rodion-kutsaev-24833-exodul-talentelor
Focus

Exodul Talentelor

Ce ar motiva tinerii să rămână în țară

Preconcepția generală e că tinerele talente pleacă din țară pentru că primesc mai multe oportunități în afară și rămân acolo pentru că au salarii mai mari și mult mai multe beneficii. E suficient atunci pentru o companie să mărească salariile pentru a atrage aceste talente sau e loc pentru mai multă implicare?

Îmi amintesc perfect primul moment în care am făcut cunoștință cu fraza „e mai bine în altă țară”. Oriunde, numai nu aici. Eram în clasa a VIII-a și o prietenă îmi povestea cu furie și lacrimi în ochi că abia așteaptă să plece din România. Motivul nu contează neapărat pentru că povestea s-a repetat de atât de multe ori cu atât de mulți oameni, încât fraza a devenit o mantră, o soluție a tuturor problemelor, pe care o repeți indiferent de context. Și da, am ajuns și eu să o spun cu maximă convingere.

Mi-am dorit să plec din țară toată perioada liceului și o bună parte din facultate, iar odată cu masterul am reușit. Strategia era simplă: studiez un an la Central European University, o universitate americană din inima Budapestei, apoi plec la doctorat în State. Doar că s-a întâmplat ceva ciudat pe parcurs, un declic. Mi-am dat seama că plecatul ăsta nu-i atât de grozav, că există și părți negative, cel puțin pe plan personal.

Am decis să mă întorc imediat după master și să mă angajez în România și am realizat că undeva pe drum mantra plecatului în afară mi-a intrat totuși în cap. Oportunitățile din afară păreau prea bune ca să fie ratate și imposibil de obținut în țară, dar am realizat că, în ciuda preconcepțiilor dobândite pe parcurs, ele existau la fel de mult și aici, doar că nu reușeam să le văd de pesimismul altora. Realizarea a venit după ce am dat nas în nas cu birocrația din străinătate, comparabilă pentru un imigrant cu tot ce găseam în țară. Mai mult, începuseră să apară poveștile tuturor prietenilor mei plecați despre chirii exorbitante în orașele în care au visat să se mute sau despre dificultăți în a se angaja din cauza unor procese birocratice sau din lipsa înțelegerii limbii. Am realizat că e la fel de greu în altă parte cât e acasă, doar că înapoi în România îmi construisem o rețea de oameni care mă putea ajuta, iar în străinătate aș fi fost nevoită să o iau de la zero.

Ce se întâmplă însă cu tinerii care au ales să plece de tot? De ce nu au rămas în România și ce putem face pe viitor pentru a nu risca să pierdem mai multe talente?

 

Uneori traseul profesional o ia înaintea dorințelor personale

În cazul lui Vlad Caluș, plecarea în străinătate a venit pe cale naturală, fără să o gândească prea mult, fără să și-o dorească în mod special. „După ce am terminat liceul, nu prea aveam mare dorință să plec peste hotare”, povestește Vlad.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

„Îmi doream să fac enorm de multe chestii la mine acasă. Eram pasionat de ONG-uri și voluntariat, de crearea proiectelor de dezvoltare pentru zone rurale. Credeam că am prea multă treabă aici ca să plec.”

Vlad are 21 de ani, s-a născut și a crescut în Chișinău, Republica Moldova, iar de doi ani este Chief Marketing Officer la Planable, o platformă online dedicată specialiștilor de social media, în care aceștia își pot gestiona planurile editoriale pentru diverse rețele sociale. În România, Vlad s-a mutat la începutul anului 2016 după ce a câștigat, împreună cu o echipă de alte tinere talente, primul loc la Startup Weekend Moldova, cu un  proiect ce avea să devină start-up-ul lor, Planable. După 8 luni în România și încă un premiu la Startup Avalanche, care a constat într-o excursie în Silicon Valley, el și ceilalți doi colegi ai săi au luat decizia de a se muta în State, iar acum, după ce au participat la unul dintre cele mai prestigioase acceleratoare de afaceri din lume, Techstars, și-au mutat complet sediul în Londra, începând cu iulie 2017. Astfel, într-un an și jumătate, Vlad și echipa Planable s-au mutat de trei ori datorită oportunităților și finanțărilor primite pentru proiectul lor.

„Inițial, posibilitățile de dezvoltare erau mai mari în România, deci avea sens să rămânem acolo, la fel și acum pentru Londra. Planable este un produs de marketing, iar Londra este epi- centrul de marketing în lume, deci se leagă.” Cu toate acestea, Vlad e de părere că are oportunități oriunde în lume, trebuie  doar să le găsească și să fie dispus să profite de ele.

„Cred că am oportunități chiar și-n satul Cobusca Nouă din Republica Moldova. Nu cred că mai contează unde ești astăzi. Cu atâtea oportunități de a lucra remote, poți face orice de oriunde.”

 

 

Categorii:
Focus

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*