Este pasiunea ceea ce ne trebuie la job?

„Găsirea pasiunii nu este doar despre carieră și bani. Este despre descoperirea sinelui autentic, al celui pe care l-ai îngropat sub nevoile celorlalți.” KRISTIN HANNAH

Este pasiunea ceea ce ne trebuie la job? Iată o întrebare interesantă. Așa că ți-o voi adresa abrupt, din start: ești pasionat/ă de jobul tău? Fă o pauză, ia-ți un minut de gândire și dă-ți un răspuns sincer.

OPREȘTE-TE!

Scrie răspunsul pe un bilețel și bagă-l în buzunar. O să ai nevoie de el pentru viitorul tău. Ai bilețelul… sau ai trișat? E o întrebare fundamentală și dacă nu ai avut curiozitatea/răbdarea/tăria de a ți-o adresa acum, e foarte probabil că o eviți de mult. Și asta te-a adus acolo unde ești azi! Scuze eu.

Acum hai să începem cu începutul. Originile cuvântului pasiune vin din latinescul patior, care înseamnă suferință! Accepțiunea modernă ne spune că pasiunea este un fel de forță irațională, dar în același timp irezistibilă, o dorință intensă, care te îndeamnă la acțiune, chiar dacă asta presupune că va trebui să înduri forțe adverse, durere și suferință. Pasiunea este de multe ori, și nu degeaba, asimilată atracției irezistibile pe care o simți față de o persoană, care indiferent cum îți răspunde, mergi înainte, mânat de o putere invizibilă… pentru că nu poți altfel. Pe scurt, indiferent de obstacolele și adversitățile pe care le vei avea de înfruntat, mergi înainte, pentru că focul interior e mai aprig și, pur și simplu, nu i te poți împotrivi. Pornind de aici, ne dăm seama rapid că a pune egal între un job care îți plătește serile la club, chiria și ratele de leasing, pe de o parte, și pasiune, pe de alta, ar fi o regretabilă confuzie. Numai că, pentru cei mai mulți dintre noi, mergând așa prin viață, jobul ne vizitează înainte de a ne descoperi adevărata pasiune. Și, la început, e doar un job.

Suntem prea cruzi atunci ca să ne dăm seama ce vrem așa de irezistibil. Sunt prea multe opțiuni disponibile și, ca în fața unui meniu cu 20 de pagini, abia de putem îngăima ce vrem cu adevărat.

„Pasiunea la job nu este obligatorie, dar dacă nu o ai, poate că în loc să băltești, e mai bine să începi un proces de clarificare cu tine, despre sens în viață. Pentru că fără sens… nimic nu are sens!”

Ai, să zicem, 14-16 ani, când (poate împreună cu părinții) începi să te gândești la ce facultate vei da. Adică îți alegi direcția în care te vei specializa. Dacă dai la Drept, nu te mai faci doctor, dacă dai la Actorie, nu te mai faci inginer. Dai la facultate și (dacă ai ghinion) intri. Următorii 10 ani din viața ta sunt pecetluiți. Zic chestia cu ghinionul pentru că dacă nu intri din prima, acum ai 18 ani și poate între timp ți-au mai venit alte idei și te mai poți răzgândi. 18 ani e, orice am spune, o vârstă mai matură decât 16. Chiar dacă nu cu mult. Întrebarea importantă este când anume îți descoperi adevărata pasiune?! 

Ray Kroc a pornit lanțul McDonald’s după vârsta de 50 de ani, iar Harland Sanders a pornit lanțul KFC când avea 62 de ani. Dacă vrei să ajungi Simona Halep, te dedici tenisului de la 4 ani… dar asta nu este alegerea ta! E un destin decis de părinții tăi.

Dar este pasiunea o consecință a succesului sau invers? 

