Cum să recunoști angajații hiper-competitivi?
Ce înseamnă a fi competitiv? Înseamnă că dorești să câștigi în față celor din jurul tău, să te evidențiezi prin comparație cu cei din jur, să câștigi o competiție – o dezbatere, un loc mai mare pe raft, o licitație, un concurs de muzică. Competitivitatea ne dă energie de acțiune și de evoluție, ne dă ocazia să ne bucurăm de momentele victoriei și ne diferențiază în mulțime. Hiper-competitivitatea însă – asemeni oricărui exces – are prea multe costuri în comparație cu ceea ce ne oferă: ne izolează, ne obosește și ne cultivă sentimente de frică și vanitate.
Cum să recunoaști angajații hiper-competitivi?
Hiper-competitivii sunt îmbătați de poftă de victorie și de a fi admirați. Au nevoie să câștige cu orice preț fiecare dezbatere și conversație, se supără și devin defensivi atunci când pierd. Trebuie să aibă mereu dreptate și să se facă mereu remarcați, se compară constant cu ceilalți fiind narcisiști prin excelență. Limbajul și conversațiile lor sunt dominate de expresii precum „ideea mea este …”, „noi avem cele mai multe / noi suntem cei mai mari”. Stima lor de sine vine din atenția pe care o câștigă și crește pe măsură ce reușesc să impresioneze și să câștige dispute. Sunt impulsivi, aproape agresivi, nerăbdători, pripiți și necugetați în estimarea costurilor de orice fel, în estimarea consecințelor și a riscurilor. Hiper-competitivii sunt agresivi, intimidează și au potențial dictatorial: vor ca vocea și opinia lor să fie auzită.
Din nevoia de a ieși constant în evidența își asumă laude pentru meritele altora asociindu-se cu reușitele și imaginea acestora oricând au ocazia. „Să moară capra vecinului” este filozofia lor și confundă victoria cu performanța.
Unde se regăsesc hiper-competitivii?
Evaluați calitatea dialogurilor din societate, din organizația în care lucrați, din ședințele la care participați, din grupurile de prieteni sau din familie, și descoperiți cât de competitivi suntem. Pasivitatea oamenilor dintr-o ședința e de multe ori o consecință a deciziei de a nu deschide conversații care să-i incite pe colegii hiper-competitivi și de a nu transforma ședința într-un câmp de război. Șefii multor instituții private și publice de la noi se comportă de multe ori că niște semi-zei, au doar certitudini și puține îndoieli, rareori auzim despre ei că ar coopera și ar cădea de acord cu cei care au opinii și idei diferite. Populismul lor este una din cele mai clare dovezi de hiper-competitivitate, a nevoii de admirație și de a fi recunoscuți ca deținători ai adevărului.
Ce costuri are hiper-competitivitatea?
Am sentimentul că oamenii hiper-competitivi nu sunt conștienți de costurile mentalității și ale acțiunilor lor. Hiper-competitivitatea îi face dependenți de stimulente din exterior: energia de care au nevoie nu mai este demult în controlul lor, ci depinde de atenția și de recompensele pe care ei cred ca le-ar putea primi sau nu, ba chiar de existența unui adversar pe care să-l învingă – ajung să-și construiască dușmani pentru a avea o identitate și a ieși în evidență.
Hiper-competitivitatea aduce la pachet relații mai puțin calitative cu cei din jur. Hiper-competitivii care par foarte populari se simt de fapt singuri și foarte izolați, nu îi urmează și nu îi ascultă de fapt nimeni. Trăiesc deconectați în iluzia adevărului și a dreptății lor și de aceea cei din jur le vor spune doar ce vor să audă.
Cum să îți reduci hiper-competitivitatea?
Acești oameni au foarte multă energie și pot învață cum să și-o direcționeze mai bine: pentru a evolua, pentru a se maturiza și pentru a se bucura de sentimentul de contribuție. Atunci când devin conștienți de costurile pe care le au ca urmare a hiper-competitivității lor, atunci când descoperă câte ocazii de a se bucura cu adevărat ratează – doar atunci au ocazia să fie interesați și de perspective noi.
Uite ce poți să faci în acest sens!
Fă-ți analizele și află dacă ești hiper-competitiv. Așa cum ne spălam regulat pe dinți în fiecare zi pentru igiena personală, cum anual ne facem anumite analize, așa cum ne controlăm tensiunea, tot la la fel – o data la 2 – 3 ani, fă-ți un control al nivelului tău de competitivitate. Există câteva instrumente foarte bune care îți vor da o măsura exactă a indicatorilor de competitivitate.
Valorile și misiunea personală sunt principala ta busolă. Valorile și misiunea personală aduc echilibru, te adună, te ajută să nu te mai compari constant cu cei din jur și să nu mai vezi totul că pe o competiție. Găsește-ți un partener care să te ajute să-ți definești valorile și misiunea personală, să le cultivi și să te bucuri astfel de propriul tău drum.
Învață să te bucuri de progresele personale mai mult decât de victoriile împotrivă altora. Uită-te la interacțiunile pe care le ai pentru a învață și pentru a evolua – nu pentru a-ți impune punctul de vedere. Urmărește-ți progresele față de ce îți propui tu, nu în comparație cu cei din jur: să asculți mai bine, să cooperezi bine, spui onest când nu știi când nu pricepi. satisfacție vine din progresul personal, nu din victoriile altora.
Învață să te bucuri cooperând cu concurenții. Concurenții tăi ar putea fi cei buni tovarăși de drum. Stima de sine sănătoasă se construiește pe un nivel înalt de etica și este inexistentă când se bazează pe un munte de victime. Bucură-te și învață împreună cu colegii tăi concurenți – e o strategie mult mai inteligentă decât să cauți să ții constant scorul între tine și ei.
Hiper-competitivitatea ne ține pe toți prizonierii trecutului, ne oprește evoluția. Nevoia de a arăta mai bine decat „ceilalți”, de fiecare dată și cu orice preț, ne duce către o societate deprimată, furioasă, care nu știe să se relaxeze și să colaboreze, care nu știe sa se bucure de viață.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Dilema unui lider: feedback constructiv sau pedeapsă?
