biroul
Office View

Office View: Cum arată biroul unui ilustrator?

De vorbă cu Alexia Udriște-Olteanu

Alexia face ilustrație de trei ani. A început de nevoie, îmi zice, pentru că desenul era singurul skill pe care îl putea transforma într-un job la vremea respectivă. Primul proiect a venit cu un mesaj pe Facebook, iar de atunci a avut zeci de job-uri pe care a reușit să le ducă la bun sfârșit, căci e autodidactă, iar asta a ajutat-o.

Alexia Udriște-Olteanu, ilustrator, foto: Alex Gâlmeanu

„Biroul” său se află în apartamentul în care și locuiește, la etajul 10 al unui bloc din Berceni. Ai putea să crezi că lucrurile din start au potențial să fie productive, căci își poate face programul după cum vrea ea. Însă nu e chiar așa, căci, din când în când, mai are de furcă cu „colegii de birou”, patru pisici dolofane, care au nevoie de atenție constant, de obicei când e cel mai mult de lucru. Când „echipa” însă nu vrea să înțeleagă că are de muncă, este dată afară din cameră cu foarte multă grație. Alexia nu stă la discuții, îmi zice, pentru că altfel s-ar lăsa cu flori roase și hârtie mărunțită.

Un element foarte important pentru ea la spațiul de lucru e lumina, absolut esențială. În plus, s-a educat ca după o zi de muncă să își curețe biroul de toate materialele, chit că e nevoie ca dimineața să le pună la loc fix în aceeași formulă. E un lucru care îi dă un soi de ordine, îmi zice, chiar dacă de cele mai multe ori face asta la 10 seara. „Cel mai important, în definitiv, e să nu fie haos în jurul meu, iar asta e uneori destul de complicat cu patru animale și lucrând din sufrageria apartamentului meu”, îmi spune.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

A încercat să lucreze din alte spații, dar nu i-a ieșit din cauze organizatorice cum ar fi faptul că nu se vede plecând pe nămeți de acasă. Căci, îmi recunoaște, e adepta comodității, fiind fricoasă când vine vorba de Bucureștiul înzăpezit, inundat sau întunecat. La toate astea se adaugă faptul că o obosește interacțiunea zilnică pe care ar însemna să o aibă cu cei din jur. Pentru ea, un loc în care se simte confortabil e automat unul în care poate lucra. Deci acasă e bine-mersi momentan.

Iar argumentele pentru care spațiul său de lucru e unul ideal acum nu se opresc aici: are tot sertarul cu ceaiuri la dispoziție, vara poate face duș ori de câte ori are chef și iarna nu-i nevoie să iasă în ger. Iar cea mai importantă parte e că poate să se izoleze de lume. Dezavantajul e că se întâmplă și să nu iasă din casă câteva zile la rând.

„Sunt între ciocan și nicovală momentan, pentru că îmi doresc și program, dar și flexibilitate – simt că până voi ajunge la echilibrul perfect va mai dura.”

Categorii:
Office View

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*