Ce este de fapt adevărata putere?
Mulți lideri aflați la început de drum sau chiar cu mulți ani de experiență în funcții de conducere confundă adesea puterea cu simpla putere de decizie. Se poartă ca un copil care a primit o jucărie nouă pe care nu știu încă să o folosească, agitând-o în toate părțile și bruscând-o fără un scop clar, fără direcție… ca să vadă ce o să se întâmple. Această confuzie creează un leadership fragil, dependent de validarea externă și de un sentiment iluzoriu de control. Dar puterea adevărată nu este despre controlul asupra celorlalți. Este despre controlul asupra propriei tale direcții, indiferent de circumstanțele exterioare.
Puterea ca forță interioară, nu ca reacție la părerile din jur
Directorul de Vânzări spune că trebuie să investiți în dezvoltarea rețelei de distribuție, Directorul de Marketing cere majorarea bugetului de advertising, Directorul de HR spune că e nevoie de un program extins de motivare a angajatilor și, bineînțeles, Directorul Financiar susține vehement că trebuiesc reduse costurile de urgență! E clar ca nu poți mulțumi pe toată lumea. Ce e de făcut? Acum e momentul să arăți că ești puternic, iar adevărata putere este, de fapt, o forță interioară. Este acel nucleu stabil care te menține pe drumul tău, fără să fii distras sau intimidat de presiunea mediului de business — fluctuațiile pieței, schimbările economice, amenințările concurenței, influențele exterioare — opiniile celorlalți, tendințele de moment, sau ego— tentația de a demonstra că ești „important” prin decizii dramatice sau autoritare. Adevăratul lider nu reacționează impulsiv. Nu ia decizii doar pentru că poate. Ia decizii pentru că sunt utile, necesare si au sens pentru țelul urmărit.
De ce unii lideri „se îmbată” cu puterea decizională?
Imediat ce un lider obține puterea formală, apare riscul unei „beții a controlului”. E ca un copil de 5 ani care primește un ciocan de plastic. Nu știe ce să facă exact cu el, dar lovește tot ce-i pică în cale doar pentru că… poate. Acest comportment apare din mai multe motive:
- Imaturitate emoțională: Puterea este percepută ca un trofeu, nu ca o responsabilitate.
- Nevoia de validare: Deciziile devin un mod de a dovedi valoarea personală, nu de a servi binele comun.
- Frica mascată de autoritate: Liderii nesiguri adoptă o atitudine autoritară pentru a compensa lipsa de claritate interioară.
Leadership autentic: drum neabătut!
Liderii autentici funcționează după un alt principiu: Cand știi exact ce vrei, dacă avansezi neabătut, până la urmă vei ajunge. Nu ai nevoie de decizii teatrale sau gesturi de forță pentru a dovedi ceva. Puterea ta vine din:
- Claritatea viziunii: Când ai o direcție bine definită, nu mai ești distras de zgomotul de fundal.
- Consecvența acțiunilor: Progresul real vine din pași constanți, nu din salturi bruște.
- Stabilitatea interioară: Adevăratul curaj este să rămâi calm în mijlocul furtunii.
The Inner Game: puterea interioară în fața conjuncturilor externe
În cartea sa de căpătâi, „The Inner Game of Tennis”, Timothy Gallwey ne spune că marea provocare nu este adversarul de pe teren, ci „adversarul interior” – propria minte. Acesta susține că adevărata performanță vine din gestionarea dialogului interior, nu doar din antrenament fizic sau tehnică. Succesul este mai puțin despre control și mai mult despre eliberarea de supraanalize și autocritică paralizantă. Pe scurt: gandesti prea mult!
La fel este și în viață sau în business. Mediul de afaceri este imprevizibil. Crize economice, schimbări de piață, concurență acerbă — toate acestea pot zdruncina chiar și cele mai solide structuri. Dar, un lider slab este dominat de context, iar un lider puternic modelează contextul prin forța propriei clarități.
Leadershipul autentic nu este despre a deține toate răspunsurile sau despre a proiecta o imagine de invincibilitate. Așa cum subliniază Bill George in „True North”, leadershipul autentic este un exercițiu de autocunoaștere, integritate și curaj. La care putem adăuga un principiu esențial pe care il știm din Coaching: adevărata putere a unui lider nu vine din control, ci din capacitatea de a dezvolta potențialul celorlalți.
