Șlagăr sau fabrică de hituri?
Succesul poate să dispară fără preaviz unde găsește o matcă mai bună, unde se muncește mai mult, unde i se dedică o secundă în plus de inspirație sau o atenție constantă pentru a-l crește. Știți melodia aia care v-a înnebunit o vară întreagă și apoi n-ați mai auzit nimic de la cel care a cântat-o? Eu am încercat să-mi amintesc un exemplu și n-am reușit, cu toate că ani întregi am mâncat MTV pe pâine. Cam așa se întâmplă și când rămâi doar un one hit wonder în lumea business-urilor.
Succesul nu este definitiv
Succesul fulminant poate fi o binecuvântare, dar și un mare blestem, dacă nu erai pregătit pentru el. „Stai, ce s-a întâmplat aici?”. Dacă ajungi să-ți pui întrebarea asta după ce ai avut succes, înseamnă că nu erai pregătit pentru el, iar, în situația asta, puțini sunt cei care au agilitatea de a se aduna de pe culmi și de a privi nu atât în jos, cât în stânga, în dreapta și mai ales în sus. E greu să-ți găsești capacitatea de a te scutura de bruma de dopamină pe care ți-o dă primul mare succes și să înțelegi că nici binele, la fel ca răul, nu este definitiv. La fel cum trebuie să muncești ca să scapi de rău, și pentru bine e nevoie de cel puțin la fel de multă muncă.
Care e diferența între șlagăr de o vară și fabrică de hituri
Deci, pe de o parte, e tot efortul de a construi mai departe, mai mult și mai bine. Pe de altă parte, e toată presiunea efortului de a construi mai departe, mai mult și mai bine. E musai să te gândești și la asta, chiar dacă aceste gânduri vin să omoare toată pasiunea cu care ți-ai dori să-ți trăiești succesul. Între „șlagăr de-o vară” și o „fabrică de hituri” e o diferență de la cer la pământ, iar diferența constă în tone de muncă, de inspirație, de agilitate, de momente potrivite în locuri potrivite, de șanse neratate și de căutări.
De fapt, totul pleacă de la cum ne însușim ideea de învățare continuă – un capitol la care, sincer, nu stăm deloc bine. Conform Eurostat, suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește lifelong learning. Adică suntem cei care investesc cel mai puțin în învățarea de orice fel, după terminarea studiilor. Ne oprim la ce am acumulat până atunci și așteptăm să culegem roadele an de an. Așa că poate de aici ar trebui să începem.
Morala succesului în companie
Tot în cadrul acestui proces, trebuie să ne exersăm și starea de veghe competitivă. Să fim, mai exact, în permanență atenți la ce face competiția. Nu mai atenți decât în propria noastră curte, dar nici într-atât de relaxați încât orice mișcare a competiției să ne ia prin surprindere. Mai ales în aceste vremuri, când inovația stă pe buzele tuturor și începe să fie familiară cât mai multora. Iar lumea în care trăim și ritmul în care se mișcă lucrurile ne obligă să fim deschiși la inovație, nu doar în sensul de a o adopta, ci și în a o genera.
Toate aceste lucruri se aplică perfect și la nivel individual, și la nivel de companie. Ce ar fi în plus de spus în cazul companiilor este că succesul vine și din atenția pentru a crește și a reține oamenii potriviți. Acei oameni care sunt curioși, care vor să crească și investesc resurse în acest scop, acei oameni care sunt competitivi și care vor întotdeauna mai mult. Din păcate, ei sunt și oamenii pe care poți să-i pierzi cel mai ușor, pentru că știu să identifice o oportunitate atunci când se ivește sau știu să-și creeze oportunități noi atunci când nu mai sunt mulțumiți cu ce au. Dar, cumva, e aceeași morală a succesului – ca să-l/să-i păstrezi, trebuie să lucrezi constant la asta.
Secretul succesului
Mai spuneam la început despre cei pe care succesul îi ia pe nepregătite și nu știu cum să-l gestioneze. Ei sunt minunea care ține doar 3 zile, pentru că au avut șansa de a reuși, dar nu au avut și agilitatea de a se grupa imediat și a continua de același drum. Agilitatea este un buzzword care ne place și de care ne temem la fel de mult cum ne atrage, pentru că ne oferă recompense mari, dar și cere multe la schimb. Într-o formă sau alta, și ea trebuie să intre în cartea secretelor mai puțin secrete despre cum să ai succes pe termen lung.
De la eșec pe termen scurt la succes pe termen lung
Acum, mai este un lucru care trebuie punctat. Succesul nu înseamnă absența absolută a eșecului. De multe ori, succesul pe termen lung se construiește tocmai pe fundația lecțiilor învățate din eșecuri. Iar asta o spun și au trăit-o aproape toți cei pe care astăzi îi vedem drept modele de succes – în business, în sport, în muzică, în cinematografie, oriunde.
Au făcut și ei ce au propovăduit alții înaintea lor și ce propovăduiesc ei acum pentru noi: fii curios, învață, nu fi autosuficient, recalibrează-te ușor, fii mereu cu ochii deschiși, îmbrățișează oportunitățile care-ți ies în cale. Cam așa treci de la eșec pe termen scurt la succes pe termen lung. Pentru că de la succes pe termen scurt la eșec pe termen lung putem să trecem și fără ajutor.
Ți-a plăcut articolul? Citește și: