Când dărâmi cei patru pereți
Pentru că e destul de dificil de cuantificat la prima vedere și pentru că necesită un grad de încredere enorm din partea angajatorului, specialiștii în HR încă se feresc cât pot de mult de munca remote, chiar dacă ea devine pentru multe țări mai degrabă regulă decât excepție. Dar adevărul e că primul pas e cel mai greu și, odată făcut, vei descoperi că munca remote te transformă din angajator în partener în ochii angajatului, iar productivitatea vine de la sine când împărtășiți aceeași misiune.
Vara asta s-a împlinit un an de când lucrez full time de acasă. Cu toate că gândul de a munci remote îmi stătea în spatele creierului de câțiva ani, cumva întotdeauna mi s-a părut ceva foarte greu de cerut de la un angajator și, cu siguranță, imposibil de obținut. Așa că la fiecare interviu am negociat salariul și responsabilitățile postului, dar niciodată programul sau prezența la sediu, de teamă să nu mi se retragă oferta. Asta până anul trecut, când cu demisia proaspăt înmânată la jobul anterior, extenuată și pregătită să-mi iau o lună, două, trei libere pentru a mă odihni înainte de următorul loc de muncă, am refuzat toate ofertele profesionale primite.
Cu un an înainte trăisem o epuizare la job pe care nu o mai resimțisem niciodată. Jonglam cu multiple proiecte în același timp, cu puține resurse la dispoziție, iar impactul responsabilității, erorilor și întârzierilor mi-a tăiat orice urmă de entuziasm și fericire la job. În plus, nu mai puteam face față overtime-ului și orelor petrecute în mod inutil pe drumul până la muncă și înapoi acasă. Așa că în momentul în care am primit o ofertă de muncă atrăgătoare, la o distanță considerabilă de locuința mea, am refuzat-o politicos, însă, în schimb, mi s-a oferit oportunitatea, fără să o cer, de a lucra de acasă. Practic, m-am împiedicat accidental de experiența muncii remote și, 12 luni mai încolo, recunosc că nu mai vreau să mă ridic de aici niciodată. Ce s-a schimbat?
La prima vedere, nimic. Am rămas workaholică. Am plecat în zero vacanțe, am lucrat dintr-o cafenea de două ori până acum, iar în multe zile tot până la 23:00 lucrez, ca să reușesc să termin tot ce am de făcut. Adevărul e că și acest articol a ajuns să fie scris duminică seară, undeva între cină și plimbat câinele, dar concomitent cu toate lucrurile bine împământenite s-au schimbat altele într un mod substanțial. Vara pot să-mi fac treaba de pe terasă, întinsă pe șezlong. Pot să pun rufe la spălat oricând și să gătesc mai devreme de ora 20:00. Pot să ajung la doctor când am nevoie fără să-mi fie teamă că nu am pontat când trebuie. Iar treaba se face, indiferent de locul în care mă aflu. La prima vedere, viața mea nu s-a schimbat substanțial, dar în sinea mea simt schimbarea și libertatea pe care mi-o oferă. Ce înseamnă și pentru alții munca remote?
„Acasă” poate fi oriunde
RALUCA ELENA ROGOZ, BRAND STRATEGIST la TailorAd, un studio de branding și design autohton, s-a avântat la fel de brusc în munca remote ca mine, dar într-o manieră mult mai asumată și mai îndrăzneață. În noiembrie 2017 a plecat în Bali, unde, timp de o lună, a experimentat ce înseamnă să fii nomad digital, schimbând clasicul birou pe „un spațiu comun, cu priveliște către câmpurile de orez.”
S-a simțit ca „acasă” încă din prima zi, așa că nu a rezistat mult timp și s-a întors, iar la începutul acestui an a decis să se mute în Bali pentru o perioadă mai lungă. Recunoaște că uneori e dificil să păstreze echilibrul profesional-personal fără să cadă în tentația zilelor de plajă sau a aventurilor în junglă, dar în același timp vede experiența remote ca pe o oportunitate de a se lăsa inspirată din nou și de a profita la maximum de șansa pe care o are.
„Acum simt că mă bucur de o perspectivă mai generoasă prin prisma faptului că interacționez zilnic cu oameni din toate colțurile lumii”, recunoaște Raluca. „Fiind într-un loc atât de eclectic, inevitabil mă transform personal și profesional mai mult decât aș fi făcut-o într-un singur loc.”
Dificultățile există, desigur, în special când vine vorba de diferențe de fus orar sau de o conexiune instabilă de internet când vizitează alte țări din Asia, dar, per total, Raluca admite că nu s-ar întoarce prea curând la un job de birou standard, în special după ce a experimentat un alt mod de lucru.
Fiecare moment de muncă e alegerea ta
ALEKA SARAH VLĂDĂREANU, SOCIAL MEDIA STRATEGIST la Yum Creators, a simțit încă de la primul job că programul fix într-un sediu fix nu i se potrivește, așa că a ales să renunțe la munca la birou din 2013, optând în schimb pentru lucrul de acasă, dintr-o cafenea sau din sediile clienților ei în zilele când are întâlniri. Fiind și blogger, fiecare zi o poartă către cel puțin un loc nou, unde combină socializarea și evenimentele cu munca propriu-zisă, combinație ce o obligă să fie cât mai eficientă și organizată cu task-urile pe care trebuie să le îndeplinească.
