Flexibilizarea începe cu acceptarea rigidității
În martie 2020 nu făceam niciun fel de sport. Nu organizat, ci doar punctual, sporadic și alandala. Mergeam însă zilnic 7-8 kilometri pe jos. Apoi a venit pandemia și mi-a pus în față o oglindă în care nu mi-a plăcut ce-am văzut. Consemnată la domiciliu, mi-am vizualizat efectiv corpul „ruginind”, atrofiindu-se, în timpul unei stări de urgență pe termen nedefinit ce făcea și deplasarea în fața blocului improbabilă.
Așa că m-am apucat de sport. Am început cu yoga – în aparență, facilă și la îndemâna tuturor; în realitate, mai solicitantă decât multe alte sporturi, pentru că, făcută corect, presupune dezvoltarea flexibilității în gândire, iar asta vine, de multe ori, cu dureri, la propriu, de mușchi și împingerea corpului în afara limitelor. Dar azi puțin, mâine puțin, începi să vezi cum corpul devine tot mai flexibil. Nu la fel de vizibil și de ușor e însă să-ți flexibilizezi creierul și credințele rigide.
Drumul spre flexibilitatea în gândire poate fi mai anevoios și mai frustrant ca febra musculară sau accidentările sportive. De ce? Pentru că primul pas spre flexibilizare e însăși recunoașterea rigidității .
Iar asta nu e deloc confortabil. Primele dăți când mi s-a spus că sunt rigidă și că ar trebui să lucrez la asta am respins ideea cât de organic am știut. Cum adică să mă flexibilizez? Cum să fiu eu rigidă? Doar nu eram degeaba rigidă de atâția ani, ci ca să nu recunosc că sunt. 🙂
Rigitate – Cu ce vine opusul ei?
Apoi, flexibilizarea vine cu renunțarea la niște îngrădiri care au însă și plusurile lor: ne dau predictibilitate și siguranță și știm foarte bine cât de adorate sunt zonele de confort.
Ne e ușor să etichetăm, de exemplu, oamenii, fără să avem răbdare să-i cunoaștem, pentru că e o zonă familiară, care nu ne dă bătăi de cap, deci nu consumăm resurse dacă sărim repede la etichete. Pe când, să cunoști pe cineva implică nu doar o investiție emoțională, ci și una cât se poate de pragmatică, de timp, pe care, de multe ori, nu suntem dispuși s-o facem. Mai ales atunci când avem milioane de alte decizii și microdecizii care ne ocupă spațiul mintal și emoțional.
În al treilea rând, majoritatea dintre noi nu înțelegem neapărat necesitatea flexibilizării. Cu alte cuvinte, mie ce-mi iese din asta? De ce s-o fac când mi-e bine așa? Pentru că finalitatea e ceva mai greu de întrezărit, nefiind tangibilă sau măsurabilă.
Dar e destul de simplu și logic: când un sistem e rigid, asemenea corpului, cedează. În mod similar, și sistemul nostru mintal se va bloca dacă e prea rigid. Un obiectiv final al flexibilizării, dacă vreți, e să trecem lin prin orice, ca să fim sănătoși nu doar fizic, ci și emoțional, pe termen lung. Atunci când nu mai funcționezi doar la extreme, nici reacțiile ori modul în care interiorizezi lucrurile nu vor mai fi la fel de puternice. Deci și costurile vor fi mai mici. Dacă tot avem antrenamentul de a face analize costuri versus beneficii din business, cum ar fi să o facem și cu noi înșine?
După ce starea de urgență a încetat, nu m-am oprit din sport, căci am început să văd beneficiile sale palpabile, care m-au motivat să continuu. Așa că azi alerg, mai înot, yoga nu mai fac, dar fac fitness și balet pentru a menține aceste beneficii. La fel e și cu flexibilitatea în gândire: trebuie antrenată cu regularitate pentru a o menține. Chiar și când n-ai chef sau disponibilitate.
Încă îmi antrenez zilnic flexibilitatea în gândire, încerc să renunț la rigiditate și cred că asta voi face toată viața. Încă am rupturi de „mușchi”, încă mi se pare greu, încă mă frustrează de multe ori procesul. Însă ador câștigurile pe care mi le pune în față oglinda emoțională.
Ți-a plăcut articolul despre cum să renunți la rigiditate? Citește și:
Cele mai apreciate beneficii pe care să le oferi echipei tale
