Cum te ajută „Yes Culture” să sporești performanța
Multe oportunități pot fi ratate. Evoluțiile profesionale pot fi amânate. Rezultatele pot avea de suferit. Și totul pentru că nu ai îmbrățișat încă „Yes Culture”. Dar nu e timpul pierdut. Iată care sunt beneficiile acestei abordări!
„Da” – un cuvânt atât de mic, dar cu un impact atât de mare. Acest 2 litere reprezintă cheia către numeroase uși, în spatele cărora se pot afla noi oportunități care vor purta orice temerar pe drumul către performanță și succes. Folosind frecvent acest cuvânt, poți spune că devii adeptul „Culturii lui Da” sau „Yes Culture”, așa cum o mai întâlnim în limbajul de specialitate. În cele ce urmează îți povestim despre cum poți implementa o astfel de cultură pentru oamenii din echipa ta și cum ea îi poate fi de un real ajutor în îmbunătățirea performanțelor.
De ce ar trebui să ne împrietenim cu „Da”-ul
Pe scurt, „da” înseamnă curaj, deschidere, dar și încredere. Însă, te întrebi cum te ajută concret să oferi mai des un răspuns pozitiv?
Aduce satisfacție. Atunci când spunem da, practic facem loc unei noi provocări în viața noastră. Cu cât acea provocare ne scoate mai mult din zona de confort, cu atât rezultatele vor oferi o satisfacție mai mare. Fă un mic exercițiu de imaginație – gândește-te la momentele în care ți-ai luat inima în dinți și ai vrut să asamblezi de unul singur o piesă de mobilier. Chiar dacă pe parcurs ai fluctuat între entuziasm și nesiguranță, iar rezultatul final poate a venit cu o oră mai târziu decât te-ai fi așteptat, în mod sigur el a meritat. Ce bucurie! Noua ta măsuță de cafea, montată chiar de tine, stă perfect în mijlocul livingului și în multe dintre momentele în care o vei folosi te vei gândi că tu ai fost cel care a asamblat-o.
Alungi rutina! Este mai ușor decât ai crede să cădem pradă rutinei. Cum ajungem aici? Atunci când ne folosim de un automatism, fără să ne mai gândim pas cu pas la ce se întâmplă, se instalează rutina. Această acțiune care nu ne mai aduce în timp nici un entuziasm poate genera lipsă de motivație, oboseală și, într-un final, burnout. Și știu sigur că nu vrei să ajungi acolo. Deci, dacă încerci lucruri noi și spui da ocaziilor care-ți ies în cale, practic eviți să ajungi în astfel de situații. Din contră, odată ce ai spus „da”, vei simți cum motivația și starea ta de bine vor începe să crească.
Crește performanța. Probabil ți-ai format deja o părere despre ce înseamnă performanță din paginile pe care le-ai răsfoit deja în numărul curent al revistei We Are HR. În cazul de față, să te deschizi în fața a ceva nou implică automat să-ți lărgești orizonturile. Cu fiecare ușă pe care o deschizi atunci când spui „Da!”, asimilezi noi informații și noi experiențe care te vor transforma în cea mai bună versiune a ta. Devii un om mai bun, mai creativ, cu un bagaj mult mai mare de cunoștințe. Astfel, pentru că te pui în ipostaza de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă diferită mai des, vei știi cum să abordezi noi situații și, desigur, rezultatele bune nu vor întârzia să apară.
Cum implementezi schimbarea (și) pentru oamenii tăi
O echipă fericită și motivată este cu siguranță și o echipă performantă. Acum că ai descoperit beneficiile aduse de „Yes culture”, probabil vrei să implementezi asta și pentru angajații tăi.
Însă, înainte de toate, trebuie să faci diferența între a impune și a propune. Dacă vei merge către ei cu o atitudine imperativă, nu vor fi prea deschiși să îmbrățișeze această schimbare și se vor opune. Așa că o abordare prietenoasă, prin care să le inspiri astfel de comportamente, va fi cheia succesului.
Uite câteva lucruri pe care le poți face:
Fii creativ și nu te teme să încerci. Găsește diferite activități care îi vor scoate din rutină. Încearcă să provoci colegii în contexte precum ieșiri spontane, teambuilding-uri sau meeting-uri în care doar vă mai luați pulsul despre noutățile din ultima vreme.
Folosește un limbaj concret. Aici mă refer la cuvinte obișnuite care se regăsesc în vocabularul lor, cât mai aproape de realitate. Atunci când le propui ceva, renunță la dialectul corporate și folosește cuvinte desprinse din limbajul comun, relaxat, ca să te asiguri că mesajul ajunge limpede la ei și înțeleg ce vrei să le comunici.
Începe cu lucruri mici. Fiecare angajat are deja sarcinile lui de rezolvat, așa că începe cu lucruri pentru care timpul îi poate permite să se implice. Găsește ceva care ar fi ușor de acceptat și implementat și care nu necesită mult efort.
Asigură-te că există încredere. Pentru ca oamenii să poată fi deschiși către noi activități cărora să le spună „da”, este necesar ca mediul în care lucrează să le ofere acel sentiment de încredere. Să le arate că părerea lor contează, iar aportul lor aduce un impact. De asemenea, ar trebui să existe o siguranță psihologică a angajaților, bazată pe încrederea între ei și superiorii lor direcți, dar și între tine, ca om de HR, și ei. Nu în ultimul rând, confirmă-le celor din echipă că noul mod de lucru nu va aduce de la sine repercusiuni. Ai fi surprins de cât de mulți oameni nu încearcă ceva nou de teamă să nu eșueze.
Folosește puterea exemplului. La fel ca în multe alte cazuri, puterea exemplului reprezintă un instrument puternic pentru a face pe cineva să înțeleagă un concept. Fie că vei servi tu ca exemplu sau, într-un caz fericit, ai câțiva angajați care știi că au o atitudine proactivă de obicei, arată-le echipelor tale ce se întâmplă dacă spun „da” și încep să adopte această cultură. Există anumite recompense? Vor fi lăudați în fața colegilor? Se îmbunătățește mediul de lucru în vreun fel? Ce primesc dacă fac asta? Este pe termen lung sau scurt?
E ok să spunem mereu „Da”?
Chiar dacă „da” îți deschide nenumărate orizonturi și îți îndreaptă drumul către performanță, spre deosebire de „nu”, trebuie să știm care sunt limitele noastre și să recunoaștem când este cazul să refuzăm o oportunitate. Bineînțeles, să ne cunoaștem propriile granițe este un lucru esențial, iar asta ar trebui să fie valabil și în cazul angajaților tăi. E ok să refuzi o nouă provocare atunci când aceasta depășește limitele muncii tale. Adică, e mai mult decât poți duce. Mai bine spui un „nu” cinstit decât să ajungă această posibilă oportunitate o corvoadă pentru tine. Astfel, știi sigur că te ferești de un burnout și faci loc lucrurilor care chiar te ajută și te scot din rutină. Când vine vorba de echipele tale, mai precis, asigură-te că oamenii își știu limitele muncii lor și că nu au anumite probleme pe partea asta – spre exemplu, să fie depășiti de volumul actual de task-uri. Acum pe final, te las cu o întrebare la care poți reflecta mai târziu – tu când ai spus ,„da” ultima oară?
Ți-a plăcut articolul Cum te ajută „Yes Culture” să sporești performanța? Citește și:
Topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii în 2022