Cum să minimizezi efectele negative ale schimbării
Focus

Cum să minimizezi efectele negative ale schimbării

Pune accentul pe oameni!

Majoritatea organizațiilor de azi se află într-o stare constantă de transformare, deoarece răspund mediului de afaceri extrem de dinamic, economiilor locale și globale și progresului tehnologic. Iar asta înseamnă că procesele, sistemele și strategiile la locul de muncă trebuie să se schimbe și să evolueze continuu pentru ca o organizație să rămână competitivă.

Însă schimbarea afectează de obicei cea mai importantă resursă: echipa ta. Din cauza frecventelor schimbări, poate insuficient comunicate, oamenii ar putea alege să migreze către companii unde lucrurile par să fie mai stabile.

Iar pierderea de oameni este costisitoare datorită costurilor de recrutare asociate și a timpului implicat pentru familiarizarea noilor angajați cu diversele procese. De fiecare dată când un angajat iese pe ușă, multe cunoștințe legate de business-ul în care activezi rămân la el. Și tocmai de aceea ai nevoie de un plan bine pus la punct pentru managementul schimbării.

 

Ce poți face pentru a preîntâmpina efectele negative ale schimbării

Un plan de gestionare a schimbărilor poate sprijini o tranziție lină și te poate asigura că angajații sunt ghidați pe traseul către schimbare. Iată câțiva pași cheie pentru gestionarea eficientă a schimbărilor organizaționale.

 

Definește clar modificarea și aliniaz-o cu obiectivele afacerii

Ar putea părea evident, dar multe organizații ratează acest prim pas vital. Una este să vorbești despre necesitatea schimbării și alta e să efectuezi o analiză critică a obiectivelor organizaționale și a celor de performanță, pentru a te asigura că schimbarea va duce business-ul în direcția corectă. Acest pas te poate ajuta să determini valoarea schimbării, care va cuantifica efortul și resursele necesare.

Întrebări-cheie la care ar trebui să găsești răspunsuri cât mai clare:
• Ce trebuie să schimbăm?
• De ce este necesară această modificare?

 

Determină impactul schimbării și efectele negative care pot apărea

Odată ce știi exact ce-ți propui să realizezi, ar trebui să determini impactul schimbării la diferite niveluri organizaționale.

Întrebări-cheie:
• Care sunt efectele pozitive ale schimbării? Dar efectele negative?
• Pe cine va afecta cel mai mult schimbarea?
• Cum va fi primită schimbarea?

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Elaborează o strategie de comunicare

Conform unui studiu efectuat de firma de consultanță în afaceri CEB, cu 42% poate crește comportamentul necorespunzător al angajaților pe parcursul unei schimbări organizaționale dacă aceasta nu este bine comunicată. Reprezentând o bună parte a fiecărei etape dintr-o schimbare, comunicarea trebuie să fie bidirecțională pentru ca lucrurile să decurgă lin.

Pune pe loc fruntaș calitatea în detrimentul cantității atunci când vine vorba despre comunicarea cu oamenii din echipă și ia în considerare următoarele strategii de comunicare pentru implementarea cu succes a unui plan:

  • Sondajele de dinainte, dar și de după schimbare permit obținerea de feedback pentru îmbunătățirea procesului
  • Discuții 1 la 1 despre reticența la nou a anumitor angajați, pentru a le oferi informații menite să le schimbe perspectiva asupra schimbării și efectele negative ce pot surveni
  • Explicații clare și consecvente, mai ales când vine vorba de cronologia desfășurării acțiunilor și responsabilități
  • Abordări de comunicare formale, cât și informale, inclusiv e-mail, intranet, sms-uri și mesaje vocale
  • Meeting-uri cu angajații pentru a explora scenariile cele mai nefavorabile și dezvoltarea strategiilor pentru abordarea lor

 

Ajustează obiectivele sau setează unele noi!

Organizațiile trebuie să alinieze modificările cu criteriile de evaluare, de compensare și de promovare a performanței. Angajații aflați într-un moment de incertitudine vor dori să știe cum vor afecta schimbările modul în care sunt evaluați.

Gestionarea angajaților printr-o perioadă de schimbare necesită intuiție, o bună capacitate de ascultare și abilități de comunicare eficientă. Făcut corect, managementul schimbării poate ajuta un lider să câștige respect și loialitate. Însă pus în aplicare stângaci, efectele negative pot fi resimțite atât de organizație, cât și de oamenii ce o compun.

 

Ți-a plăcut acest articol despre cum să minimizezi efectele negative ale schimbării? Citește și:

Cum să te adaptezi la schimbare

Reticența la nou: cum o tratezi în echipă

Cine sunt campionii aplicărilor

Categorii:
FocusLeadershipUpdate

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*