J.K. Rowling a publicat prima carte din seria Harry Potter la vârsta de 42 de ani! Un an mai târziu devenea cel mai bine plătit scriitor în viață. Ceea ce ne spune că, dacă o întrebi astăzi pe J.K. Rowling, pasiunea ei este scrisul. Înainte de această schimbare de macaz, să zicem când avea 30 de ani, foarte probabil ar fi dat un alt răspuns. În cazul Simonei Halep, ea și-a descoperit pasiunea pe parcurs. Făcând același lucru zi de zi. Nu știm cu precizie (și e posibil ca nici ea) dacă pasiunea ei a fost tenisul, dorința de a-și vedea părinții mulțumiți, lucrul pe care știa să-l facă cel mai bine (drept pentru care de acolo primea cele mai multe satisfacții) sau dorința de a fi campioană. Dar un foc interior a fost.

Cei mai mulți dintre noi însă… au intrat la prima facultate la care au dat. La 18 ani. Cu acest succes în tolbă, te apuci de viață. Cauți un job pe linia pe care ai ceva acumulări. Adică diplomă. Cineva îți întinde o mână și începi o carieră. Habar n-ai, de fapt, cu ce se mănâncă. Afli la un moment dat, dar e prea târziu.

X ani mai încolo ești în același job și începi să te întrebi (sau te întreabă doamna de la HR) dacă ești pasionat de jobul tău. Și adevărul e că probabil nu știi să răspunzi. Mai ai bilețelul? Faci ceea ce faci, în fiecare zi, și dacă ești ambițios, devii din ce în ce mai bun (ca Simona) la ceea ce faci. Primești satisfacția lucrului bine făcut și, cu puțin noroc, în afară de propria mulțumire, primești și aprecieri din jur. Este asta pasiunea ta?

O altă capcană în care cădem este confuzia între pasiune și hobby. Care hobby înseamnă că faci ceva care îți place, doar de dragul acelei activități. Și cel mai la îndemână îmi vine să menționez pescuitul și golful, care, pe cât sunt de diferite, pe atât de multe lucruri în comun. În primul rând, îți aduc un câștig mic. Un peștișor sau bucuria că ai băgat bila aia albă într-o gaură puțin mai mare decât ea. Dar nu e ușor. Îți trebuie pricepere. Și când deprinzi priceperea, primești înapoi satisfacția că ești bun la chestia respectivă. Așa ar putea fi și la job. Doar că la job intervin ceilalți.

Peștișorul e în cârlig, nimic de contestat. Bila este în gaură? Este! Rezultatul e clar, satisfacția, automată. Eh, la job e mai complicat. Tu zici că e bine, șefu’ zice că e prea târziu. Satisfacția e îndoielnică. O altă confuzie facilă (și ne amintim de Simona Halep) este între pasiune și succes. Faci ceea ce faci pentru că ăsta este drumul tău în viață, pe care l-ai ales conștient și irevocabil, sau este lucrul la care excelezi și care, în consecință, îți aduce apreciere?

Cu ce rămânem din articolul ăsta? 

Poate cu nimic. Sau cu concluzia că life is fluid. Ce ți se pare beton azi, peste 10 ani e istorie. Că dacă simți ceva interior care te mână înainte, e mai bine să asculți această voce. Că pasiunea la job nu este obligatorie, dar dacă nu o ai, poate că în loc să băltești, e mai bine să începi un proces de clarificare cu tine, despre sens în viață. Pentru că fără sens… nimic nu are sens! Nu mai poți să te apuci de tenis la 4 ani, ca Simona Halep. Dar poți să te apuci ca J.K. Rowling de scris la 42 și să devii faimos. Dar sigur-sigur e că dacă mergi la job doar ca să poți ieși seara în club, să-ți plătești chiria și ratele de leasing, cam ăsta pare a fi scopul tău în viață. Și e cam puțin!

Întrebarea de căpătâi este: îți trăiești viața sau viața te trăiește pe tine?

A fi în viață înseamnă să trăiești cu pasiune!

„THIS IS THE WAY!”

Ți-a plăcut articolul Este pasiunea ceea ce ne trebuie la job? Citește și: 

De ce se pierde entuziasmul la nivelul echipei

Cum te ajută scrierea creativă în viața profesională și nu numai

5 perspective asupra motivației la job