Am vorbit despre toate zonele „luminoase” dar nu am vorbit și despre „umbre”. Pentru că în centrul acestui proces se află o provocare subtilă, dar persistentă: frica. Frica de eșec, frica de a fi perceput ca inadecvat, frica de incertitudine. Când aceste temeri se combină cu îndoiala de sine și o gândire contaminată de anxietate, ele devin bariere invizibile care subminează nu doar deciziile, ci și prezența de leadership.
Putere = Încredere + Consecvență – Frică
Încrederea nu se bazează, așa cum am fi tentați să credem, pe certitudinea unui rezultat garantat, ci pe convingerea profundă că, indiferent de provocările întâmpinate, resursele interioare sunt suficiente pentru a face față oricărei situații, transformând vulnerabilitatea în curaj și incertitudinea în oportunitate. Lipsa încrederii în sine a liderului erodează încrederea echipei. Un lider ezitant transmite un mesaj subtil, dar clar: „Nu sunt sigur că știu ce fac.” Oamenii au nevoie să urmeze un lider care nu pretinde că e perfect, dar care are încrederea de a naviga prin incertitudine. Oamenii nu urmează doar planuri bine structurate, ci mai ales energia și convingerea liderului.
Consecvența nu este o forță zgomotoasă sau spectaculoasă, dar este motorul ecuației. Fără ea, încrederea rămâne o simplă idee. Consecvența transformă potențialul în progres real, iar, în esență, este mai mult decât o simplă rutină. Este o formă de putere tăcută, dar implacabilă, care se construiește pas cu pas, în ciuda obstacolelor și a eșecurilor temporare, demonstrând că succesul nu aparține celor care încep cu entuziasm, ci celor care continuă cu hotărâre atunci când entuziasmul s-a risipit.
Frica restrânge perspectiva, are un efect de îngrădire asupra minții și funcționează ca niște ochelari de cal. În loc să vezi ansamblul, te concentrezi obsesiv pe probleme, pierzând din vedere oportunitățile. Leadershipul autentic presupune capacitatea de a privi dincolo de amenințările imediate și de a rămâne fidel viziunii pe termen lung. Frica, în special cea de eșec sau de a fi judecat, poate transforma liderii în persoane excesiv de prudente. În loc să ia decizii inspirate de viziune și valori, aceștia ajung să reacționeze defensiv, încercând să evite greșelile cu orice preț.
Un lider care se teme să greșească devine un gardian al status quo-ului. Inovația necesită curajul de a explora necunoscutul, de a greși și de a învăța din eșecuri. Frica de pierdere a controlului creează micromanagement. Liderii care nu tolerează incertitudinea tind să controleze excesiv fiecare detaliu, iar acest micromanagement sufocă inițiativa și autonomia echipei.
Leadershipul nu e despre a fi cel mai deștept din cameră. Este despre a acționa atunci cand nimeni altcineva nu are curajul să o facă. Încrederea nu vine din certitudini, ci din faptul că ești dispus să înfrunți incertitudinea și să mergi mai departe, indiferent de rezultat. Ecuația de la care am plecat este una de bază. Dacă frica domină, rezultatul scade. Dacă ai încredere și perseverență, chiar și în fața haosului, puterea crește exponențial. Da, uneori deciziile sunt greșite. Perfect. Înveți, iterezi și mergi mai departe. Leadershipul nu este o luptă de putere. Este un proces de creștere personală, reflectat în capacitatea de a inspira, de a influența și de a construi, indiferent de circumstanțe.
Puterea nu este despre decizii rapide, gesturi impunătoare sau control absolut. Puterea este despre cine ești când nimeni nu te privește, despre drumul pe care rămâi chiar și atunci când pare că nu avansezi și despre liniștea interioară care rămâne neatinsă de vânturile schimbării. Și această putere își are rădăcinile în claritate. Știi cine ești și știi ce vrei. Știi. Ești. Neclintit ca o stâncă. Pe care vântul n-o îndoaie. De care valurile se sparg. Adevăratul leadership este o demonstrație de putere interioară. O putere care nu strigă, ci pur și simplu este.
Ți-a plăcut articolul – Ce este de fapt adevărata putere? Citește și:
Leadership autentic și puterea valorilor într-o industrie în schimbare