ul, mailul cu noi, nu plecăm nici după pâine fără telefoane că, cine știe, poate ceva va „arde” și noi nu vom fi acolo, pe metereze, să răspundem ASAP.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre slow living și despre faptul că nu mai suntem capabili să purtăm o conversație decentă, (atenție!) după job, cu prietenii, fără să ne verificăm constant telefonul. Dacă șeful/clientul/nu-contează-cine îmi trimite un mail la 8 seara și eu îi răspund abia a doua zi? Dacă pe grupul de Facebook de la job se discută ceva important și eu nu sunt pe fază? Dacă, dacă, dacă.

Adevărul e că după acest „dacă” există întotdeauna nu un singur „atunci”, ci mult mai multe. Faptul că răspunzi a doua zi la un mail nu înseamnă că ești un profesionist mai slab, înseamnă pur și simplu că ai și viață după job. Faptul că se ia vreo decizie importantă (deși nu-mi trece în momentul ăsta niciuna prin minte) în căsuța aia de Messenger, în care colegii tăi vorbesc în timp ce tu sorbi dintr-un pahar de vin, nu înseamnă că nu poți reveni la acea decizie închipuit crucială. Și așa mai departe.

Revin la conversația cu prietena mea și ajung și la „pilda” acestui text. Prietena mea aducea în discuție un coleg de-ai ei de muncă care are propriul lui ritm. Pentru alții (pentru majoritate, aș îndrăzni să mă arunc să spun), el pare un inadaptat, îmi zicea. În realitate însă el își rezolvă task-urile la job la fel de bine ca noi, generația lui ASAP, doar că ritmul diferă. Pentru că e al lui, nu al altuia.

Poate n-ar fi o idee rea să regândim un pic, cu toții, noțiunea asta de ASAP. Sau s-o luăm mai literal: de îndată ce va fi posibil – iar acest „posibil” stă sub semnul necunoscutului.

Bineînțeles că ne place să avem controlul tot timpul, să știm cine, ce și când livrează, dar poate că o idee bună ar fi să nu impunem noi acest „când” decât atunci când chiar „arde” sau când deadline-ul pe care colegul ni-l dă nu coincide cu planningul nostru mai mare. E un exercițiu pe care ar trebui să-l facem nu doar cu colegii, ci și cu noi înșine. Pentru că un ritm OK are nevoie și de pauze, altfel s-ar pierde ritmul. Altfel am lua-o cu toții razna.