Cum se traduce în business Employer Brandingul
De cât timp are nevoie o companie pentru a-și construi brandul de angajator?
Depinde foarte mult de o serie de factori, precum: dimensiunea companiei, punctul din care începe să construiască în această direcție, resursele pe care le are la dispoziție departamentul de HR. Totuși, aș spune că o companie care este decisă să facă acest lucru și depune eforturi active și consistente în acest sens, poate reuși să obțină un brand puternic de angajator în unu-doi ani.
De ce crezi că abia recent companiile din România au început să fie interesate de Employer Branding?
Se aliniază unui trend global care a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii 5-10 ani. Deci nici în afară această practică nu a luat avânt puternic decât relativ recent. Și asta pentru că departamentele de HR au devenit mult mai data driven și mult mai deschise spre a lucra în tandem cu alte departamente, cum ar fi cel de Comunicare. Interesul tot mai crescut al companiilor din România (și al celor din regiune, de altfel) arată că piața s-a maturizat și cred că următorii trei ani vor fi și mai spectaculoși din acest punct de vedere.
„Salariul este important și rămâne un criteriu în funcție de care multe persoane își aleg jobul. Însă un brand de angajator puternic ajută companiile să nu fie dependente de beneficiile extrasalariale pentru a ține un angajat cât mai mult timp în companie.”
În recrutare, brandul de angajator a devenit mai important decât pachetul salarial?
Salariul este important și rămâne un criteriu în funcție de care multe persoane își aleg jobul. Însă un brand de angajator puternic ajută companiile să nu fie dependente de beneficiile extrasalariale pentru a ține un angajat cât mai mult timp în companie. De exemplu, organizațiile care nu au o reputație bună de angajator sunt nevoite să plătească salarii cu 10% mai mari pentru a convinge talentele să li se alăture.
Care sunt riscurile pe care și le asumă acele companii care neglijează campaniile de Employer Branding?
O companie care încearcă să compenseze lipsa unei campanii de Employer Branding prin beneficii, dar și cele care angajează oamenii nepotriviți, care nu aderă la cultura și valorile organizației, vor suporta consecințele mai devreme sau mai târziu. Iar cel mai des se întâmplă ca acești angajați să părăsească foarte repede compania sau să nu fie productivi.
Care este rolul Employer Branding Academy powered by eJobs in Romania?
Cursurile vor începe în România pe 16 mai și vor oferi „pachetul” cu instrumente practice, informații și abilități de care ai nevoie pentru a elabora și implementa o strategie de Employer Branding și, apoi, de a evalua și măsura rezultatele. Este pentru prima oară când specialiștii în HR din România vor putea să obțină o certificare în Employer Branding, ceea ce, cu siguranță, va dezvolta și va sofistica piața într-un fel pe care companiile locale nu l-au mai cunoscut până acum. 9 din 10 absolvenți ai Academiei de Employer Branding spun că ar recomanda
cursurile unor prieteni sau colegi care vor să devină experți certificați în Employer Branding.
Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:
Employer Branding: ce face, cui folosește și ce rezultate aduce