lider
Update

Confesiuni de lider

Ce înseamnă să fii un adevărat lider

Ce înseamnă să fii un adevărat lider, cum să îți menții echipa agilă, dar și cum să îmbini jobul cu viața personală ne spune Nicoleta Schroeder, general manager la Uber România.

A avut primul contact cu SUA la doar 14 ani, iar experiența de acolo, deși a fost grea, a făcut-o să se întoarcă și pentru facultate. Studiile, MBA-ul și experiența din SUA nu au convins-o însă să rămână pentru totdeauna, întorcându-se în România, iar astăzi este General Manager la Uber, companie de care este îndrăgostită.

lider

Cine e Nicoleta Schroeder din spatele directorului general Uber? Ce îi place să facă în timpul liber și cu ce se delectează atunci când nu este la birou?

Sunt mama lui Lucas, băiețelul meu de patru ani, sunt un om căruia îi place mult să petreacă timpul cu familia și cu prietenii, sunt pasionată de activități în aer liber și îmi plac mult vacanțele la soare. Nu am avut încă ocazia să merg cu un Uber fără șofer, dar sper că voi face asta cât de curând. Îmi doresc să am ocazia să comand un uberAIR, un serviciu de transport aerian fără pilot pe care îl dezvoltăm în parteneriat cu NASA.

 

Ești un om despre care putem spune că a atins succesul profesional. Tu cum l-ai defini?

Pentru mine succesul profesional înseamnă să faci ceva care te face fericit și în viața personală. Vorbim de multe ori de succesul în plan personal și în plan profesional ca despre două lucruri distincte, dar eu nu le văd așa. Dacă sunt fericită cu munca mea, sunt mai fericită și în viața personală. Nu e doar despre a urca în ierarhie sau despre a avea tot mai multă influență. Sigur, și asta poate fi important, dar pentru mine contează mai puțin atunci când definesc succesul.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Astăzi, succesul profesional înseamnă pentru mine să conduc o echipă de oameni smart, fericiți și motivați. Și, poate cel mai important, succesul profesional înseamnă să faci o muncă pe care nu o percepi ca fiind muncă. Când lucrez la ceva cu pasiune și pierd noțiunea timpului, când am parte de provocări zi de zi, când mă uit înapoi și îmi dau seama cât de mult am crescut ca om și ca profesionist datorită jobului meu, asta înseamnă să atingi succesul profesional.

 

Să ne urcăm un pic în mașina timpului și să ne întoarcem în anul în care ai plecat în SUA. De ce ai ales Statele Unite și cum au fost cei nouă ani petrecuți acolo?

Primul meu contact cu SUA, la 14 ani, a fost unul dur. A fost probabil cel mai greu an din viața mea de până acum. Dar mi-a dat ocazia să văd cum funcționează un sistem educațional care pune accent pe dezvoltarea personală. Pentru mine asta a funcționat ca un magnet și m-a motivat să fac tot ce a ținut de mine ca să revin acolo pentru facultate.

 

După absolvirea MBA-ului din SUA, ai primit diverse oferte de muncă. De ce ai ales să te întorci în România?

Nu am plecat din România cu intenția de a rămâne acolo. Iubesc Bucureștiul, îmi iubesc familia și prietenii de aici și întotdeauna am crezut că societatea noastră este pe drumul cel bun din multe puncte de vedere și că vom avea tot mai multe oportunități aici, acasă. Pentru că mai avem mult de lucru și noi, generația tânără, trebuie să ne aducem contribuția. Progresul este greu și, desigur, schimbarea nu se întâmplă peste noapte. Educația și experiența de lucru din SUA mi-au dat încrederea să pot încerca să fac orice îmi doream, chiar dacă aș fi eșuat. Au acționat aproape ca o plasă de siguranță, mă gândeam că dacă nu reușesc în ceea ce vreau să fac în România, pot căuta mereu alte oportunități.

Categorii:
Update

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*