demisia
Focus

5 din 10 angajați și-au schimbat jobul cel puțin o dată în ultimii doi ani

Sondaj eJobs

40% dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs spun că nu și-au mai schimbat jobul dinainte de 2019, decizie motivată de o nevoie crescută de stabilitate în contextul tulbure creat de pandemie și de implicațiile economice care i-au urmat.

2020 și 2021 au fost ani de mutări profesionale pentru 30% dintre angajați, iar 2022 a adus curajul de a-și da demisia și de încerca un nou job pentru 20% dintre participanții la sondaj.

Pe o piață destul de fierbinte pentru candidați, în care migrarea de la un loc de muncă la altul se poate face foarte ușor, decizia de a-și da demisia vine doar dacă este însoțită de argumente solide care țin de salariu, program mai bun de lucru, o oportunitate de avansare în carieră sau dacă este impusă, cum este cazul disponibilizărilor. Altfel, este destul de greu să atragi candidați noi pentru că sunt puțini cei care vor să plece într-un loc nou dacă nu au pe masă o ofertă foarte atrăgătoare din toate punctele de vedere”, spune Raluca Dumitra, head of marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

 

De ce sunt motivați angajații să-și dea demisia

Rezultatele sondajului arată că 40% dintre cei care și-au schimbat jobul în ultimii doi ani au fost motivați de un salariu mai mare, 14% spun că nivelul de încărcare la job îi depășea, iar 12% au vrut să un alt domeniu de activitate pentru că nu le mai plăcea ce făceau.

27% au fost nevoiți să plece din companie pe fondul unui val de disponibilizări. Pentru 3% motivul a fost legat de refuzul primit de la angajator de a lucra de acasă.

„Interesant este și faptul că jumătate dintre cei care și-au schimbat jobul au optat și pentru un nou domeniu de activitate. O bună parte dintre ei sunt cei care au fost disponibilizați și și-au pierdut încrederea în stabilitatea sectorului respectiv. Contextul economic și nevoia de stabilitate reapar ca elemente recurente în decizia de a face o astfel de mișcare în carieră pentru că rar se întâmplă să vedem un număr atât de mare de oameni care să dorească să lucreze într-o industrie complet nouă atunci când caută un alt loc de muncă”, mai spune Raluca Dumitra.

41% dintre respondenți declară că noul job a presupus și o promovare, 49% lucrează pe aceeași poziție, iar pentru 11% mutarea a însemnat o retrogradare la nivel profesional. Cu toate acestea, 7 din 10 au acum un salariu mai mare decât la jobul anterior.

Rezultatele sondajului trasează premisele unei perioade care ar putea aduce un val semnificativ de fluctuație a personalului, în condițiile în care 35% dintre respondenți își caută în mod activ un nou loc de muncă și aplică la joburile nou apărute în piață, 44% urmăresc ce poziții scot angajatorii pe platformele de recrutare, însă nu aplică deocamdată și doar 21% sunt complet mulțumiți de locul de muncă actual și, prin urmare, nici nu aplică, nici nu urmăresc oportunități de angajare.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Principalele criterii pe care le au în vedere cei care iau în calcul acest pas sunt obținerea unui salariu mai mare (menționat de 47% dintre participanții la sondaj), să poată lucra de acasă (21%), să intre într-un domeniu mai stabil decât cel în care lucrează în prezent (11%), să aibă mai multe beneficii extrasalariale (8%), să aibă o poziție mai bună decât cea curentă (7%) sau să le ofere ocazia de a se reloca în afara țării (2%).

Sondajul a fost realizat în luna iunie, pe un eșantion de 2.964 de respondenți.

 

Ți-a plăcut articolul despre decizia angajaților de a-și da demisia? Citește și:

Merită să clonezi angajatul ideal?

Tehnici de asertivitate: învață să nu fii de acord cu cineva

Joburi în resurse umane la care poți să aplici acum

Categorii:
Focus

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*