cultura organizationala
Focus

Din culisele unui mediu de lucru în care toți vor să lucreze

Află secretele unei culturi organizaționale de succes

Dintotdeauna, cele mai dorite companii de către candidați au fost cele cu o cultura organizațională solidă, un brand de angajator cunoscut și angajați, fie ei actuali sau foști, încântați de experiența lor în companie. Pentru a construi un astfel de mediu de lucru, oamenii de HR, managerii și cei din vârful organizațiilor implică anual resurse financiare, de timp și de energie. Uneori, greșeala constă în neglijarea nevoilor specifice ale echipelor, în timp ce alteori, cultura organizațională nu este suficient de clar definită.

Una dintre companiile care poate dezvălui secretele din spatele unei culturi organizaționale de succes este Up România, care a obținut pentru al treilea an consecutiv certificarea internațională „Great Place To Work”, distincție acordată celor mai apreciate organizații de către angajați. Certificarea se bazează pe rezultatele unui sondaj de feedback completat de angajați, în cadrul căruia compania a obținut un scor de peste 90%.

Sondajul, care evaluează aspecte esențiale ale experienței profesionale, precum încrederea, respectul, comportamentul, colegialitatea și relația dintre management și angajați, a evidențiat succesul companiei în crearea unui echilibru sănătos între viața personală și profesională, o comunicare eficientă și o atmosferă de lucru plăcută. De asemenea, au fost apreciate celebrarea evenimentelor importante și transparența viziunii managementului.

 

Cum arată o cultură organizațională râvnită de angajați?

Printre punctele forte identificate de angajați se numără tratamentul non-discriminatoriu și incluziv, comunicarea eficientă în cadrul echipelor, încrederea în competențele angajaților și ale managerilor, dar și recomandarea companiei ca un loc plăcut de muncă. De asemenea, au fost apreciate celebrarea evenimentelor importante și transparența viziunii managementului.

cultura organizationala

„Suntem încântați să fim una dintre puținele companii de top din România care dețin această certificare internațională. Acest lucru confirmă încă o dată că, atunci când angajații sunt mulțumiți, motivați și respectați, compania devine A Great Place To Work. Certificarea reflectă grija noastră față de angajați, care se traduce și în atitudinea noastră față de clienți. Vom continua să promovăm bunăstarea angajaților prin inițiative precum campania Redefinim Munca, aceasta având o contribuție semnificativă și la obținerea acestei certificări pentru compania noastră”, a subliniat Gina Pavel, Director General Up România.

Răspunsurile angajaților arată că aceștia apreciază în mod deosebit valorile companiei, precum încrederea și suportul, inovația și diversitatea, munca în echipă, empatia și solidaritatea, și echilibrul între viața profesională și cea personală.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

 

Ți-a plăcut articolul despre cum să construiești o cultură ogranizațională de succes? Citește și:

Singurătatea de deasupra scutului

Cum știi că e timpul să predai ștafeta popularității

Unde ajungem când nu știm încotro ne îndreptăm?

Categorii:
Focus

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*