„Îmi place că îmi oferă libertate și creativitate. Lucrez cel puțin la fel de mult cât aș lucra la un birou fix, doar că pot să mă organizez cum vreau, să lucrez când mă simt inspirată și de unde îmi place”, povestește Aleka. „Mi se pare că acum pot face mult mai multe lucruri într-o zi, nefiind nevoită să stau în trafic dimineața, în drum spre birou, sau seara, în drum spre casă.”
Unul dintre lucrurile care îi displăceau cel mai mult în a lucra la birou era lipsa libertății și impresia generală că absența de la sediu e echivalentă cu munca nefăcută sau cu munca făcută prost, chiar și atunci când absența însemna un concediu luat cu cerere aprobată.
„Concediul era considerat un subiect tabu. Parcă ți-era teamă să ceri câteva zile libere. Zici că era ceva nemaiauzit”, recunoaște Aleka. „Acum pot să-mi rup liniștită din timp ca să merg la un eveniment pentru câteva ore și apoi să mă-ntorc la treabă. Nu mai sunt restricționată, nu mai trebuie să cer voie să-mi iau două ore libere pentru diverse lucruri. E minunat!”
În ceea ce privește posibilitatea reîntoarcerii la munca de la birou, Aleka spune că ar face-o doar dacă ar fi propriul șef, pentru că actualul job nu mai pare așa stresant când lucrează vara dintr-o grădină sau de la o terasă.
Angajatorul îți devine partener
Chiar dacă pare dificil de imaginat, pentru unii munca la sediu e excepția de la regulă, nu munca remote. MIHAI RAULEA, spre exemplu, JAVA CHIEF ARCHITECT la Crossover, lucrează exclusiv remote de 14 ani, după ce, în clasa a IX-a, și-a luat primul proiect serios. O singură excepție a existat de la munca remote, când a lucrat timp de trei luni la un sediu fix al unei companii.
„De la faptul că dimineața era coadă la baie până la misiunea companiei și calitatea proiectelor, totul a fost sub standard pentru mine. De asemenea, gălăgia și lipsa de control asupra mediului mă făceau să nu mă pot concentra la fel de bine cum o fac de acasă, oriunde ar fi asta”, povestește Mihai despre experiența respectivă.
El recunoaște, de asemenea, că nu ar putea duce stilul de viață actual, cu două ore de sport pe zi (una de înot și una de sală), dacă ar fi nevoit să facă drumul dintre casă și job, și nici nu ar putea mânca la fel de sănătos dacă ar trebui să se bazeze pe restaurantele de lângă job. Iar autonomia asta o resimte nu doar în stilul de viață asupra căruia are control 24 de ore din 24, ci și asupra muncii în sine.
„Cel mai mult îmi place faptul că nu-mi face nimeni program și, mai ales, faptul că lucrez atunci când sunt cel mai productiv. Am observat că pot lucra intens maximum șase ore pe zi, după care îmi scade drastic capacitatea de muncă intelectuală și creativă.”
Poate cel mai interesant lucru însă în a oferi un astfel de grad de libertate unui angajat e relația care se creează între acesta și companie. Odată ce pereții sediului dispar, angajatorul devine partener în ochii angajatului, iar misiunea companiei devine și misiunea acestuia. Într-o astfel de relație în care munca este 100% constructivă, atât pentru angajator, cât și pentru angajat, e ușor să înțelegi de ce Mihai susține că nu s-ar întoarce niciodată la un office job standard.
La finalul zilei, regăsești echilibrul
Work-life balance e subiectul sezonului și fraza-cheie pe buzele multor oameni de HR, dar cred că uneori privim noțiunea din unghiul greșit. Începem cu WORK, ca să ajungem la LIFE, iar viața nu funcționează așa. Oricâte beneficii le-am aduce angajaților la job sau, invers, oricâte beneficii le-am pune la dispoziție după muncă, asta nu schimbă faptul că multe ore pe zi îi ținem într-un loc și ne așteptăm să fie eficienți în timpul aceluiași program de lucru, indiferent dacă-i doare capul, dacă n-au dormit bine noaptea sau dacă pur și simplu nu au inspirația necesară în acel moment. Dacă în căutarea echilibrului, în schimb, am începe cu LIFE? Ce înseamnă viața personală pentru angajații noștri și cum putem integra munca mai bine, mai logic, mai coerent și mai natural în viața lor? Munca remote ar putea fi soluția și nu o zic doar eu.
Citește și:
Patru simptome ale angajatului care vrea să plece
Aceasta activitate e o ‘fata morgana’!
Iti da impresia ca esti liber, dar in loc sa fi concentrat 8h/zi, vei fi 24h/24 la cheremul patronilor!
CODUL MUNCII=0! in acest caz, idiferent cati bani vei primi!
Vei cauta mai multe joburi!
Alergi dupa bani si pe termen lung viata de familie va suferi (daca ai reusit cumva sa-ti intemeiezi o familie).
Vei da copiilor(asta in situatia cand vei avea copii, caci mereu vei fi dirijat spre activitati care vor anihila sau indeparta momentul cand te hotarasti sa te casatoresti si sa ai copii, in Bucuresti vad persoane de ~40 de ani cu copii de ~5 ani, foarte multe familii monoparentale!) diferite produse tehnologice, ca sa te poti concentra pe problemele de servici, apoi te miri ca la varsta adolescentei lor, veti fi straini unii fata de altii!
PENTRU CE?