Nu cumva Miss Popularitate a orbit pe drumul spre podium
O întrebare pe care îmi place să o pun invitaților mei la podcast, fie că sunt CEOs, manageri de HR, directori de marketing sau COOs, vizează deciziile mai puțin populare pe care au fost nevoiți să le ia din rolul pe care îl dețin în prezent. Mă interesează să știu cum au comunicat aceste decizii și cum au fost ele primite de echipă.
Am două motive pentru care ador să pun întrebarea asta, de cele mai multe ori off the record. De fapt, trei.
1. Pentru că stabilește un spațiu de siguranță între tine și interlocutor atunci când celălalt e dispus să vorbească nu doar despre latura-i strălucitoare, ci și despre umbre.
2. Pentru că, la rândul meu, am foarte multe de învățat de la invitații mei. Iar comunicarea lucrurilor mai puțin populare e o zonă pe care sunt conștientă că o am de îmbunătățit, căci sunt, în continuare, discuții care îmi creează disconfort (deși mult mai puțin ca înainte). Deci e și o zonă unde am potențial mare de creștere.
3. Pentru că din astfel de contexte poți repera destul de ușor cine vrea să fie cu adevărat lider sau cine doar visează la coroana de Miss/Mister Popularitate. Căci cele două nu prea fac mereu casă împreună. De cele mai multe ori, leadership-ul e într-un univers paralel față de popularitate, mai ales în contexte cu multe provocări, cum e cel pe care îl traversăm în prezent.
Vine la pachet cu multe momente în care trebuie să ai opinii nepopulare sau să iei decizii deloc ușor de îmbrățișat. Iar cei care pică fără să-și dea seama în capcana nevoii de validare, tânjind după popularitate, vor avea și cele mai mari struggle-uri ca manageri. Și zic asta în deplină cunoștință de cauză, căci numai eu știu cât m-am perpelit în primii mei ani ca manager.
De ce tânjim totuși atât de tare după popularitate? Cum să comunicăm decizii mai puțin populare?
Avem destui „vinovați” în poveste, de la Disney și Hollywood la cam tot ce înseamnă marketing. Pentru că ne apasă butonul ăla pe care-l găsim în vârful piramidei lui Maslow, cireașa supremă de pe tortul succesului.
Înainte de a ne angaja însă în vânători de vrăjitoare, e important să subliniem firescul acestui lucru. Am crescut punând semnul egal între succes și popularitate. De la regina balului, la copiii-vedetă și popstarurile ale căror postere ne tapetau pereții în adolescență, am văzut că e cool să te aduleze lumea și că adorația e minunată. Pentru că e.
Și mai e și o chestiune, poate mai întâlnită la noi, căci suntem mai preocupați de capra vecinului și de părerile celorlalți decât alte nații, deci nevoia noastră de validare e ceva mai ridicată: degeaba reușești, dacă nu te vede nimeni. Care vine la pachet cu o întrebare legitimă: reușești cu adevărat dacă ceilalți nu sunt de aceeași părere? Și cine măsoară succesul?
E o echivalență cât se poate de legitimă între cei doi termeni și în business. Există o relație legitimă de interdependență între succes și popularitate. Altfel, fără cea din urmă, succesul rămâne sub semnul întrebării. Cred însă că era în care trăim e cel mai bun exemplu că ar fi momentul să regândim puțin corelația dintre popularitate și succes. Trăim momente în care poți deveni, literalmente, popular peste noapte, nefăcând neapărat ceva extraordinar.
Ceea ce cred că ar trebui să ne facă să regândim puțin și succesul.
Da, e importantă popularitatea, da, e firesc să ne-o dorim și să ne placă și, într-adevăr, poate fi un barometru relevant al succesului. Dar cred că mai departe de ea, și mai importantă e autenticitatea. Dacă pentru prima trebuie să renunți la a doua, atunci poate e mai bună anonimitatea. Dacă popularitatea înseamnă să nu deranjezi și doar să te conformezi, dacă devine prea mult despre ceilalți și prea puțin despre tine, atunci poate e mai bine să te retragi în gloria anonimității ilustre.
Ți-a plăcut articolul despre decizii mai puțin populare? Citește și:
Termenul la care toate anunțurile de angajare trebuie să aibă salariul publicat
